Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Combaterea fenomenului muncii informale a fost subiectului de discuție în cadrul unei întrevederi dintre reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat, Ministerului Finanțelor și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
Prezentul articol, în care sunt abordate aspectele-cheie ce urmează a fi luate în considerare la auditarea estimărilor contabile: cerințele ISA 540 (revizuit) „Auditarea estimărilor contabile și a prezentărilor de informații aferente” (în continuare – ISA 540 (revizuit)) și modul de abordare de către auditor a cerințelor înaintate, este o continuare a articolului publicat în numărul precedent al revistei
În Monitorul Oficial de astăzi, 22 februarie, a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat cu privire la modificarea Ordinului directorului SFS privind aprobarea formularului Deciziei privind inițierea controlului și a Instrucțiunii cu privire la modul de completare a formularului Deciziei privind inițierea controlului (DIC) nr. 245/2019.
Pe parcursul anului 2023, numărul controalelor efectuate de către organele de control constituie 43 230, fiind în scădere cu 0,87% față de anul 2022 și cu circa 7,81% față de anul 2021, conform Raportului privind controlul de stat asupra activității
Obiectivele activității de control pentru anul 2023 sunt: - efectuarea controlului fiscal al contribuabililor care activează în domeniile economiei naționale evaluate cu nivel ridicat de risc de neconformare fiscală; - sancționarea cazurilor de încălcare fiscală pentru a încuraja conformarea voluntară; - majorarea cu 10% a nivelului de încasare a sumelor calculate suplimentar în cadrul controalelor, comparativ cu anul 2022;
Modul de acordare a ajutorului financiar sub forma unui voucher pentru înlocuirea, în cadrul unei locuințe, a echipamentelor electrocasnice, electrice sau electronice cu unele mai performante din punct de vedere energetic, în scopul eficientizării consumului de resurse energetice,
În temeiul proiectului de lege privind modificarea unor acte normative (sporirea celerității procedurilor de expropriere), aprobat de către Parlament în cadrul ședinței plenare din 12 aprilie anul curent în a doua lectură, art. 20 al Codului fiscal (CF) va fi completat cu lit. d9 conform căreia
Ministerul Finanțelor, în temeiul art.11 alin.(2) din Legea contabilității nr.113/2007 și întru implementarea prevederilor art. 48 al Codului vamal, a elaborat și înaintat pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la aprobarea formularului tipizat a documentului de strictă evidență „Aviz de plată pentru servicii speciale” care, completat prin intermediul sistemului
Potrivit prevederilor art.12 pct. 3) din Codul fiscal, dividend constituie venitul obţinut din repartizarea (distribuirea) profitului net între acţionari (asociaţi) ca urmare a deţinerii participaţiunilor (acţiunilor, părţilor sociale) la capitalul social, realizată în condiţiile stabilite de lege, de actul de constituire
Agenția Națională pentru Sănătate Publică va opera în cadrul controalelor de stat cu liste noi de verificare, aprobate prin Ordinul ANSP nr.729 din 4 septembrie 2024 și publicate în Monitorul Oficial din 10 octombrie curent.
La data de 27 aprilie 2023, a avut loc o nouă ședință a Consiliului Consultativ al Serviciului Fiscal de Stat, cu participarea reprezentanților Asociației Business-ului European, Asociației Investitorilor Străini, Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova
Angajarea şi transferul unor categorii de lucrători la alt lucru se vor face conform avizelor medicale eliberate în temeiul examenelor medicale. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la сoncedierea salariatului pentru refuzul de a trece examenul medical obligatoriu. Cheltuielile ce ţin de organizarea şi efectuarea examenului medical sunt suportate de angajator.
Trecerea mărfurilor și mijloacelor de transport peste frontiera vamală a RM este legată de îndeplinirea anumitor proceduri vamale, cum ar fi: alegerea regimului vamal, perfectarea actelor vamale, achitarea drepturilor de import sau de export. Un rol deosebit din acest
Valorile mobiliare de stat (VMS) reprezintă unul dintre cele mai sigure instrumente financiare, prin intermediul cărora statul se împrumută de la cetățeni, precizează Ministerul Finanțelor. Aceste împrumuturi pot fi pe termen scurt (până la un an – bonuri de trezorerie) și pe termen lung (de un an și mai mare – obligațiuni de stat), cu achitarea unei dobânzi.
Indicațiile metodice privind efectuarea vizitei fiscale și aplicarea chestionarului urmează a fi modificate. În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat a elaborat pentru consultări publice proiectul de modificare al Ordinului nr. 388/2019, prin care au fost aprobate Indicațiile respective.
Serviciul Fiscal de Stat a expediat contribuabililor 1856 scrisori de conformare, a efectuat 1618 vizite fiscale și a desfășurat şedinţe de conformare cu participarea a 1374 persoane cu funcţii de răspundere ale contribuabililor doar în primele trei luni ale anului curent, se constată în raportul autorității fiscale privind rezultatele monitorizării contribuabililor prin prisma Programului de conformare a contribuabililor pentru trimestrul I al anului 2021. Documentul a fost publicat recent și prezintă informația ce ține de contribuabilii monitorizați prin prisma riscurilor de neconformare fiscală. Potrivit Raportului, în lunile ianuarie-martie 2021 obligațiile fiscale calculate în BPN de către aceștia a sporit cu 43,65 mil. lei comparativ cu perioada similară a anului precedent, majorarea constituind 15% față de trimestrul I al anului 2020. Suma totală
Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 14 martie curent, a aprobat în prima lectură proiectul privind modificarea unor acte normative, care prevede completarea art. 20 al Codului fiscal cu lit. d9, conform căreia sumele primite de către persoanele fizice sau juridice
Întreprinderea individuală, rezidentă a parcului pentru tehnologii informaționale, care nu are angajați și nu a înregistrat venituri, va fi obligată să prezinte Declarația cu privire la impozitul unic (forma IU17)?
Autoritatea fiscală a stabilit drept domenii cu nivel sporit de neconformare fiscală, prioritare pentru monitorizare în anul 2023, următoarele 6 sectoare : HoReCa; comerțul cu ridicata și amănuntul a mărfurilor, produselor și materialelor; serviciile de înfrumusețare/îngrijire și sănătate; industria prelucrătoare; întreținerea și repararea autovehiculelor și școlile de conducere (pilotaj).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *