Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Astăzi, 9 martie 2023, au fost publicate modificările la Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2021/404 și (UE) 2021/405 ale Comisiei din 24 martie 2021, prin care Republica Moldova a obținut, pentru prima dată, dreptul să exporte în Uniunea Europeană carne procesată de pasăre și ouă de categoria A (de consum).
În perioada sărbătorilor de iarnă tot mai multe persoane primesc bagaje neînsoțite sau fie transmit. În context, Serviciul Vamal amintește condițiile necesare a fi respectate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în raport cu transportarea bagajelor și transmisiunilor neînsoțite.
În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (4) din Codul fiscal, persoanele indicate la alin. (3) din articolul menționat sînt obligate, pînă la 1 martie al anului fiscal imediat următor celui în care au fost efectuate plăţile, să prezinte beneficiarilor veniturilor (cu excepţia celor ce au obţinut venituri conform art. 90/1 şi art. 91 alin.(1)) informaţii privind tipul venitului achitat, suma acestuia, suma scutirilor acordate conform art.33-35, suma deducerilor prevăzute la art. 36 alin. (6) şi (7), precum şi suma impozitului reţinut, în cazul reţinerii.
Valoarea tranzacției, conform Acordului privind determinarea valorii în vamă, reprezintă prețul plătit sau de plătit pentru marfa importată. În cazul software-ului importat pe disc, bunurile importate constau din conținutul software (datele sau instrucțiunile înregistrate) şi discul sau alt suport informatic pe care este înregistrat software-ul.
După faza de incubație a ouălor în structura activității avicole urmează faza de creștere a tineretului avicol. Entitatea de sine stătător ia decizia de a comercializa sau de a transfera la creștere activele biologice adiționale eclozionate. De regulă, activele biologice femele (puicuțele, rățuștele
În conformitate cu art.96 lit.b) liniuța 2 din Codul fiscal (în redacția Legii nr.187/2025, în vigoare începând cu 01.01.2026, se stabilește cota redusă a TVA de 8% la mărfurile înregistrate în Nomenclatorul de stat al medicamentelor și/sau autorizate pentru import de
Potrivit art. 93 pct. 4) din Codul fiscal (CF), livrare (prestare) de servicii reprezintă activitatea de prestare a serviciilor materiale şi nemateriale, de consum şi de producţie, inclusiv darea proprietăţii în arendă, locaţiune, uzufruct, leasing operaţional, transmiterea cu plată sau gratuit a drepturilor
În Parlament este înregistrat un proiect de lege ce prevede modificări la Legea nr. 1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului.
Accizele armonizate sunt venituri datorate la bugetul statului și care se colectează conform prevederilor Codului fiscal. Accizele armonizate sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului următoarelor produse:
În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 901 din 30.12.2024 cu privire la modificarea unor HG (aspecte ce țin de domeniul fiscal și vamal), publicat în Monitorul oficial din 31 decembrie 2024, sunt revizuite prevederile a 18 acte normative1 ce se vor aplica din 1 ianuarie anul curent. De menționat că acestea au fost elaborate în scopul actualizării cadrului normativ la ultimele intervenții de ordin legislativ în Codul vamal și Codul fiscal.
Carnetul ATA este un document internaţional, în baza căruia mărfurile aflate în regim de admitere temporară circulă liber, fără plata unor taxe vamale de tranzit şi/sau de import temporar. ATA este acronimul cuvintelor din limbile franceză şi engleză Admission Temporaire/Temporary Admission
Republica Moldova a importat mărfuri în valoare de $ 5840,6 mil.lei în perioada ianuarie-august curent, cu 2,3% mai mult decât în perioada similară din anul 2023, conform datelor publicate de Biroul Național de Statistică.
Agentul economic, înregistrat în calitate de plătitor al TVA, la efectuarea livrărilor de mărfuri/servicii, cu excepția livrărilor de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, serviciilor de comunicații electronice şi serviciilor comunale va fi obligat, din 1 ianuarie anul
Contribuabilii care au fost identificați la situația din 1 noiembrie 2025 în calitate de subiecți ai impunerii cu impozitul pe avere, au fost informați despre suma impozitului pe avere ce urmează a fi achitată prin intermediul avizelor de plată.
În conformitate cu prevederile art.104 lit.c1 din Codul fiscal, se scutește de T.V.A. cu drept de deducere importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor, serviciilor destinate: – proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita
Pentru a atinge un nivel ridicat de securitate și justiție în spațiul Uniunii Europene, Codul penal al RM (CP) va fi completat cu prevederi ce vor stabili norme minime privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor cu privire la încălcarea măsurilor restrictive ale UE.
Se propune majorarea plafonului de înregistrare ca subiect al impunerii cu TVA de la 1,2 mil. lei până la 1,5 mil. lei, fapt ce va simplificarea administrarea fiscală și va reduce povara administrativă asupra întreprinderilor mici.
Conform Ordinului Serviciului Fiscal de Stat nr. 489 din 6 octombrie 2025, Lista agenților economici obligați de a utiliza factura fiscală electronică (e-factura), aprobată prin Ordinul SFS nr. 124/2019, este completată cu încă 10 companii.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) reamintește că 4 aprilie este data limită de depunere a cererilor în cadrul apelului III pentru granturi oferite de Proiectul AGGRI pentru Creșterea bovinelor pentru producția de lapte și mixte, pentru producția de carne și Creșterea ovinelor și caprinelor pentru producția de lapte și mixte, pentru producția de carne.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *