Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Având în vedere necesitatea reflectării corecte și depline a contribuțiilor de asigurare socială de stat obligatorie, în cazul aprobării completărilor la art.188 al CF vor fi restabilite drepturile depline a persoanelor asigurate, inclusiv la stabilirea cuantumului prestațiilor sociale.
După cum este stabilit prin modificările operate în Legea nr. 289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestaţii de asigurări sociale (Legea 289/2004), prin art. 1 al Legii nr. 311 din 30.11.2018 publicată în Monitorul Oficial din 04.01.2019, începând cu 1 iulie 2019, calculul și plata indemnizaţiei de incapacitate temporară de muncă se efectuează de către Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) cu excepţia primelor 5 zile calendaristice pentru indemnizaţiile cauzate de boli obișnuite sau accidente nelegate de muncă.
În conformitate cu prevederile art.1 din Legea sindicatelor nr.1129/ 2000 prin noțiunea „sindicate” se subînțelege asociații din care fac parte, pe principii benevole, persoane fizice unite după interese comune, inclusiv ce țin de activitatea lor, și constituite în scopul apărării drepturilor şi intereselor profesionale, economice, de muncă și sociale colective și individuale ale membrilor lor.
În acest articol vom oferi explicații cu privire la particularitățile privind întocmirea și prezentarea rapoartelor financiare de către autoritățile/instituțiile bugetare, precum și vom analiza modificările operate în normele metodologice, care au intrat în vigoare pe parcursul anului 2024.
În conformitate cu art. 6 din Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală nr.1593-XV din 26 decembrie 2002 (cu modificările şi completările ulterioare), primele de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru angajatori, angajați şi persoane fizice care primesc alte recompense se calculează în funcție de contribuția procentuală la salariu şi la alte recompense, până la deducerea (reținerea) impozitelor şi altor plăți obligatorii stabilite de legislație.
În cadrul controlului fiscal s-a constatat că persoana fizică conducător auto de transport ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi dispune de documente cu drept de activitate eliberate de entitatea X SRL, dar nu se regăsește în tabelul nr. 1 din Darea de seamă TAXI 18 prezentată SFS de către entitatea X SRL. Ce sancţiuni vor fi aplicate entităţii X SRL în cazul dat?
Ministerul Economiei și Dezvoltării Economice a elaborat proiectul hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Codului de guvernanță corporativă pentru întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat.
„Până la sfârșitul anului 2020, avem stringentă necesitate de a aproba în Parlament proiectul de politică bugetar fiscală pentru 2021 și proiectele Bugetelor anuale. Vom depune toate eforturile ca cel târziu pe 1 decembrie aceste proiecte să fie aprobate în Guvern. Acestea imediat vor merge la Parlament pentru examinare și votare în primă lectură, ca ulterior, către 20-21 decembrie, sa fie aprobate în lectură finală. Bugetul pentru 2021 a fost elaborat având la bază aceeași abordare ca în anul 2020, cu investiții masive în infrastructură și cu nivel majorat de plăți sociale”, a spus prim-ministrul Ion Chicu după tradiționala întrunire de luni cu președintele Parlamentului și președintele RM.
Va fi scutit contribuabilul de achitarea impozitului/taxei, penalităților și a amenzilor aferente în cazul în care calculele au fost efectuate în baza explicațiilor greșite, prezentate în scris de către Serviciul Fiscal de Stat?
Serviciul Fiscal de Stat informează titularii de patentă de întreprinzător și persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul că aceștia pot beneficia de reducere la achitarea, în termen de până la 31 martie curent, a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) calculată în sumă fixă de 50% și, respectiv, 60%. Această prevedere este stipulată de Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2019 nr. 301 din 30 noiembrie 2018, iar suma primei stabilite pentru anul 2019 constituie 4056 lei.
Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba a anunțat un pachet de modificări regulatorii, menite să reducă barierile birocratice și să diminueze povara administrativă, anunțând că Ministerul Economiei va elabora periodic câte un pachet de simplificări, benefice pentru mediul de afaceri. Unul dintre primele pachete, care a fost anunțat astăzi, se referă la unele simplificări pe domeniul relațiilor de muncă și pe simplificarea controalelor.
În primele zece luni ale anului curent, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (FAOAM) au fost acumulate venituri de peste 5,633 mil. lei, ceea ce constituie 83,7% faţă de suma anuală aprobată, comunică Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), cu referire la veniturile și cheltuielile FAOAM la situația din 1 noiembrie 2018. Potrivit informației, principala sursă de venituri o reprezintă contribuţiile procentuale din salariu şi din alte recompense – circa 3,228 mld. lei, după care urmează transferurile din bugetul de stat – peste 2,273 mld. lei şi primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă – circa 108 mil. lei.
În „Monitorul oficial” nr. 208-216 din 15.07.2022 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 77 din 29.06.2022 cu privire la aprobarea Catalogului mijloacelor fixe și activelor nemateriale pentru autorități/instituții bugetare (în continuare - OMF nr. 77/2022), care a intrat în vigoare din data publicării și se aplică în scopuri de evidență contabilă și raportare financiară doar pentru autoritățile/instituțiile bugetare.
Astăzi, 30 august 2019, în Monitorul Oficial al RM Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr.115 din 22 august 2019 Cu privire la modificarea unor ordine ale autorității. Modificările sunt operate în Ordinul nr.149 din 5 septembrie 2018 privind aprobarea formularului-tip Nota de informare privind salariul şi alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajaților, precum şi plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decât salariul şi impozitul pe venit reținut din aceste plăți (Forma IALS18) și Ordinul nr.69 din 20 aprilie 2017 privind aprobarea formularului-tip Darea de seamă privind activitatea desfășurată de nerezidenți în Republica Moldova și veniturile obținute de către aceștia (Forma NER-17) și a Modului de completare a acesteia. Noile prevederi vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2020.
Procesul de elaborare a politicii fiscale și vamale pentru anul 2020 a fost încheiat prin adoptarea Legii nr. 171/2019 cu privire la modificarea unor acte legislative (Legea nr. 171/2019). Elaborarea și aprobarea proiectului de Lege nr. 171/2019 a fost ghidată de câteva aspecte importante, și anume: • stabilirea unor reguli clare de impozitare bazate pe simplitate în procesul de calculare și achitare a impozitelor și taxelor; • asigurarea unei previzibilități a politicii fiscale și crearea unui mediu investițional atractiv; • stimularea proceselor economice; • extinderea bazei fiscale.
Conform pct. 1. lit. b) din anexa nr. 2 la Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistentă medicală nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002, persoanele fizice neangajate — fondatori ai întreprinderilor individuale, se atribuie la categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, care se asigură în mod individual pentru anul corespunzător.
Încasările la bugetul public național (BPN) administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit 21,7 mld. lei în 5 luni ale anului 2022, ceea ce denotă o creștere de 3604,6 mil. lei sau cu 20,0 % în raport cu perioada similară a anului precedent. Astfel, la bugetul de stat (BS), în anul 2022 s-au încasat peste 9,8 mld. lei, ceea ce constituie cu circa 2045,1 mil. lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, sau o creștere de 26,4 %.
În perioada estivală entitatea A SRL desfășoară o campanie promoţională, în cadrul căreia acordă diverse premii (produse alimentare și îmbrăcăminte de sezon). Urmează să reţină entitatea anumite impozite la sursă sau le poate achita ulterior pentru câștigătorii premiilor?
În anul 2019 angajatorul mi-a înmânat carnetul de muncă în care erau înregistrate datele despre activitatea mea de muncă începând cu anul 1986. În curând voi atinge vârsta de pensionare, dar am constatat că mi s-a pierdut carnetul de muncă. Cum voi putea confirma că am activat începând cu anul 1986 dacă la momentul pensionării nu voi dispune de carnetul de muncă?
Conform prevederilor art. 228 alin. (1) din Codul fiscal, prin majorare de întîrziere (penalitate) se semnifică suma calculată în funcţie de cuantumul impozitului, taxei şi de timpul scurs din ziua în care acestea trebuiau plătite, indiferent de faptul dacă au fost sau nu calculate la timp. Aplicarea de către Serviciul Fiscal de Stat sau alt organ abilitat a majorării de întîrziere este obligatorie, independent de forma de constrîngere. Majorarea de întîrziere reprezintă o parte din obligaţia fiscală şi se percepe în modul stabilit pentru impunerea fiscală.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *