Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În atenţia autorităţilor publice centrale şi locale, întreprinderilor de stat/municipale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar public precum şi administratorilor acestora, Băncii Naţionale a Moldovei şi a băncilor comerciale!
Investiţiile şi volumul schimburilor comerciale cu Moldova trebuie să crească. Declaraţia aparţine ambasadorului Turciei la Chişinău, Mehmet Selim Kartal, la întrevederea cu premierul Chiril Gaburici. Oficialii au făcut un schimb de opinii privind intensificarea cooperării moldo-turcă, fiind punctată necesitatea ratificării, cât mai curând, a Acordului de comerţ liber dintre Republica Moldova şi Turcia, semnat la 11 septembrie 2014.
În cadrul controlului fiscal efectuat la întreprinderea „X” SRL s-a constatat că, în perioada anului 2014 aceasta a contractat de la nerezidenți patru împrumuturi pe o perioadă de 3 ani, din care doar trei contracte de împrumut au fost înregistrate la Banca Națională a Moldovei. Cheltuielile aferente dobînzillor, calculate în anul 2014 pentru cele patru împrumuturi, au fost deduse integral. Contribuabilul „X” SRL a procedat corect în acest caz? Ce prevede legislația în vigoare la acest capitol? Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din CF, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.
1.1. Societatea pe acțiuni „Organic-Humus” este o întreprindere care produce îngrășăminte minerale. În februarie 2011 întreprinderea a livrat către SRL „Natural Tomate” o cantitate de 3 tone de îngrășăminte minerale în sumă de 9 000 lei și T.V.A. – 1 800 lei.
Întru asigurarea achitării și evidenței plăților la bugetul public național prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor în anul 2016
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a acceptat intrarea Chinei în acţionariatul său, acesta fiind un nou pas în îndeplinirea ambiţiilor autorităţilor de la Beijing de extindere a influenţei internaţionale a ţării.
Viceministrul Economiei, Octavian Calmâc a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Ungariei la Chișinău, Mátyás Szilágyi. Principalele subiecte de discuție au vizat cooperarea economică între cele două state, dezvoltarea relațiilor comerciale, promovarea exportului și investițiilor.
Banca Națională a Moldovei a instituit, din nou, supraveghere specială la trei bănci comerciale din țara nostră. Măsura a venit odată cu expirarea termenului de instituire a supravegherii speciale la Moldova Agroindbank, Moldindconbank și Victoriabank din 11 iunie. Informația a fost confirmată pentru bani.md de serviciul de presă al BNM.
Odată cu retragerea licențelor Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank, numărul băncilor comerciale care activează în Republica Moldova s-a redus. Dat fiind acest fapt, Bani.md prezintă noua situație de pe piața bancară.
Prezenta Strategie de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor este elaborată cu scopul atragerii investițiilor în economia națională și de majorare a exportului, care va asigura dezvoltarea sustenabilă a Republicii Moldova.
Instituțiile financiare din Republica Moldova vor fi obligate să raporteze Serviciului Fiscal al SUA informații cu privire la conturile deținute de către cetățenii americani în țara noastră. Prevederea se conține într-un acord încheiat între Guvernul Republicii Moldova și cel al SUA, care a fost ratificat astăzi de către Parlament, notează Noi.md.
Continuarea articolului Procedura de insolvabilitate a întreprinderilor Noțiunea de răspundere nu este specifică în exclusivitate dreptului, ea fiind folosită în toate domeniile sociale. Astfel, se întîlnește sintagma de răspundere politică, răspundere morală, răspundere civilă, etc.
MAI propune crearea Societăţii pe Acţiuni „RESCUER”, al cărei scop va consta în monitorizarea incendiilor şi avertizarea populaţiei privind pericolul declanşării situaţiilor de urgenţă. Monitorizarea și avertizarea se va efectua printr-un sistem complex de mijloace de avertizare hardware-software.
Majoritatea membrilor Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) va susţine coborârea dobânzii la depozite şi mai mult în teritoriul negativ la următoarea reuniune de politică monetară din luna decembrie, o decizie care ar putea slăbi euro şi ar stimula inflaţia, au declarat, pentru Reuters, patru membri ai Consiliului, potrivit Agerpres.
Statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) au convenit sâmbătă eliminarea subvenţiilor pentru exporturile agricole, după cinci zile de discuţii la Nairobi, dar nu au reuşit progrese pentru reducerea barierelor în comerţul global, relatează AFP.
Întreprinderea VOLTA SRL a primit o amendă usturătoare pentru utilizarea ilegală a unei mărci comerciale. Consiliul Concurenței a amendat întreprinderea VOLTA S.R.L. cu peste 900 mii lei pentru folosirea ilegală parțială a mărcii comerciale „1000kw”, care aparține unui concurent.
Potrivit prevederilor ordinului Ministerului Finanţelor nr. 180 din 12.10.2015 cu privire la modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2016, plăţile ce constituie încasări ale bugetului asigurărilor sociale de stat gestionate de Casa Naţională de Asigurări Sociale, în anul 2016 se vor transfera
Acest lucru este prevăzut de amendamentele aprobate de parlament la legea privind aprobarea nomenclaturii combinate de mărfuri. Unul din autorii documentului, preşedintele comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, Ştefan Creangă, a menţionat că modificările sunt determinate de faptul că la 1 ianuarie 2016 expiră regimul preferinţelor comerciale autonome (PCA) oferite Moldovei de Uniunea Europeană şi va fi în vigoare numai noul regim de comerţ liber, atotcuprinzător şi aprofundat dintre Moldova şi UE, care a intrat în vigoare de la 1 septembrie 2014.
Ministerul Economiei a lansat o platformă comună de discuții cu asociațiile patronale, de investitori și antreprenori, întrunindu-se joi, 10 decembrie 2015 în cadrul unor consultări publice pe marginea Proiectului de lege privind modificarea și completarea unor acte legislative la subiectul autorizării activităților din comerț.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *