Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Conform art.102 alin.(4) din Codul fiscal mărimea deducerii sumei TVA se determină lunar prin aplicarea proratei față de suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt utilizate pentru efectuarea livrărilor impozabile, precum şi celor scutite de TVA fără drept de deducere.
Atribuțiile Serviciului Fiscal de Stat pentru prevenirea şi combaterea infracțiunilor economice vor fi extinse prin acordarea competențelor suplimentare de efectuare a activității speciale de investigație în conformitate cu Legea nr.59/2012 privind activitatea specială de investigaţii și a urmăririi penale în conformitate cu Codul de procedură penală. Guvernul, în ședința din 3 iulie 2020, a aprobat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative. Acesta prevede operarea modificărilor în Codul fiscal (CF), Codul de procedură penală (CPC), Codul contravenţional și Legea nr. 333/2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală și alte acte legislative.
În conformitate cu prevederile art.124 alin.(4) din Codul fiscal, accizele nu se achită în cazul în care subiectul impunerii exportă mărfuri supuse accizelor în mod independent sau în baza contractului de comision, în cazul existenţei documentelor justificative stabilite de Guvern. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.171 din 19.12.2019, în vigoare de la data 01.01.2020]
Politici aferente activității de întreprinzător Extinderea infecției COVID-19 provoacă efecte negative asupra economiei mondiale prin reducerea circuitului de bunuri și servicii, respectiv, a consumului, investițiilor și comerțului internațional. Economia națională nu este o excepție de la aceste evoluții, fiind în fața unor provocări asupra sistemului de sănătate și cel economic fără precedent. Astfel, conform prognozei actualizate pentru anul 2020, PIB-ul național va înregistra o descreștere în termeni reali, față de anul 2019, cu 3,0%, exporturile – cu 3,8% și importurile – cu 7,6%. În aceste condiții, se impune necesitatea implementării unor politici menite să atenueze efectele negative ale răspândirii infecției COVID-19 asupra sectorului privat.
Hotărârea Guvernului nr. 732 cu privire la prelungirea termenului de aplicare a unor norme din Legea nr.69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative (HG nr. 732/2020) este modificată. Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul de hotărâre a Executivului care prevede menținerea achitării de către angajatorul de la locul de serviciu/de muncă de bază a tuturor drepturilor salariale lucrătorilor medicali detașați în cadrul instituţiilor medico-sanitare publice spitaliceşti destinate internării pacienţilor care întrunesc criteriile definiţiei de caz pentru COVID-19 până la 30 noiembrie 2020, termenul fiind extins cu o lună.
Activitatea de bază a întreprinderii este producerea și comercializarea mărfii. În scopul desfășurării activității, potrivit prevederilor legislației în vigoare, aceasta urmează să transmită probe/mostre de marfă, instituțiilor corespunzătoare calificate pentru atestare a calității mărfii și eliberarea certificatelor de conformitate. Pot servi procesele-verbale de prelevare a mostrelor eliberate de instituțiile autorizate drept document confirmativ pentru deducerea cheltuielilor în scopuri fiscale?
În prezentul articol se propune examinarea regimului fiscal aplicat unor cheltuieli suportate de angajatori pe parcursul anului 2020 ținând cont de specificul acestuia an prin prisma instituirii stării de urgență/stării de urgență în sănătate publică: - Cheltuieli aferente echipamentelor de protecție, dezinfectanților, măștilor medicale, ventilatoare medicale, etc. procurate și donate către instituțiile medico-sanitare publice ce urmează a fi utilizate pentru combaterea infecției cu Coronavirus (COVID-19)
Prin Legea nr. 141/2020, care a intrat în vigoare la 14 septembrie curent, au fost promovate amendamente la Legea insolvabilității nr.149/2012, inclusiv în partea ce ține de regimul creditorilor garantați. Astfel, a fost introdusă o nouă categorie de creditor garantat, și anume cea de vânzător, care este garantat cu rezerva dreptului de proprietate (rezerva proprietății), dacă vânzătorul nu a exercitat dreptul de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare. Concomitent, urmează a fi evidențiate și modificările operate pentru situația creditorilor care au încheiat contracte de investiție în construcția locuinței.
Casa Naţională de Asigurări Sociale informează, că la data de 7 august 2020 a intrat în vigoare Legea nr. 142 din 16 iulie 2020 pentru modificarea Legii nr. 77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei, prin care au fost operate modificări la art. 16 alin. (1) şi anume, venitul lunar asigurat al salariaţilor rezidenţilor parcului pentru tehnologia informaţiei va constitui 68% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul de gestiune.
Contractul de comision este definit la art. 1511 alin. (1) din Codul civil (CC), care prevede că, prin contractul de comision, o parte (comisionar) se obligă să încheie acte juridice în nume propriu, dar pe contul celeilalte părţi (comitent), iar aceasta să plătească o remuneraţie (comision). Conform alin.(2) al acestui articol, actul juridic încheiat de comisionar cu un terţ dă naștere unor drepturi și obligaţii numai pentru comisionar, chiar și în cazul în care comitentul este numit sau a participat la executarea actului juridic. La fel, comisionarul trebuie să execute toate obligaţiile și să exercite toate drepturile care rezultă din actul juridic încheiat în numele său, dar pe contul comitentului.
Potrivit pct. 12 din Dispoziţia nr.2/2021 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova s-a extins perioada de implementare a Programului de subvenţionare a dobânzilor pe perioada ianuarie-mai 2021 inclusiv. Astfel, beneficiari ai Programului de subvenţionare a dobânzilor sunt întreprinderile care întrunesc cumulativ următoarele condiţii: 1. au contractat credite în perioada 1 mai 2020-31 mai 2021 inclusiv; 2. veniturile declarate în dările de seamă fiscale, constatate conform datelor contabilităţii financiare pentru perioada fiscală 2020, sunt mai mici decât cele obţinute şi declarate pentru perioada fiscală 2019.
În cazul împrumuturilor oferite în valută străină la determinarea valorii maxime a creditului în conformitate cu art.4 alin.(20) din Legea nr.60 din 23.04.2020 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative, mărimea acestuia se va aprecia reieșind din cursul oficial al leului moldovenesc stabilit de Banca Națională a Moldovei pentru data la care a avut loc contractarea creditului.
Comisia parlamentară economie, buget și finanțe s-a convocat în anul 2018 în 44 de ședințe, potrivit bilanțului statistic al procesului legislativ pe anul 2018. De asemenea, membrii acestei comisii au prezentat cele mai multe rapoarte și corapoarte la proiectele de legi – 178 la număr. Astfel, pe parcursul anului 2018, cele 10 comisii permanente ale Parlamentului s-au convocat în 339 de ședințe. În sesiunea de primăvară au avut loc 251 de ședințe ale comisiilor parlamentare, în sesiunea de toamnă – 128. Cele mai multe ședințe au fost organizate de Comisia juridică, numiri și imunități – 46 la număr. Comisia securitate națională, apărare și ordine publică – 40, câte 39 de întruniri au desfășurat Comisia protecție socială, sănătate și familie,
Articolul 102 alin.(10) din Codul fiscal reglementează că subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune:
Anul 2021, este al patrulea exercițiu (după anii 2018, 2019 și 2020) în ceea ce privește verificarea anuală a activității rezidenților Parcului pentru tehnologia informației. În momentul de față, anul 2021 nu a venit încă cu modificări în ceea ce privește verificarea anuală a activității rezidenților „Moldova IT Park” – actualmente unicul parc pentru tehnologia informației din Republica Moldova. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 18, alin. (1) din Legea nr. 77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei (Legea nr. 77/2016), activitatea
Termenul de plată al ajutorului de șomaj unic în cuantum de 2775 lei, prevăzut în Legea nr. 69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și de modificare a unor acte normative, se extinde până la 30 noiembrie 2020. În Monitorul Oficial din 1 august curent a fost publicată Hotărârea nr. 591 din 31.07.2020 cu privire la prelungirea termenului de plată a ajutorului de șomaj unic.
La 1 octombrie 2020 va intra în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 504, aprobată la 15 iulie curent. Aceasta prevede acordarea suportului financiar unic beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat în cuantum de 700 lei beneficiarilor de toate tipurile de pensii stabilite până la 1 octombrie 2020 ce nu depășesc 3000 de lei lunar, cu condiția că persoanele sunt domiciliate în Republica Moldova. Excepție sunt beneficiarii de alocații pentru îngrijire, însoțire și supraveghere stabilite până la 1 octombrie 2020 conform Legii nr. 499/1999 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni. Plata suportului financiar unic va fi efectuată de către Casa Națională de Asigurări Sociale prin intermediul prestatorilor de servicii de plată ce asigură achitarea pensiilor și altor alocații sociale de stat. Mijloacele financiare necesare vor fi transferate din bugetul de stat.
Încheierea contractelor de sponsorizare, de donaţie filantropică, precum şi de alte finanțări, inclusiv alocaţii de la instituții bugetare,este deja în sine o realizare pentru beneficiarul acestora. Totodată, îndeplinirea condițiilor contractuale, de rând cu cele statutare, precum şi îndeplinirea cerințelor legislației în vigoare, au o mare influență asupra regimului fiscal privind scutirea de plata impozitului pe venit, dar şi privind obligațiunea de aplicarea TVA referitor la operațiunile ce țin de obținerea finanțărilor de către beneficiar.
Mâine, 15 februarie 2019, va ieși de sub tipar nr. 49-58 al Monitorului Oficial al Republicii Moldova, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale: În PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova:
În conformitate cu art. XX alin. (1) din Legea nr.60 din 23.04.2020 privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative, prin derogare de la prevederile Codului fiscal nr.1163/1997, contribuabilii au dreptul la deducerea oricăror donaţii, atît în formă monetară, cât și nemonetară, efectuate pe parcursul anului 2020 pentru combaterea infecţiei cu Coronavirus (COVID-19) la conturile bancare deschise de Ministerul Finanţelor în acest sens sau către instituţiile medico-sanitare publice.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *