Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Va fi creat un organ de lucru care va coordona acţiunile părţilor la Acordul privind crearea zonei de comerţ liber între statele member GUUAM din 20 iulie 2002. Guvernul a susţinut Hotărârea cu privire la ratificarea Protocolului pentru aprobarea Regulamentului privind crearea respectivului organ. Este vorba de crearea unui cadru instituţional care va supraveghea modul în care se implementează Acordul de comerţ liber în cadrul GUUAM şi va înainta un şir de propuneri de modificare şi îmbunătăţire a acestuia şi nu presupune cheltuieli suplimentare, a specificat Ministerul Economiei, Octavian Calmâc.
A doua lună consecutiv în Republica Moldova s-a înregistrat deflaţie. Preţurile în iulie, comparativ cu luna iunie, s-au redus cu circa 0,9%, iar în iunie, comparativ cu luna mai, cu 0,4%. De la începutul anului rata inflaţiei a constituit 3,8%, iar în perioada iulie 2016 – iunie 2017 – 7,3%. Astfel, rata inflaţiei pentru a patra lună consecutivă depăşeşte ţinta stabilită de Banca Naţională a Moldovei în mărime 5% plus-minus 1,5%.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2017 structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare (hoteluri, moteluri, pensiuni, sate şi vile turistice) au fost frecventate de 134,3 mii de turişti, din care 64,7 mii de turişti străini (48,2% din total ) și 69,6 mii de turiști moldoveni (51,8%). Comparativ cu ianuarie-iunie 2016, s-a majorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective (+7,5%) pe seama creşterii acestuia la structuri de odihnă (+20,8%), hoteluri și moteluri (+14,2%), cămine pentru vizitatori (+8,6%), tabere de vacanță pentru elevi (+6,3%), structuri de întremare (+1,2%). Totodată, s-a redus numărul de turiști cazați la pensiuni turistice şi agroturistice (-44,6%).
În ultima perioadă, tot mai frecvente sunt cazurile în care fondatorul întreprinderii de stat sau societății pe acțiuni în care cota statului depăşeşte 50% din capitalul social (statul) solicită majorarea capitalului social cu surplusul din reevaluarea activelor imobilizate. Motivele invocate se bazează pe faptul că entitățile menționate au fost dotate cu imobilizări (în mare parte clădiri, edificii etc.) de către stat, valoarea acestora, consemnată în capitalul social fiind valoarea stabilită la data depunerii în capitalul social al entității (fondării). Ulterior, valoarea de piață a activelor menționate a suferit modificări, de regulă în partea majorării acesteia.
Serviciul Fiscal de Stat tinde să minimizeze cazurile de eschivare conștientă a contribuabililor de la plata impozitelor, taxelor şi a altor plăți obligatorii. Instituția desfășoară cu regularitate activități de conformare voluntară a contribuabililor, care au drept scop majorarea nivelului de disciplină fiscală.
Curtea de Conturi a realizat Raportul auditului de conformitate combinat cu auditul performanței și auditul financiar asupra Raportului Guvernului privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală în anul 2016, iar Hotărârea cu privire la rapoartele respective a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 229-243 din 7 iulie curent. Scopul misiunii de audit a constat în acumularea probelor pentru obținerea unei asigurări rezonabile asupra conformității planificării, încasării și administrării mijloacelor financiare reflectate în Raportul Guvernului privind executarea FAOAM în anul 2016.
Angajații Poliției, cu statut de agent constatator, vor beneficia de un adaos la salariu în mărime de 25 % din suma amenzilor încasate la bugetul de stat, urmare a întocmirii proceselor verbale privind contravențiile examinate, potrivit Regulamentului privind stimularea financiară a agenților constatatori din cadrul Inspectoratului General al Poliției al MAI, publicat în Monitorului Oficial din 24 martie curent.
În cazul în care pentru efectuarea transporturilor cu depășiri ale masei totale, maselor pe axe sau dimensiunilor maxime admise, ce implică consolidarea lucrărilor de artă, de modificare a rețelelor inginerești, precum și orice alte lucrări, responsabilitatea efectuării acestora și suportarea cheltuielilor revin titularului autorizației speciale de transport.
Conducerea Ministerului Economiei nu este satisfăcută de indicii de performanță a întreprinderilor de stat și societăților pe acțiuni, administrate de instituție, și solicită elaborarea unor planuri pe termen scurt și mediu de redresare a situației la toate compartimentele.
Deseori mai scumpe sunt ideile, oportunitățile, parteneriatele, schimbul de experiență și stilul de comunicare cu autoritățile. De obicei, investitorii sunt gata să vină cu aportul acolo unde există potențial, iar procedurile birocratice pot fi depășite cu costuri (de timp, dar și financiare) mici. Guvernul tarii noastre a depus un efort pentru a crea condiții cât mai favorabile investitorilor străini. Inițiativa amendamentelor, completărilor și modificărilor ale Legii cu privire la migrația de muncă a venit din partea investitorilor străini, care la întrunirile Consiliului Economic pe lângă prim-ministrul RM au menționat că procedura de obținere a permisului de muncă și de ședere, era foarte anevoioasă.
Oamenii care vor să-și deschidă o afacere prin programul PARE 1+1 ar putea primi o sumă nerambursabilă mai mare din partea statului. Un proiect supus dezbaterilor publice de către Ministerul Economiei prevede majorarea sumei de la 200 mii lei la 250 mii lei.
Pe data de 5 aprilie curent a avut loc şedinţa publică a Curţii de Conturi, în cadrul căreia de către șeful interimar al Direcției generale auditului autorităților publice locale, Irina Gutnica, a fost prezentat raportul de audit „Managementul sistemelor de supraveghere a traficului rutier”.
Combaterea transportului rutier ilicit în regim de taxi a fost scopul verificărilor ce au avut loc în acest weekend pe teritoriul mun. Chișinău. Inspectorii de patrulare, împreună cu reprezentanții ANTA și IFPS, au supus verificării circa 500 de șoferi auto care prestează servicii de transportare a pasagerilor.
În luna iunie indicele prețurilor de consum, față de decembrie 2016, la nivel de țară, a constituit 104,8%. Informația a fost publicată de Biroul Național de Statistică în Monitorul Oficial nr. 244-251 din 14 iulie curent.
Specificul raportării fiscale privind impozitul pe venit al instituțiilor de învățământ şi, ca rezultat, multiplele neclarități care apar la completarea Declarației cu privire la impozitul pe venit (forma VEN 12) (în continuare – Declarație) de către aceste entități, este determinat de acțiunea art. 513 din Codul fiscal care prevede scutirea instituțiilor de învățământ publice, prin derogare de la art. 51, şi instituțiile de învățământ private, de impozitul pe venitul obținut din desfăşurarea nemijlocită a procesului de învățământ conform Codului educației.
În luna martie curent s-a înregistrat o creștere surprinzătoare a exporturilor de mărfuri din R. Moldova. Aceasta a fost cu peste 30% mai mare față de perioada similară a anului trecut.
Informația a fost oferită în cadrul unui eveniment,la care a fost prezentat Raportul de activitate al instituției pentru anul 2016.
Comunitatea Energetică internațională susține inițiativa Moldovei privind majorarea granturilor pentru proiectele de interconectare energetice cu scopul de reducere a tarifelor pentru consumatorii finali. Declarația a fost făcută de viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, după întrevederea la Viena cu Janez Kopač, director al Secretatriatului Comunitatii Energetice. Potrivit ministerului Economiei, părțile au discutat aspecte ce țin de dezvoltarea domeniului energetic și extinderea pieței interne a energiei din Uniunea Europeană, cu acordarea ajutorului necesar țării noastre în procesul de transpunere şi aplicare a Tratatului de instituire a Comunității Energetice (TCE), la care Moldova este parte.
La finele anului 2016, Banca Naționala a înregistrat pierderi de 262,15 mil. lei, fapt ce nu s-a mai întâmplat din 2008.
Studiul cu genericul Fenomenul salariilor în plic în Republica Moldova, realizat cu suportul Fondului pentru Bună Guvernare și pregătit de Price Waterhouse Coopers Moldova (PwC), a fost prezentat și discutat în cadrul ședinței de ieri a a Grupului de lucru a Consiliului Economic de pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *