Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Nu-şi pot pune pe roate afacerea din cauza situaţiei politice instabile din ţară. Este vorba despre antreprenorii beneficiari de granturi europene pentru dezvoltarea business-ului mic şi mijlociu. Ei spun că finanţarea proiectelor a fost îngheţată, iar în absenţa unui Guvern funcţional şi a tensiunilor politice, nu au nicio certitudine când va fi deblocată.
Băncile aflate în proces de lichidare silită nu au capacitatea de a rambursa creditele de urgență acordate de Banca Națională a Moldovei. Creditele de urgență au fost acordate sub garanții de stat care urmează a fi substituite prin valori mobiliare de stat pe termen lung emise de către Ministerul Finanțelor, explică BNM a solicitarea Bani.md.
Totuși, dacă e să nu ținem cont de indicatorii activității din ianuarie-iunie din anul trecut a celor trei bănci aflate în proces de lichidare, atunci, în şapte luni din 2016, profitul net al celor 11 bănci care activează acum s-a redus cu 69,8 mln lei (-6,4%).
În debutul şedinţei de miercuri a Executivului, Prim-ministrul Pavel Filip şi-a exprimat îngrijorarea privind situaţia alarmantă privind calitatea drumurilor din Republica Moldova, menţionând că nu doar cetăţenii sunt nemulţumiţi de situaţia creată, dar şi partenerii de dezvoltare atenţionează asupra acestei probleme.
În vederea combaterii evaziunii fiscale şi cunoaşterii informaţiei privind veniturile şi mijloacele financiare deţinute de către cetăţenii americani, în anul 2010, Congresul Statelor Unite ale Americii (SUA) a venit cu adoptarea unei legi „Actul privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu privire la conturile străine” (Foreign Account Tax Compliance Act – FATCA).
Fondul Monetar Internațional (FMI) l-a invitat pe Marin Moloșag, fost prim-viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei, consilier al actualului guvernator al BNM, să facă parte din echipa sa.
Funcţionarii de la Guvern, colaboratorii Băncii Naţionale şi ai altor organizaţii din sectorul de stat sau privat din Moldova pot efectua un stagiu la Banca Europeană de Investiţii (BEI).
Lichidatorul Băncii Sociale, Sergiu Bereghie, a emis un aviz prin care anunţă concedierea tuturor angajaţilor băncii începând cu ieri, 16 noiembrie. Astfel, este vorba despre 574 de persoane, potrivit celor mai recente date ale Băncii Naţionale a Moldovei, relatează Radio Moldova Actualităţi.
În primul semestru al anului 2016 profitul net al băncilor comerciale din Moldova a constituit 865,4 milioane de lei, majorîndu-se cu 260 de milioane de lei sau cu 42,9 la sută față de perioada similară a anului 2015.
La începutul acestui an, Banca Națională a Elveției (SNB)a luat prin surprindere piețele financiare, după ce a abandonat pragul minim de 1,20 franci pentru un euro. Imediat după această decizie francul s-a apreciat în raport cu moneda euro și în prezent este cu aproximativ 10% peste cursul din luna ianuarie.
Доля иностранных инвестиций в уставном капитале банков Молдовы в июне 2016 г. не изменилась, в сравнении с предыдущим месяцем, составив 82,79%. В то же время, в сравнении с ситуацией на конец июня прошлого года (77,5%), она увеличилась на 5,29 п.п.
Banca de Dezvoltare a BRICS, care va fi dotată iniţial cu un capital de 50 de miliarde de dolari, va deveni operaţională începând din 2016, relatează Euronews. Noua bancă mondială de dezvoltare a fost creată în scopul finanţării unor proiecte mari de infrastructură.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat că riscurile la adresa economiei mondiale s-au înmulţit şi în consecinţă a cerut unora din ţările G20 (grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente) să-şi majoreze cheltuielile guvernamentale pentru a susţine creşterea economică.
În Monitorul Oficial de mâine, vineri, 23 decembrie, Nr. 453-458 (5886-5891) vor fi publicate următoarele documente oficiale: În Partea I – Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
Acest rezultat este înregistrat la doar 4 luni după ce în Republica Moldova publicarea setului de date despre fondatorii întreprinderilor a devenit obligatorie. Topul prezintă o metodologie care compară nivelul dezvăluirii registrelor comerciale la nivel global, țara noastră fiind devansată doar de Danemarca și Marea Britanie.
Нацбанк отозвал лицензии у Banca de Economii, Banca Sociala и Unibank. Это означает, что процедура ликвидации началась. В каждом из проблемных банков назначен свой ликвидатор.
Proiectul Băncii Mondiale ”Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P) de comun cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare lansează ultimul apel de granturi al Programului investițional ”FACILITAREA ACCESULUI LA PIEȚELE DE DESFACERE”.
Este vorba de Moldova Agroindbank care se află pe locul 140 (anul trecut 148), Moldindconbank care a ocupat locul 152 (anul trecut 165) și Victoriabank cu locul 181 (anul trecut 177). „Top 200 bănci din CSI în 2016” a fost realizat de agenția „RIA Rating”.
Mărfurile care aduc atingere unui drept al proprietății intelectuale nu pot fi introduse pe teritoriul vamal al RM, scoase de pe teritoriul ei vamal, exportate, reexportate, plasate sub un regim vamal suspensiv sau în zonele economice libere.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *