Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Achiziţiile publice de lucrări reprezintă activitatea de asigurare şi gestiune optimă a resurselor materiale în domeniul public. Aceastea pe lângă faptul că urmează să respecte necondiționat cerinţele legislative specifice domeniului, sunt obiligate de a se încadra în
Potrivit datelor Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, în anul 2019 a fost achitată suma de $1000 în calitate de despăgubiri persoanelor care au suferit în urma incidentelor provocate de obiectele industriale periculoase. Datele au fost colectate de asiguratori din Moldova, care au participat în cadrul sondajului organizat cu suportul Proiectului finanțat de USAID Transparența Sectorului Financiar în Moldova.
Procedura de certificare a specialiștilor în domeniul achizițiilor publice/sectoriale se va desfășura în două etape, ce includ un program de instruire în domeniul achizițiilor publice/sectoriale și examenul de evaluare a cunoștințelor.
Serviciul Fiscal de Stat informează despre principalele modificări în administrarea veniturilor bugetelor componente ale bugetului public național în anul 2024, operate în Modul de achitare și evidență a plăților la bugetul public național prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor
Adoptarea noului Cod vamal nr. 95/2021 (CV), al cărui obiectiv este armonizarea legislației vamale naționale în conformitate cu standardele Uniunii Europene. Rămâne o provocare pentru Republica Moldova. Pentru a asigura o armonizare deplină a legislației vamale, se impune necesitatea efectuării unor modificări
Încasările la bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit 17,6 mld. lei în 4 luni ale anului 2022, ceea ce denotă o creștere de 2940,3 mil. lei sau cu 20,1 % în raport cu perioada similară a anului precedent. Astfel, la bugetul de stat, în anul 2022 s-au încasat peste 8,2 mld. lei, ceea ce constituie cu circa 1774,0 mil. lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, sau o creștere de 27,6 %.
Potrivit art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care sunt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art.69/18 şi art.88–91, cu excepţia impozitului reţinut pentru câştigurile de la loterii şi/sau pariuri sportive în partea în care valoarea fiecărui câştig nu depăşeşte scutirea personală
Conform art. 4 alin. (5) din Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93-XIV din 15.07.1998, la cererea de eliberare sau de prelungire a patentei se anexează documentele confirmative de achitare a contribuţiei de asigurare socială de stat pentru întreaga perioadă solicitată de desfăşurare a activităţii în baza patentei de întreprinzător sau actele care confirmă scutirea de plata contribuţiei, precum şi documentele ce confirmă statutul de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Se permite deducerea cheltuielilor suportate de angajator pentru testarea salariaților în vederea depistării prezenței virusului SARS-CoV-2, iar plățile efectuate de angajator pentru testarea salariaților în vederea depistării prezenței virusului Covid19 sunt surse de venit neimpozabile pentru salariați. Prevederile se conțin în Legea nr.224 din 4 decembrie 2020 publicată în MO de ieri, 22 decembrie curent, și au caracter retroactiv, fiind puse în aplicare din 1 ianuarie 2020. Astfel, sunt operate modificări în Codul fiscal, fiind completate art.20 (Sursele de venit neimpozabile) și 24 (Deducerea cheltuielilor aferente activităţii de întreprinzător) din Cod.
Sistemele informaţionale la general şi sistemul informaţional contabil în particular remodelează structura internă a entităţilor şi contribuie la direcţionarea şi eficientizarea fluxurilor de informaţii din cadrul entităţii și prezintă informații utile pentru managerii de toate nivelurile ierarhice pentru luarea deciziilor, precum și informații necesare utilizatorilor externi de informaţii. Industria IT se dezvoltă vertiginos, inclusiv în Republica Moldova, oferind noi instrumente care facilitează activitățile economice și, în același timp, generează noi provocări pentru contabilii care trebuie să țină pasul cu noile tehnoligii pentru a satistface necesitățile entităților.
În dările de seamă de seamă (forma IPC18) pentru lunile iunie-iulie 2020 întreprinderea „X” a reflectat incorect obligațiile fiscale aferente plăților salariale, astfel diminuând suma obligațiilor fiscale aferente, după cum urmează: • luna iunie – 950 lei, inclusiv impozitul pe venit - 250 lei, primele de asigurare obligatorie de asistență medicală - 200 lei și contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii - 500 lei; • luna iulie – 1500 lei, inclusiv impozitul pe venit - 400 lei, primele de asigurare obligatorie de asistență medicală - 300 lei și contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii - 800 lei.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că până la 30 septembrie curent recepționează cererile pentru subvenționarea măsurilor complementare, în baza Regulamentului privind măsurile de subvenționare complementară și condițiile specifice de eligibilitate pentru subvenționarea complementară din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.
În contextul angajamentelor naționale de aderare la Uniunea Europeană și a exercițiului de evaluare a gradului de aliniere a Republicii Moldova la acquis-ul comunitar, una din recomandările Comisiei Europene cu referire la capitolul 16 ”Fiscalitate” a stipulat că Moldova urmează ”să se pregătească de accederea la Cadrul Incluziv privind erodarea bazei impozabile și a transferului de profituri (BEPS)
Stimați cititori, Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” vă propune calendarul fiscal pentru anul 2021 - un suport în prezentarea dărilor de seamă fiscale, precum și a achitării impozitelor, taxelor și a contribuțiilor de asigurări sociale în termenul stabilit.
Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații și Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) a publicat planul controalelor pentru anul 2024 în domeniile comunicațiilor electronice, comunicațiilor poștale și supravegherii pieței echipamentelor radio.
La 1 noiembrie 2020 a intrat în vigoare Acordul în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Belarus semnat la 23 octombrie 2019 şi Aranjamentul Administrativ pentru aplicarea Acordului dintre părți privind securitatea socială, semnat la 16 octombrie 2020. Este cel de al XIV-lea acord de acest tip aplicat de Casa Naţională de Asigurări Sociale. Documentul prevede condiţiile stabilirii şi acordării pensiei pentru limită de vârstă, de dizabilitate cauzată de afecţiuni generale, pensiei de urmaş precum şi pensiei şi indemnizaţiei de dizabilitate cauzate de accidente de muncă şi boli profesionale. Totodată, acordul prevede că persoanele detaşate vor fi scutite de achitarea dublă a contribuţiilor de asigurări sociale de stat.
Asigurarea utilizării fondurilor publice conform principiilor de bună guvernare, prin implementarea controlului intern managerial și a auditului intern în entitățile publice, pe baza standardelor și bunelor practici ale Uniunii Europene, este obiectivul general al Programului de dezvoltare a controlului
Proiectul Regulamentului ce stabilește modalitatea de solicitare și acordare a indemnizației unice pentru personalul decedat în lupta cu COVID-19 din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice a fost inclus pe agenda ședinței secretarilor generali din 28 ianuarie curent. În sensul proiectului regulamentului, se consideră personal decedat ca urmare a infectării în cadrul desfășurării nemijlocite a activității medicale în lupta cu COVID-19 persoanele angajate în instituțiile medico-sanitare publice din cadrul asistenței medicale primare,
Casa Naţională de Asigurări Sociale precizează că subdiviziunile sale teritoriale nu eliberează certificate pe suport de hârtie pentru a fi prezentate la diferite instituţii publice de pe teritoriul Republicii Moldova. Schimbările în activitatea instituţiei au fost generate de modificările operate în Legea nr.142/2018 cu privire la schimbul de date și interoperabilitate, fiind completat art. 6 „Conectarea la platforma de interoperabilitate și participarea la schimbul de date”.
Serviciul Fiscal de Stat informează că, prevederile privind extinderea Programului de subvenționare a dobânzilor pe perioada ianuarie-mai 2021, precum și a Programului de rambursare a TVA pe perioada ianuarie-mai 2021 întreprinderilor care sunt înregistrate în calitate de contribuabili ai TVA şi înregistrează sume TVA spre deducere în perioada ulterioară, nu mai sunt în vigoare ca urmare a Hotărârii Curții Constituționale nr.15 din 28 aprilie 2021, prin care s-a declarat neconstituțională Hotărârea Parlamentului privind declararea stării de urgență nr. 49 din 31 martie 2021.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *