Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat va avea dreptul să întocmească procesul verbal în partea ce ține de aplicarea sancțiunilor față de unitățile de schimb valutar care admit încălcări la utilizarea mașinilor de casă și control, constatate în actele de control ale Băncii Naționale a Moldovei. Un proiect în acest sens a fost susținut de Guvern.
Angajatorul va fi obligat să reducă utilizarea agenţilor cancerogeni sau mutageni la locul de muncă, în special prin înlocuire, în măsura în care este posibil din punct de vedere tehnic, cu o substanță sau un procedeu care, în condițiile de utilizare, nu este periculos sau este mai puțin periculos pentru sănătatea sau, dacă este cazul, pentru securitatea lucrătorilor. Guvernul a aprobat Regulamentul sanitar privind protecţia sănătăţii lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerogeni sau mutageni la locul de muncă.
INTRODUCERE Precizări prealabile. Așa cum relatam în articolul introductiv din luna august 20181, în 19 iulie 2018 Parlamentul a adoptat în lectura a doua proiectul de lege privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative, stabilind data de intrare în vigoare la 1 ianuarie 20192. După redactarea proiectului adoptat a fost, însă, necesară aprobarea acestuia în lectură finală. Astfel, la 15 noiembrie 2018, Parlamentul a adoptat în a treia lectură, finală, Legea privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative nr. 133 (în continuare „Legea de modernizare”).
Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș, este noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Casei Naționale de Asigurări Sociale. Hotărârea Guvernului privind modificarea anexei din Hotărârea nr. 796 din 25 iunie 2016 „Cu privire la aprobarea componenţei nominale a Consiliului de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări Sociale” a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 190-200 din 16 iunie curent.
Ministerul Economiei propune pentru dezbateri publice un proiect de lege prin care ar urma să fie actualizată Legea nr.172 din 25 iulie 2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor.
Combinatul Republican de producție și de instruire a Invalizilor „Bunătate” SRL și întreprinderea de Producție și Instruire a Invalizilor „Handi” SRL vor fi ecxluse din Lista organizațiilor și întreprinderilor societăților orbilor, societăților surzilor și societăților invalizilor, scutite de vărsare la buget a TVA aferentă mărfurilor produse și serviciilor prestate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 182 din 13 martie 2013.
În cadrul forumului dedicat comerțului electornic, organizat de Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova în parteneriat cu compania Saleszone, a fost prezentată cea mai cunoscută platformă e-commerce din lume — Amazon. În cadrul celor două paneluri ale forumului speakerii Alexandru Bordea, Iulian Alexa, Vlad Dragomir, Alex Huditan şi Vadim Jeleascov au vorbit despre această platformă.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna martie 2017 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni din aprilie 2016 până în martie 2017) a constituit 5,1%, inclusiv la: produse alimentare – 5,0%, mărfuri nealimentare – 5,2% şi servicii prestate populaţiei – 5,1%.
Cu autorităţile din Ucraina se poartă discuţii privind posibilele livrări de energie electrică în Moldova, în condiţiile recentei crize energetice din ţara vecină.
În luna martie 2017 inflaţia anuală, pentru perioada aprilie 2016 — martie 2017, a constituit 5,1%, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică.
Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind indicii preţurilor de consum (IPC) la nivel de ţară în luna ianuarie 2017 faţă de decembrie 2016.
În scopul desfășurării activității sale de întreprinzător o mare parte din agenții economici sunt nevoiți să procure materie primă sub formă de producţie din fitotehnie şi horticultură în formă naturală şi producţie din zootehnie în formă naturală, în masă vie şi sacrificată de la persoanele fizice. Care sunt particularitățile de aplicare a prevederilor legislației în vigoare în cazul plăților efectuate în folosul persoanelor fizice?
Locuitorii municipiului Chişinău care au avut un venit mediu lunar mai mic de 3 mii lei, în ultimul an, vor beneficia de compensaţii la plata resurselor energetice în sezonul 2016-2017.
În Moldova există cinci proceduri care preced înregistrarea bunurilor imobile, motiv din care Clasamentul internațional Doing Business a plasat țara noastră pe poziția 21 la acest capitol.
Importul resurselor energetice în Moldova s-a redus în ianuarie-septembrie 2016 cu 23,6%, până la $419,3 mil.
Prim-ministrul Pavel Filip a avut ieri o întrevedere cu reprezentanţii Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule şi vicepreşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Iurie Filip, la care s-a discutat evoluţia situaţiei pe piaţa asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) din Republica Moldova şi măsurile de stabilizare a acesteia.
Mai multe ONG-uri au lansat un apel către Parlament, Guvern și partenerii de dezvoltare, prin care atrag atenția asupra inițiativelor legislative înregistrate în Parlament la 1 decembrie 2016. Potrivit reprezentanților societății civile, aceste proiecte prevăd „liberalizarea capitalului”, adică exonerarea de orice răspundere a persoanelor fizice şi juridice care nu şi-au declarat proprietăţile în schimbul declarării acestora până la 15 aprilie 2017 şi plăţii în favoarea statului a 2% din valoarea averii nedeclarate. Proiectele mai introduc interdicţia de sancţionare a funcţionarilor publici pentru nedeclararea acestor averi.
În luna septembrie 2016, prețurile la combustibil s-au majorat cu 3,9 la sută față de nivelul lunii precedente. Evoluția ascendentă a acestora a fost influențată preponderent de creșterea prețurilor la carburanți cu 4,1 la sută.
Comisia Nationala a Pietei Financiare (CNPF) a adoptat o hotarare prin care se majoreaza prima de asigurare de baza la politele RCA si Carte Verde. De asemenea, pentru calculul pretului final al politei RCA, au mai fost introdusi doi noi coeficienti de rectificare.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *