Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (1) din Codul fiscal, mărimea creşterii sau pierderii de capital provenite din vînzare, schimb sau din altă formă de înstrăinare a activelor de capital este egală cu diferenţa dintre suma încasată (venitul obţinut) şi baza valorică a acestor active.
Încheierea contractelor de sponsorizare, de donaţie filantropică, precum şi de alte finanțări, inclusiv alocaţii de la instituții bugetare,este deja în sine o realizare pentru beneficiarul acestora. Totodată, îndeplinirea condițiilor contractuale, de rând cu cele statutare, precum şi îndeplinirea cerințelor legislației în vigoare, au o mare influență asupra regimului fiscal privind scutirea de plata impozitului pe venit, dar şi privind obligațiunea de aplicarea TVA referitor la operațiunile ce țin de obținerea finanțărilor de către beneficiar.
Potrivit prevederilor art.12 pct.14) din CF, câştiguri reprezintă veniturile brute obţinute de la jocurile de noroc, loterii şi de la campaniile promoţionale atât în formă monetară, cât şi nemonetară. Concomitent, în conformitate cu art.5 pct.38) din CF, campanie promoțională reprezintă o modalitate de promovare a vânzărilor prin organizarea de concursuri, jocuri, loterii anunțate public și desfășurate pe o perioadă de timp limitată, cu acordarea de cadouri, premii, câștiguri.
În conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1) din Codul fiscal, Impozitul pe venit la sursa de plată se reţine, în mod obligatoriu, de către orice: a) persoană (contribuabil) care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător şi a persoanelor care desfăşoară activităţi independente conform cap. 102 şi activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal conform cap. 103;
11. (4.9.9) În ce termen se executa cererea de solicitare a restituirii accizelor? 12. (4.9.8) Cînd se depune cererea de restituire a accizelor? 13. (4.9.7) Care este ordinea de solicitare a accizelor spre restituire?
Întreprinderea individuală a fost înregistrată în calitate de rezident al parcului pentru tehnologia informației pe parcursul perioadei fiscale. Fondatorul ÎI, pe lângă aceasta, obține venituri salariale pentru munca prestată de la o companie care aplică regimul general de impozitare. Poate persoana fizică să utilizeze scutirea personală pentru veniturile obținute din activitatea salarială, dacă la întreprinderea – rezident IT Parc al cărei fondator este, nu obține venituri salariale? Urmează să prezinte Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (CET18), dacă în calitate de salariat persoana vizată a utilizat scutirile conform art.33-35 din CF?
Restituirea TVA la investiţii capitale este reglementată de art.1011 din Codul fiscal şi Regulamentul privind restituirea TVA, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.93 din 01.02.2013.
Ținând cont de ajustările efectuate prin prisma Legii nr. 257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative, în prezentul articol se propune trecerea în revistă a principalelor modificări efectuate în textul Legii nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi (Legea nr. 845/1992) în partea ce vizează măsurile de plafonare a plaților/încasărilor efectuate în numerar în cadrul activităților economice. În acest sens se propune aducerea unor explicații în parte ce ține de prevederile care au completat art. 6 din Legea nr. 845/1992, după cum urmează:
Comisia Națională a Pieței Financiare a elaborat proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Regulamentului privind principiile contabile și situaţiile financiare individuale şi consolidate ale entităților care desfășoară activitatea de asigurare și/sau reasigurare. Documentul reglementează obligaţia de aplicare a politicilor contabile în vederea îndeplinirii cerinţelor de întocmire a unor dări de seamă incluse în raportările periodice de supraveghere prevăzute de legislație, precum şi obligaţia de transmitere către autoritatea de supraveghere a unor raportări suplimentare în scop statistic şi de supraveghere întocmite pe baza evidenţelor contabile şi tehnico-operative.
Serviciul Fiscal de Stat a planificat pentru anul 2020 verificarea unui eșantion de persoane fizice în vederea aplicării măsurilor de conformare voluntară, ținând cont de volumul de informații deținute cu referire la intrările și ieșirile de active înregistrate de persoane fizice în comparație cu veniturile legale obținute și declarate. Conform Programului de conformare a contribuabililor, persoanelor fizice selectate li se va prezenta informația cu referire la datele disponibile, fiind solicitată confirmarea acestora ori prezentarea de argumente privind lipsa obligațiilor fiscale.
Conform art. 1375 Cod civil, prin contractul de prestări servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuţia convenită. Obiectul contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură. Plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor. Dacă plata pentru servicii se calculează pe anumite perioade, sumele vor fi acordate după încheierea fiecărei perioade în parte.
În baza materialelor acumulate asupra contribuabililor restanțieri și urmare a emiterii Hotărârii privind executarea silită a obligațiilor fiscale a contribuabilului, Direcția generală administrare fiscală /Direcția generală administrare contribuabili mari informează Direcția generală organizare deservire și gestionare arierate aferent necesității întocmirii unei solicitări de recuperare a creanțelor în baza solicitării de recuperare a restanțelor/creanțelor fiscale aferent Convenției privind asistența administrativă reciprocă în materie fiscală, formularul căreia este propus pentru consultări publice de către Serviciul Fiscal de Stat. Autoritatea a elaborat proiectul ordinului de modificare a Regulamentului privind punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1275 din 26 decembrie 2018, anexă la Regulament fiind formularul solicitării indicate supra.
Conform art.922 alin.(1) din Codul civil (modificat prin Legea nr.133/15.11.2018), prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă să asigure celeilalte părţi (locatar), în decursul unui termen convenit care depăşeşte 1 an (termenul de leasing), posesia şi folosinţa unui bun cumpărat de locator, precum şi să acorde locatarului opţiunea de a dobîndi în proprietate bunul, de a prelungi termenul de leasing ori de a restitui bunul la expirarea termenului de leasing, iar locatarul se obligă să efectueze plăţile periodice convenite (rate de leasing).
Stocurile, în conformitate cu pct. 5 din Standardul Național de Contabilitate (SNC) ,,Stocuri”, reprezintă active circulante care sunt: 1) destinate pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității; 2) în curs de execuție în procesul desfășurării normale a activității; sau 3) sub formă de materii prime, materiale de bază și alte materiale consumabile, care urmează a 4) fi folosite în procesul de producție, pentru prestarea serviciilor și/sau în alte scopuri gospodărești.
Asociatul unic al Q&Y SRL este QTechnology, rezidentă a Bulgariei, a decis repartizarea și achitarea dividendelor aferente profitului nerepartizat al Q&Y SRL, și a solicitat ca impozitul din dividende să nu fie reţinut în RM, acesta urmând să fie calculat și achitat în Bulgaria, conform prevederilor Convenţiei încheiate între Moldova și Bulgaria privind evitarea dublei impuneri. Este în drept Q&Y SRL să achite dividendele fondatorului nerezident în mărime deplină, fără reţinerea la sursa de plată a impozitului din dividende? Urmează sau nu să declarăm acest venit direcționat spre achitare?
Prin Legea cu privire la modificarea unor acte legislative nr. 171 din 19 decembrie 2019 au fost efectuate modificări în Codul fiscal în partea ce ține de determinarea venitului impozabil pentru agenții economici – subiecți ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM), fiind exclusă limitarea doar la venitul din activitatea operațională. Ținând cont de acest fapt, Ministerul Finanțelor, prin Ordinul nr.40 din 9 martie 2020, a aprobat un nou formular tipizat al Dării de seamă privind impozitul pe venitul agenților economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (forma SIMM20), care va substitui formularul IVAO15.
Casa Națională de Asigurări Sociale organizează evidenţa persoanelor fizice care exercită activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură în calitate de plătitorii de contribuţii la BASS. Autoritatea constată că, prin Legea nr. 171/2019 cu privire la modificarea unor acte legislative au fost operate modificări în pct.1.7 din anexa nr.1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale şi a fost inclusă o nouă categorie de plătitori şi asiguraţi – persoanele fizice care exercită activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal, activitatea acestora fiind reglementată de cap.103 cu care a fost completat Codul fiscal.
Împrumuturile de la fondator reprezintă sau nu venituri din activitatea operaţională? Fondatorul întreprinderii X a decis lichidarea entității. În condițiile art. 121 alin. (3) din Codul fiscal (CF), pentru agentul economic care a adoptat decizia de lichidare pe parcursul anului calendaristic, perioadă fiscală se consideră:
Controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislația fiscală într-o anumită perioadă sau în câteva perioade fiscale. Controlul fiscal este exercitat de Serviciul Fiscal de Stat şi/sau de un alt organ cu atribuții de administrare fiscală, în limitele competenței acestora, la fața locului şi/sau la oficiul acestora.
Pentru a asigura o administrare eficientă a contribuțiilor obligatorii la Fondul viei și vinului (FVV) pentru perioada anilor 2020 și 2021 de către entitățile economice, în acest articol vom examina principalele aspecte aferente procesului respectiv, printre care reglementarea modalității de trecere în cont a obligațiilor achitate, necesitatea ajustării dărilor de seamă prezentate în anul 2020, precum și necesitatea ajustării Declarației cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală 2019 (forma VEN 12).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *