Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat intenționează reorientarea eforturilor sale în noua Strategie de dezvoltare pentru anii 2016-2020, având ca scop câștigarea încrederii publice, devenind cea mai prietenoasă instituție publică, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul mesei rotunde cu participare internațională ”Planificarea și coordonarea asistenței – performanță și dezvoltare”.
Coaliția de guvernare se pare că va da curs solicitărilor venite din partea producătorilor agricoli de a reduce nivelul Taxei pe Valoare Adăugată de la 20 la sută la 8%. Subiectul a fost discutat ieri în cadrul ședinței Consiliului Coaliției. Totuși, potrivit deputaților, decizia ar urma să fie corelată și cu recomandările Fondului Monetar Internațional, relevă UNIMEDIA. Președintele fracțiunii liberal-democrate, Valeriu Streleț, susține că la acest capitol urmează să mai fie făcute anumite evaluări.
În spatele succesului exporturilor Germaniei, cea mai mare economie a zonei euro, se află o reţea vastă şi eficientă de promovare la nivel global a companiilor, care ajută la creşterea excedentului comercial al ţării, o sursă de tensiune cu SUA şi aliaţii europeni, potrivit Wall Street Journal (WSJ) Excedentul deja ridicat al Germaniei în privinţa schimburilor comerciale şi investiţiilor a avansat cu aproape 18% în septembrie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în timp ce alte state mari din zona euro au consemnat o înrăutăţire uşoară a indicatorului.
Parlamentul a amânat din nou examinarea politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor. Opoziţia, dar şi experţii spun că motivul tergiversărilor ar fi poziţia Fondului Monetar Internaţional în privinţa revenirii cotei TVA la 8% Politica bugetar-fiscală pentru anul 2014 rămâne unul dintre cele mai mari hopuri pentru actuala coaliţie. După ce documentul a fost elaborat şi prezentat de către Ministerul Finanţelor cu o întârziere de câteva luni, iată că Parlamentul amână din nou examinarea acestuia. Totodată, autorităţile au retras de pe agenda Legislativului proiectul privind introducerea impozitului unic în agricultură.
Referitor la folosirea de către asociaţiile de proprietari de locuinţe a maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală la încasările în numerar Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, referitor la folosirea de către asociaţiile de proprietari de locuinţe a mașinilor de casă și de control cu memorie fiscală la colectarea diferitor plăţi în numerar, comunică următoarele.
Privind modificarea Ordinului IFPS nr. 566 din 07 noiembrie 2007 şi abrogarea Ordinului IFPS nr. 488 din 20 august 2007 Reieșind din modificările operate în Codul fiscal prin Legea Republicii Moldova nr. 267 din 23 decembrie 2011, în contextul modificărilor realizate prin Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 1603 din 20 decembrie 2012 și în scopul asigurării executării prevederilor art. 187 al Codului fiscal, ORDON: Anexa nr. 1 la Ordinul IFPS nr. 566 din 07 noiembrie 2007 se modifică și se completează după cum urmează:
Stimati cititori, tinem sa va prezentam lista întreprinderilor supuşi verificării de către Inspecţia muncii în trimestrul III 2014
Privind aprobarea formularelor tipizate ale dărilor de seamă aferente unor taxe rutiere şi a instrucţiunilor privind modul de completare a acestora Reieșind din modificările operate în Titlul IX al Codului fiscal prin Legea Republicii Moldova nr. 324 din 27 decembrie 2012 și în scopul asigurării executării prevederilor art. 187 al Codului fiscal, ORDON: 1. A aproba: Formularul tipizat al Dării de seamă la taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova (Forma TFD 13), conform anexei nr. 1 la prezentul ordin;Instrucţiunea privind modul de întocmire și prezentare a Dării de seamă la taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova (Forma TFD 13), conform anexei nr. 2 la prezentul ordin;
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcţia marilor contribuabili Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, cu referire la procedura de anulare a înregistrării ca contribuabil al T.V.A. şi întru aplicarea univocă a legislaţiei fiscale, comunică următoarele. Conform art. 113 alin. (2) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, Serviciul Fiscal de Stat este în drept să anuleze de sine stătător înregistrarea contribuabilului T.V.A. în cazul în care:
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcţia marilor contribuabili Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, referitor la aplicarea prevederilor art. 255 din Codul fiscal, în cazul în care contribuabilii, înregistraţi de către entităţile abilitate cu dreptul de înregistrare de stat, nu comunică organului fiscal în termenul stabilit de art. 161 alin. (8) din Codul fiscal despre modificările privind sediul subdiviziunilor sale, aduce la cunoştinţă următoarele. În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 (CF), contribuabilul este obligat să se pună la evidenţă la organul fiscal în raza căruia îşi are sediul stabilit în documentele de constituire (înregistrare) şi să-şi primească certificatul de atribuire a codului fiscal, să prezinte informaţiile iniţiale şi să comunice modificările ulterioare cu privire la sediul său, sediul subdiviziunilor, denumirea şi sediul instituţiilor financiare în care sunt deschise conturi, precum şi cu privire la sistarea temporară a activităţii subdiviziunilor.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcţia marilor contribuabili Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în scopul asigurării exercitării prevederilor legale referitor la modalitatea aplicării alin. (1) din art. 253 din Codul fiscal, în cazul neprezentării de către vînzător a documentelor care confirmă provenienţa mărfurilor, şi în urma multiplelor adresări, comunică următoarele. Este de menţionat, că potrivit pct. 9 din Regulamentul cu privire la recepţionarea mărfurilor conform cantităţii şi calităţii în Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1068 din 20 octombrie 2000, se interzice livrarea în reţeaua de comerţ a mărfurilor fără documente de însoţire ce confirmă originea, cantitatea şi calitatea ei, precum şi în lipsa certificatelor de conformitate, eliberate de Sistemul Naţional de Certificare pentru produsele supuse certificării obligatorii.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcţia marilor contribuabili Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, la multiplele adresări parvenite din teritoriu, şi întru interpretarea univocă a legislaţiei, aduce la cunoştinţă următoarele. Conform prevederilor art. 234 alin. (2) din Codul fiscal, persoana trasă la răspundere pentru încălcare fiscală beneficiază de o reducere de 50% a amenzilor aplicate în cazul respectării stricte a condiţiilor stipulate la lit. a), b) şi c) a articolului menţionat. Ţinem să atenţionăm, că de prevederile menţionate pot beneficia contribuabilii traşi la răspundere doar pentru încălcare fiscală.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *