Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Deoarece de la 1 ianuarie 2020, conform prevederilor Legii nr.122 din 16 august 2019 cu privire la modificarea unor acte legislative, creșterea de capital se va determina doar de către contribuabilii persoane fizice rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova care nu practică activitate de întreprinzător, a apărut necesitatea modificării formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declarația), precum și a Modului de completare a acesteia. Serviciul Fiscal de Stat propune pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la modificarea Ordinului nr.456 al Serviciului Fiscal de Stat din 8 septembrie 2018 cu privire la aprobarea formularului respectiv și a modului de completare al UNIF18.
Grantul în valoare de 10 mil. Euro, parte componentă a tranșei a doua din Programul de asistență macrofinanciară a Uniunii Europene pentru Republica Moldova, a intrat pe contul Ministerului Finanțelor, anunță ministerul.
Standardul Național de Contabilitate ”Prezentarea situațiilor financiare” va fi modificat. În acest sens, Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul Ordinului Ministrului Finanțelor privind aprobarea modificărilor și completărilor la SNC ”Prezentarea situațiilor financiare”. Proiectul a fost elaborat în scopul reglementării raportării financiare prin includerea formatului situațiilor financiare prescurtate conform cerințelor Legii contabilității și raportării financiare.
Mâine, 12 iulie 2019, va ieși de sub tipar nr. 223–229 al Monitorului Oficial al Republicii Moldova, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale: În PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova • Legea pentru modificarea unor acte legislative (nr. 63, 5 iulie 2019) și Decretul de promulgare a acesteia • Legea pentru modificarea articolului 12 din Legea securității statului nr.618/1995 (nr. 73, 5 iulie 2019) și Decretul de promulgare a acesteia
Valoarea contractului de asigurare subvenționată a culturilor pentru anul 2019 este de 100800.00 lei. Evident, factura fiscală, emisă de Compania de asigurări la data de 01.12.2018, este tot de 100800.00 lei. Suma achitată în termen, până la 01.12.2018, conform contractului de asigurare este de 50400.00 lei. Când se recunoaște venitul (100800.00-50400.00) — 50400.00 lei, care s-a format în urma reducerii de 50% – în anul 2018 sau în anul 2019?
„Atât sprijinul financiar, cât și instruirea sau consultanța specializată pentru replanificarea resurselor, digitalizarea afacerii și intrarea pe piețe noi sunt extrem de importante pentru a minimiza efectele crizei. În acest sens, Ministerul Economiei și Infrastructurii împreună cu ODIMM au lansat mai multe instrumente de suport destinate antreprenorilor afectați de criză. Totodată, în momentul de față lucrăm la dezvoltarea primului Mecanism de Avertizare Timpurie care va oferi servicii de consultanță și mentorat pentru companiile aflate în dificultate”, a declarat Iulia Costin la evenimentul dedicat Proiectului transnațional DanubeChance2.0, în cadrul căruia peste 30 de antreprenori din Republica Moldova au beneficiat de un program educațional privind depășirea crizei în afaceri.
Genul de activitate a unui agent economic este transmiterea în locațiune a autoturismelor. Potrivit clauzelor contractuale locatorul se obliga să transmită autoturismul cu full combustibil, iar locatarul se obligă să restituie la fel cu full combustibil. În cazul examinat, cum se duce evidența foilor de parcurs, care se completează pentru autoturismele care traversează hotarele Republicii Moldova?
Conform actului de predare-primire al bunului în conformitate cu contractul de leasing financiar, un cetățean și-a transmis proprietatea - autoturismul companiei de leasing. Concomitent, acest bun a fost transmis în folosință cetățeanului, iar la expirarea contractului, el și-a răscumpărat autoturismul. În cazul dat urmează sau nu să fie calculată creșterea de capital?
Municipiile Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul, Comrat care, conform unor studii, posedă potențialul necesar de a deveni motoare ale creșterii economice la nivel național și regional, vor beneficia de un program de suport în dezvoltarea regională. Pe agenda ședinței secretarilor generali din 23 iulie curent a fost inclus proiectul cu privire la aprobarea Programului Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova.
Banca Națională a Moldovei a publicat datele preliminare, pentru trimestrul II al anului 2020, privind soldul contului curent al balanţei de plăţi a Republicii Moldova. Potrivit documentului, acesta a înregistrat un deficit de 19,23 mil. USD (comparativ cu 317,41 mil. USD în trimestrul II 2019). Raportat la PIB, contul curent a constituit -0,8 la sută (față de -11,4 la sută în trimestrul II 2019). Contul de capital a înregistrat un sold negativ de 7,57 mil. USD, iar contul financiar s-a soldat cu intrări nete de capital în valoare 54,41 mil. USD. În prima jumătate a anului 2020, deficitul contului curent al balanței de plăți a Republicii Moldova s-a redus comparativ cu cel înregistrat în ianuarie-iunie 2019 atât ca valoare absolută, cât și relativ la PIB.
Începând cu 1 ianuarie 2017, au intrat în vigoare Indicațiile metodice privind contabilitatea și prezentarea informațiilor în situațiile financiare ale Asociațiilor de Economii și Împrumut (AEÎ), aprobate în baza Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 166 din 30.12.2016 (Indicații metodice). Aceste indicații sunt conformate cerințelor și conținutului ultimelor modificări și completări aferente actelor normative ce reglementează activitatea AEÎ, modul de contabilizare a acestei activități și de prezentare a informațiilor în situațiile financiare ale AEÎ.
Responsabili din cadrul Instituției publice ”Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF), Ministerului Finanțelor (MF) și Asociației Contabililor și Auditorilor Profesioniști (ACAP) au participat, în perioada 28-29 noiembrie, la un seminar regional privind învățământul și instruirile în domeniul contabilității, care s-a desfășurat la Viena. Acesta este al treilea seminar organizat în cadrul programului PULSAR de către Ministerul Finanțelor din Austria și Banca Mondială (BM) pentru țările din Balcanii de Vest și din Parteneriatul Estic.
Astăzi, 15 noiembrie 2019, Serviciul Fiscal de Stat a publicat în MO Ordinul nr.502 din 12 noiembrie curent cu privire la modificarea Ordinului Serviciului Fiscal de Stat nr.456 din 8 septembrie 2018 cu privire la aprobarea formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declarația) și a Modului de completare a acesteia. Modificările și completările vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2020. Amintim că, conform prevederilor Legii nr.122 din 16 august 2019 cu privire la modificarea unor acte legislative, creșterea de capital se va determina doar de către contribuabilii persoane fizice rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova care nu practică activitate de întreprinzător, a apărut necesitatea modificării formularului UNIF18 – Dare de seamă fiscală unificată/(Declarația), precum și a Modului de completare a acesteia.
Premierul Ion Chicu a prezentat comunității de afaceri din Japonia avantajele dezvoltării afacerilor IT în Republica Moldova. Webinarul de afaceri Japonia-Moldova a fost inițiat de Organizația Japoneză pentru Comerț Exterior (JETRO) și ODIMM. La eveniment au participat E.S. dl Katayama Yoshihiro, Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, dl Hoshino Yoshitaka, vicedirectorul executiv al JETRO Tokyo, precum și reprezentanții instituțiilor de profil ale statului, comunică serviciul de presă al Guvernului. Prim-ministrul a apreciat relațiile bilaterale de prietenie și cooperare moldo-niponă, dezvoltate constant în diverse domenii: „Dezvoltarea economică durabilă, sprijinirea creșterii industriale, în special, în agricultură, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii,
Normele de prudență financiară ale Asociaţiilor de economii și împrumut (Normele) aprobate prin Hotărârea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 17/8 din 30.04.2008, reprezintă reglementări prudenţiale, în scopul protejării intereselor membrilor, prevenirii și controlului riscurilor Asociaţiilor de economii și împrumut (AEÎ), în desfășurarea normală a activității sale.
Serviciul Fiscal de Stat anunță că, începând cu data de 01.07.2020, va fi disponibilă noua versiune a SIA „e-Factura”. La etapa de dezvoltare a fost actualizată platforma sistemului, simplificat modul de integrare a sistemelor de contabilitate cu „e-Factura” prin intermediul API, îmbunătățite funcționalitățile existente, precum și dezvoltate un set de funcționalități noi, printre care:
Conform art.121 alin.(5) din Codul fiscal, perioada fiscală menţionată la alin.(4) se va modifica ulterior doar dacă perioada de gestiune pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare este modificată în corespundere cu prevederile Legii contabilităţii.
FMI va acorda Republicii Moldova un împrumut în sumă de circa $234 mil. Parlamentul a aprobat, în ședința plenară de ieri, 23 martie 2020, cele două Acorduri ale Guvernului Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internațional referitoare la un împrumut de urgență. Banii vor fi utilizați pentru finanțarea deficitului bugetului de stat. Prin intermediul instrumentului de finanțare rapidă, Republica Moldova va atrage un împrumut de circa $156 mil. Dobânda este de 1,5%, cu o perioadă de grație de 3 ani și 3 luni și o perioadă de rambursare de 1 an și 9 luni. Maturitatea împrumutului este de 5 ani. Suplimentar, Republica Moldova va achita un comision unic de 0,5% din sumă.
Continuare. Partea I – nr. 2 (57), 2020) Desfășurarea unei activități eficiente și profitabile a întreprinderii depinde de politicile și capacitățile manageriale ale conducerii acesteia. În acest context, administratorul întreprinderii reprezintă veriga cea mai importantă care are menirea să asigure buna funcționare a entității, astfel încât aceasta să ofere produse și să presteze servicii de calitate, care într-un final vor contribui la maximizarea valorii de piață a întreprinderii și va reprezenta eficient statul în toate sectoarele.
Pe parcursul anului 2019, Consiliul Concurenței a realizat 74 de investigații cu privire la încălcarea legislației concurențiale, dintre care 24 au fost finalizate, potrivit Raportului privind activitatea Consiliului Concurenței pentru anul 2019, publicat pe pagina web a instituției. Astfel, principalele încălcări examinate și constatate se referă la acțiuni anticoncurențiale ale autorităților publice, concentrări economice nenotificate, acțiuni de concurență neloială și abuz de poziție dominantă.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *