Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În Monitorul oficial din 13 noiembrie curent este publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 529 din 4 noiembrie 2025 privind modificarea Ordinul IFPS nr.1164/2012 cu privire la aprobarea formularului Declarației privind TVA și a Modului de completare a acesteia.
La fel ca orice activitate de întreprinzător, desfășurarea de către persoana fizică a activității profesionale licențiate sau autorizate (de exemplu, în calitate de avocat, executor judecătoresc, notar, administrator autorizat etc.) implică efectuarea unor operațiuni/tranzacții de plată prin intermediul conturilor bancare și/sau de plăți.
Regimul de impozitare a persoanelor care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiției este prevăzut la capitolul 10/1 din Codul fiscal.
La data de 18 iulie 2025 în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 187/2025, ale cărei prevederi, cu unele excepții, au fost puse în aplicare din 18.07.2025. În temeiul legii menționate au fost operate modificări în mai multe acte normative, inclusiv, la Legea taxei de stat nr. 213/2023, pe care le vom analiza în continuare.
Potrivit pct.2 din Regulamentul privind particularitățile adiministrării prevederilor art.90/1 alin.(3/4) din Codul fiscal aprobat prin
Serviciul Fiscal de Stat anunță că a publicat pe pagina-web a instituției Registrul unic al echipamentelor de casă și de control pentru anul 2024, precum și Registrul actualizat al Certificatelor de înregistrare în calitate de centru de asistență
În conformitate cu prevederile art. 95 alin. (1) din CF, obiecte impozabile cu TVA constituie: a) livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentând rezultatul activităţii lor de întreprinzător în RM;
Întrebare: În ce cazuri notarii urmează a raporta informația în conformitate cu prevederile art. 226/11 din Codul fiscal (în continuare – CF) aferent contractelor autentificate cu privire de partajarea averii între succesori?
Consiliul de soluționare a disputelor în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, format din președintele Consiliului, şefii direcţiilor cu atribuţii de elaborare sau implementare
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat (SFS) presupune prelucrarea unui volum semnificativ de date cu caracter personal ale contribuabililor.
Dreptul la pensie îl are persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de legislaţia naţională. În tabelul de mai jos găsiţi norme legale în vigoare cu privire la garanţiile juridice acordate salariaţilor cu statut oficial de pensionar. Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute
Serviciul Fiscal de Stat informează că la data de 30 aprilie 2024 expiră termenul de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit de către persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător (CET18), pentru perioada fiscală 2023. Persoanele fizice rezidente
Serviciul Fiscal de Stat a înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor și completărilor Indicațiilor metodice privind efectuarea vizitei fiscale și aplicarea chestionarului contribuabilului, aprobat prin Ordinul SFS nr. 508/2024.
Serviciul Fiscal de Stat informează despre aprobarea listei agenților economici contribuabili mari (persoane juridice) pentru anii 2025-2026, conform Ordinului SFS nr. 611/2024, în vigoare din data de 01 ianuarie 2025. Identificarea contribuabililor – persoane juridice pentru includere în lista contribuabililor mari a fost realizată prin prisma întrunirii de către aceștia a mai multor criterii, stabilite prin Ordinul SFS nr.
Amintim că la 1 ianuarie curent au intrat în vigoare noi prevederi la art. 22611 din Codul fiscal, fiind completate tipurile de informații atribuite la surse indirecte, ce urmează a fi raportate de către bănci, persoanele care desfășoară activitate de întreprinzător, cu excepția deținătorilor de patente de întreprinzător și a persoanelor
În Monitorul Oficial din 18 aprilie curent a fost publicat Ordinul SFS nr. 227 din 14 aprilie 2025 cu privire la modificarea Instrucțiunii privind evidența obligațiilor fiscale la buget, aprobată prin Ordinul IFPS nr. 400/2014. Astfel, anexa nr.2 „Lista tranzacțiilor utilizate în sistemul informațional automatizat
Actul de achiziţie a mărfurilor; actul de achiziţie a serviciilor de locaţiune şi a cheltuielilor aferente; foaia de parcurs pentru autoturisme; foaia de parcurs pentru autocamioane; foaia de parcurs pentru autobuze - sunt excluse din lista formularelor tipizate de documente primare cu regim special, eliberate contribuabililor de către Serviciul Fiscal de Stat.
Persoana juridică care deține licență pentru activitatea de operare cu tichetele de masă, inclusiv de emitere și rambursare a valorii acestora, va prezenta Serviciului Fiscal de Stat, lunar, către data
Conform art.18 alin.(1) al Legii contabilității și raportării financiare nr.287/2017, entitatea are obligaţia de a ţine contabilitatea şi de a întocmi situaţiile financiare în modul prevăzut de lege, de standardele de contabilitate şi de alte acte normative aprobate în conformitate cu art.8 alin.(1) lit.b).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *