Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Administrarea fiscală are rolul important şi incontestabil în menţinerea echilibrului social şi financiar al oricărei ţări. Activitatea desfășurată de organul fiscal nu înseamnă doar perceperea taxelor și impozitelor, dar, în primul rând, educarea fiscală şi conformarea benevolă a fiecărui contribuabil. Serviciul Fiscal de Stat se axează tot mai mult pe această misiune, reușind să facă legătura contribuabil–stat mult mai puternică şi, concomitent, cu un grad de responsabilitate mai mare. În acest sens, rolul funcționarului fiscal care, zi de zi, depune un efort imens pentru a duce mesajul corect fiecărui contribuabil, apare în prim-plan. Cetățenii recapătă tot mai multă încredere în procesul de administrare fiscală și au certitudinea că contribuția lor este gestionată corespunzător.
Unitatea de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale Ameliorarea Competitivității (PAC II) a aprobat alte opt dosare pentru finanțare.
Proiectul ce prevede stabilirea formei și descrierea modului de completare a trei formulare a dărilor de seamă ce urmează a fi prezentate de către rezidenții parcurilor IT aferente impozitului unic datorat în conformitate cu Legea cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei și Titlul X din Codul fiscal este propus spre consultare.
Срок деятельности СЭЗ Expo-Business-Chisinau будет продлен на 10 лет — с 2025 г. до 2035 г., а СЭЗ Taraclia — на 12 лет — с 2025 г. до 2037 г. Это предусматривают законодательные поправки, которые парламент принял в первом чтении с целью привлечения в свободные экономические зоны новых инвестиций и обеспечения реализации существующих экономических проектов.
Suntem deja obişnuiţi cu dreptul de a accesa orice informaţie sau serviciu, să prezentăm un raport sau să efectuăm o achitare la orice oră, în orice zi, indiferent de locul aflării. Şi rare ori ne punem întrebarea CINE stă în spatele click-ului, atât de simplu şi comod şi CUM este asigurată posibilitatea de a obţine exact ceea de ce ai nevoie cu maximă politeţe. Întreprinderea de Stat „Fiscservinform” este una din instituţiile care asigură dezvoltarea și funcționalitatea multor sisteme informaţionale și servicii electronice dedicate cetățenilor și agenților economici din ţara noastră. Astăzi, la aniversarea de nouă ani de activitate a întreprinderii, am decis să discutăm cu administratorul, dl Vitalie Coceban.
Peste 30 de agenţi economici din raionul Ocniţa au participat ieri la o masă rotunda cu privire la oportunităţile de dezvoltare a propriilor afaceri cu ajutorul serviciilor de consultanţă, oferite de Proiectul “Ameliorarea competitivităţii II” (PAC II) finanţat de Banca Mondială.
Agenții economici care pe parcursul anului fiscal obțin titlul de rezident al parcului pentru tehnologia informației nu au dreptul la deducerea în scopuri fiscale a cheltuielilor privind uzura mijloacelor fixe în anul fiscal respectiv.
Experiența Republicii Belarus în domeniul gestionării tranzacțiilor în numerar, cu aspectele introducerii unui sistem de control al echipamentelor de gestionare a tranzacțiilor în numerar (mașinile de casă și de control), este dezvăluită în acest articol.
Pastele făinoase, crupele, oțetul, vinul, dar și serviciile IT și de transport vor ajunge mai ușor pe piața externă. Unitatea de Implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității (UIPAC) a aprobat spre finanțare încă nouă dosare.
Crăciunul este acea minunată sărbătoare care ne face mai buni, mai generoși, mai binevoitori. Fie ca spiritul sfintei sărbători a Nașterii Domnului să Vă aducă pace și liniște în casele și în sufletele Dumneavoastră, gânduri luminoase, speranțe și bucurii.
Am ajuns la cumpăna dintre ani! În noaptea de Revelion se întâmplă minuni, credeți în ele și toate aspirațiile Dumneavoastră se vor încununa cu succes!
La Cahul se va deschide un Parc Industrial. Un proiect al Ministerului Economiei, privind acordarea titlului Parcului Industrial Cahul a fost aprobat la ședința de ieri a Guvernului.
Aho, aho, dragi abonați! Contabili, în cifre bogați, Experți, auditori, autori, Care munciți de cu zori!
Un număr de peste 25 de companii din Moldova au depus cereri pentru obținerea granturilor din subcomponenta de cofinanțare pentru ÎMM, prevăzută în cadrul proiectului Băncii Mondiale ”Ameliorarea Competitivității II” (PAC II).
Anterior am promis să revenim cu detalii din cadrul Atelierului de lucru cu genericul Consolidarea competitivităţii regionale prin dezvoltarea inteligentă a Întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), desfăşurat de ODIMM, partenerul Publicaţiei Periodice ,,Monitorul Fiscal FISC.MD".
În cadrul Târgului Ideilor Eco Responsabile au fost prezentate o serie de proiecte inovative, înscrise în competiția Moldova Eco-Energetică. Unul din proiecte vizează activitatea Aeroportului Internațional Chișinău și presupune instalarea celui mai mare parc de panouri fotovoltaice din țară, care se va întinde pe o suprafață de 7 hectare și va asigura 100% din consumul de energie electrică propriu.
Совет по конкуренции оштрафовал на 47 тыс. леев восемь экономических субъектов, которые дезинформировали потребителей о классе принадлежащих им гостиниц.
Produsele întreprinderii „Steaua Reds” vor putea fi exportate pe noi piețe și clienți odată cu implementarea unui pachet de servicii ce țin de controlul calității și întărirea capacităților de export. Cel puțin acesta este obiectivul conducerii companiei, care și-a propus, cu sprijinul financiar al Proiectului Băncii Mondiale
„Impex Business Grup” din raionul Criuleni, specializată în creşterea căpșunilor în seră, conform tehnologiei hidroponice, și-a propus să-și îmbunătățească procesele de producție și calitatea produselor pentru a face față concurenței pe piața externă.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *