Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
O echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional ajung astăzi la Chișinău, în cadrul unei misiuni de evaluarea, informează UNIMEDIA.
Comitetului de Supraveghere al Programului-pilot de atragere a remitențelor în economie PARE 1+1 pentru anii 2010-2018 a aprobat spre finanțare nerambursabilă 38 cereri în sumă de 7,58 mil. lei, care va contribui la atragerea în economie a 22,41 mil. lei.
Aceste rectificări la legislaţie au fost aprobate în Parlament în lectura finală. Iniţial se prevedea încetarea activităţii antreprenoriale pe bază de patentă de la începutul anului 2017.
Dezvoltarea tehnologiei digitale și necesitatea îmbunătăţirii continue a serviciilor electronice prin alinerea la cerinţele actuale ale societăţii a impulsionat Î.S. „Fiscservinform” să-și eficientizeze procesele de activitate.
În Monitorul Oficial de mâine, vineri, 30 decembrie, Nr. 478-490 (5911-5923) vor fi publicate următoarele documente oficiale:
La finele săptămânii trecute Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat o acțiune amplă de verificare a agenților economici din municipiul Chișinău ce practică activitate în domeniul comerțului. În rezultatul acțiunilor întreprinse, din cele 66 controale fiscale efectuate prin metoda verificării operative, au fost stabilite încălcări în cadrul a 62 controale, valoarea sancțiunilor fiscale ce urmează a fi aplicate pentru încălcările constatate constituie 330 mii lei și a sancțiunilor contravenționale — 50,5 miii lei.
Centrul de certificare al Î.S. „Fiscservinform” vă aduce la cunoștință că, din momentul ridicării semnăturii electronice, la unul din oficiile amplasate în mun. Chișinău, mun. Bălți sau mun. Comrat, sau la primirea semnăturii electronice prin serviciile de livrare gratuită la adresa indicată de Dumneavoastră, este necesar să descărcați soft-ul de verificare și aplicare a semnăturii „SecureSign” și driver-ul pentru e-Token (flash).
Casa Naţională de Asigurări Sociale a făcut publică informaţia privind beneficiarii de pensii şi alocaţii sociale de stat, aflaţi la evidenţa CNSM la data de 1 ianuarie 2017, în aspect teritorial.
Regulamentul privind activitatea unităţilor de schimb valutar, aprobat prin Hotărîrea Comitetului executiv al Băncii Naţionale a Moldovei nr. 335 din 1 decembrie 2016, stipulează că la efectuarea oricărei operaţiuni de schimb valutar în numerar cu persoana fizică, până la eliberarea clientului a mijloacelor corespunzătoare
Contractele cu Gazprom, principalul furnizor de gaze naturale pentru Republica Moldova, vor fi prelungite pentru o perioadă de trei ani. Subiectul a fost abordat în cadrul Comisiei mixte moldo-ruse ce a avut loc la Moscova în luna noiembrie. Am cerut această prelungire pentru că avem puțin timp până la finele anului. În cadrul acestor discuții am solicitat extinderea pe o perioadă medie de timp, fără a modifica normele legale referitoare acestor contracte. Atât pe partea de tranzit, cât și pe partea de import de gaze naturale în Republica Moldova, — a declarat Ministrul Economiei Octavian Calmâc.
Raportul preliminar privind rezultatele studiului de evaluare a impactului social și de mediu al construcției magistralei de gaze naturale Ungheni-Chișinău a fost publicat pentru consultări publice.
Доля неблагоприятных кредитов в банковской системе Молдовы на конец октября 2016 г. составила 16,29%, увеличившись на 0,52 п.п. в сравнении с предыдущим месяцем. По данным Нацбанка, в сравнении с октябрем прошлого года (9,81%) этот показатель вырос на 6,48 п.п. или в 1,7 раза.
Administratorii mai multor întreprinderi de stat au ridicat remunerații considerabile, chiar dacă întreprinderile pe сare le conduc au înregistrat pierderi în 2015. Mai mult, unul din patru administratori refuză să spună valoarea remunerării, invocând caracterul personal al datelor.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor propune spre consultare un proiect de lege ce prevede aprobarea unei noi legi — Legea condominiului.
Pensionarii vor primi ajutoare materiale cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor în Etate, care este marcată pe 1 octombrie. Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, autoritățile locale vor stabili categoriile beneficiarilor şi mărimea ajutoarelor materiale, care vor fi alocate bătrînilor prin deciziile consiliilor de administraţie a fondurilor republicane de susţinere socială a populaţiei.
În scopul elucidării și explicării unor aspecte ce țin de obținerea accesului la serviciile electronice de către persoanele juridice, Î.S. „Fiscservinform” informează că, obținând semnătură electronică, indiferent de prestatorul de servicii de certificare care a generat această semnătură, nu se oferă în mod automatizat și accesul la serviciile fiscale electronice. Respectiv, accesul la serviciile fiscale electronice se asigură prin semnarea unui Acord/Contract de conectare la serviciile fiscale electronice cu Serviciul Fiscal de Stat, prin intermediul Î.S. „Fiscservinform”.
Cabinetul de ministri a susținut ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții, în cadrul Proiectului de reconstrucție și reabilitare a infrastructurii feroviare și achiziție a materialului rulant.
Ими стали Moldovagaz, Gas Natural Fenosa Furnizare Energie, Energocom, Lukoil-Moldova и Rompetrol Moldova. Об этом говорится в исследовании Национального бюро статистики «Результаты структурного обследования предприятий Молдовы за 2015 год», которое охватило более 33,3 тыс. активных предприятий Молдовы с общим оборотом свыше 252,8 млрд. леев и численностью персонала свыше 368,7 тыс. человек.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor promite că în scurt timp în țară vor apărea sensuri giratorii în cele mai aglomerate intersecții de pe traseele naționale. Primul sens giratoriu din proiectul demarat de MTID a apărut pe traseul Chișinău-Anenii Noi, în dreptul localității Floreni.
Persoana fizică cetățean a decis să transmită apartamentul, care îi aparține cu drept de proprietate, în locațiune. Unde urmează a fi înregistrat contractul de locațiune dacă bunul imobil se află în sectorul Botanica, mun. Chişinău, iar proprietarul bunului imobil dat în locațiune deține viză de domiciliu în sectorul Rîşcani, mun. Chişinău, locul unde potrivit prevederilor legislației în vigoare persoana fizică cetățean urmează să-şi declare veniturile impozabile obținute? Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 83 alin. (4) din CF, declarația cu privire la impozitul pe venit se completează în conformitate cu procedura stabilită de Guvern, potrivit formei aprobate de acesta, şi se prezintă organului fiscal nu mai tîrziu de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *