Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În rezultatul unui control al Serviciului Fiscal de Stat, pentru o parte din angajații întreprinderii au fost recalculate sumele fondului de retribuire a muncii şi alte recompense. Respectiv, sumele recalculate suplimentar la cele declarate inițial de către entitate au fost reflectate prin intermediul
Formularul facturii fiscale, executat tipografic, ca grad de protecţie conține cod cu bare, aplicarea ştampilei nu va mai fi obligatorie, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie, iar gamă coloristică stabilită pentru exemplarele formularelor facturilor fiscale, executate tipografic, se exclude, prevede proiectul ordinului cu privire la modificarea Ordinului Ministerului Finanţelor nr.118/2017 cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală” şi a Instrucţiunii privind completarea acestuia, elaborat și propus pentru consultări publice de Ministerul Finanțelor. Potrivit proiectului, entitățile ce sunt în drept să imprime de sine stătător facturile fiscale pe hârtie prevăzută cu însemne de protecţie pentru documentarea
Prin Legea nr. 141 din 16 iulie 2020 (în vigoare din 14 septembrie 2020) pentru modificarea Legii insolvabilității nr. 149/2012 au fost operate modificări și completări la Legea nr. 149. Potrivit prevederilor art. 17 lit. g) în redacția nouă, la cererea introductivă a debitorului se anexează dovada notificăriii Serviciului Fiscal de Stat. La rândul său, și art. 20 alin. (2) lit. c) din Legea nr.149 stabilește că la cererea introductivă a creditorului se anexează dovada notificării SFS despre intenția de a depune cerere introductivă, cu excepția cazului în care cererea introductivă a fost depusă de către autoritatea fiscală.
Potrivit art. 8 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal (în continuare – CF), contribuabilul este obligat să efectueze încasările băneşti în numerar prin intermediul echipamentelor de casă şi de control (în continuare – ECC),
Potrivit art. 277 alin. (1) din Codul fiscal, subiecți ai impunerii cu impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar sunt persoanele juridice şi persoanele fizice rezidenți şi nerezidenți ai Republicii Moldova:
Cine urmează să achite taxa pentru salubrizare și care este termenul de achitare? Cum putem achita taxa respectivă prin intermediul Serviciului Guvernamental ,,MPay” cu aviz de plată?
1. (28.6.1.7) Care regim fiscal privind TVA se va aplica începînd cu 1 ianuarie 2017 pentru bunul imobil introdus anterior în capitalul statutar (social) cu aplicarea scutirii dacă acesta este dat în locațiune pînă la expirarea termenului de 3 ani de la data introducerii cu scutire?
29.2.10.7 În ce termen persoanele fizice sunt obligate să înregistreze contractul de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietății imobiliare?
31.5.8 Noțiunea de „tranzacție” prin prisma Legii nr. 845/1992 poate fi calificată similar noțiunii de „plată” pentru bunurile sau serviciile comercializate?
În realizarea funcțiilor sale în domeniul administrării fiscale, Serviciul Fiscal de Stat are atribuția de a aplica modalitățile de executare silită în privința restanțelor admise de către contribuabili. În acest articol vom prezenta care sunt obligațiile contribuabilului în cazul în care a fost inițiată executarea silită a obligației fiscale și cum trebuie să acționeze contribuabilul, astfel încât să fie evitată aplicarea sancțiunilor, precum și vom expune care sunt nemijlocit sancțiunile pentru fiecare încălcare. Condițiile în care este inițiată executarea silită a obligației fiscale sunt prevăzute în art.193 din Codul fiscal (CF), iar modalitățile de efectuare ale acesteia – în art.194 din același Cod.
1. (29.1.6.35) Apare obligația de a reflecta în Darea de seamă (forma IPC18) venitul în folosul nerezidentului, dacă potrivit tratatului internațional acest venit este scutit de impunere?
1. (30.3.23) Cum se apreciază baza impozabilă pentru ambalajul primar compozit, precum şi pentru ambalajul primar, în lipsa indicării pe ambalaj a volumului produsului, în anul 2018?
După cum deja se cunoaște, urmare a modificărilor operate în Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr.93/1998, începând cu 1 iulie 2023,
Profesia de administrator al insolvabilității implică efectuarea şi întreprinderea unui spectru larg de acțiuni complexe care, la rândul lor, predefinesc din start o multitudine de atribuții şi drepturi pentru administrator şi lichidator. Astfel, în art. 66 din Legea insolvabilității nr. 149/2012 sunt stabilite atribuțiile administratorului sau lichidatorului în cadrul procedurii de insolvabilitate. Conform prevederilor art. 66 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 149/2012, administratorul şi lichidatorul are atribuția de
1. (28.15.55) Este obligat subiectul impunerii cu TVA să elibereze factura fiscală în cazul încasării plății în avans pentru livrarea de mărfuri și servicii în cadrul unui contract de arendă, locațiune, uzufruct?
Agentul economic „X” donează mijloace bănești nerezidenților care sunt cetățeni ai Republicii Moldova precum și nerezidenților cetățeni străini.
1. (29.2.6.24) Ce obligaţii privind impozitul pe venit apar la persoana fizică, care nu practică activitate de întreprinzător și care transmite în locaţiune un imobil către persoana ce desfășoară activitate profesională în sectorul justiției?
Comisia pentru situații Excepționale a publicat Dispoziția nr.13 din 31 martie, prin care sunt aprobate măsuri suplimentare de gestionare a crizei refugiaților ( crearea Centrului Unic de Gestionare a Crizei, distribuirea ajutoarelor umanitare, inclusiv livrarea în Ucraina a loturilor de ajutoare internaționale intrate în Republica Moldova; dar și din rezervele de stat etc.), de tranziție în domeniul justiției (acestea vor fi puse în aplicare din 4 aprilie 2022), precum și de ordin economic, avându-se în vedere un șir de derogări de la prevederile Legii nr. 278/2007 privind controlul tutunului.
În conformitate cu prevederile art. 203 alin. (2) din Codul fiscal, Serviciul Fiscal de Stat anunță selectarea pentru aprobarea ulterioară a listei persoanelor fizice sau juridice competente certificate în domeniul evaluării în scopul efectuării evaluării bunurilor sechestrate de către SFS. Amintim, evaluarea bunurilor sechestrate pentru comercializarea acestora se efectuează de către persoane fizice sau juridice competente incluse în lista aprobată anual de SFS. Astfel, acest drept va fi oferit deținătorilor de licențe cu drept de efectuare a evaluării în anumite domenii.
Cadrul normativ de bază, principiile și cerinţele generale şi mecanismul de reglementare în domeniul contabilităţii şi raportării financiare este stabilit prin Legea contabilităţii și raportării financiare nr.287/2017 (Legea nr.287/2017). Deţinerea de către entitate a activelor cu orice titlu, înregistrarea surselor de provenienţă
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *