Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Astfel, legiuitorul a instituit moratoriu, pentru o perioadă de 3 luni, asupra controlului de stat, inclusiv fiscal, financiar, privind calitatea produselor/serviciilor, parametrii tehnologici şi/sau cerinţele specifice pentru genul de activitate desfășurat, privind respectarea normelor de protecţie a muncii și sanitare, planificat sau inopinat, efectuat la fața locului
Viitorul românilor și respectiv al moldovenilor ce deținpașapoarte românești și lucrează astăzi în Marea Britanie este deocamdată nesigur. Acceași este și situația celor care vor să plece la muncă în continuare în acest stat, cetățenii căruia au decis ieri, prin referendum, să părăsească Uniunea Europeană.
Compania „Fujikura Automotive MLD” va investi circa 3,2 milioane de euro în deschiderea unei linii de producere a cablajelor pentru sectorul automotive. Compania a fost selectată în urma unui concurs public drept rezident al Zonei Antreprenoriatului Liber „Expo-Business-Chişinău”. Conform planului, procesul de producţie va începe în trimestrul III al anului 2016.
În anul 2018, la Cahul va fi construită o Stație de epurare a apelor reziduale, totodată, va fi modernizată Stația de tratare a apei potabile, vor fi restabilite rețelele de distribuție a apei potabile și a celor de sanitație, prin intermediul proiectului „Asigurarea alimentării cu apă și sanitație în raionul Cahul”.
Pregătirea profesională a intermediarilor și echipei proprii de vînzări, majorarea limitelor de despăgubire pe asigurările obligatorii RCA, reglementarea și unificarea evidențelor contabile și rapoartelor financiare — sunt doar o parte din măsurile la care asiguratorii din Moldova vor trebui să se alinieze, începand cu 1 septembrie 2017, in baza acordului de asociere semnat de Republica Moldova cu Uniunea Europeană.
Agenţia Moody's a retrogradat ratingul suveran al Marii Britanii de la 'stabil' la 'negativ' din cauza incertitudinii declanşate de rezultatul referendumului de joi, în care britanicii au decis ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, informează sâmbătă BBC News şi Sky News.
Necesitatea promovării politicilor de susţinere a familiilor cu copii a reieşit din obligaţiile asumate în Planul naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova — Uniunea Europeană pentru anii 2014-2016 (aprobat prin HG nr. 808 din 7 octombrie 2014).
Cabinetul de miniştri a aprobat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, care îşi propune să asigure respectarea principiului autonomiei locale în conformitate cu elementele fundamentale stabilite în Carta Europeană a Autonomiei locale, la care ţara noastră este parte.
Guvernul grec a rambursat miercuri către Banca Centrală Europeană (BCE) suma de 2,3 miliarde de euro, una din cele mai importante plăţi făcute în acest de Grecia către creditorii săi internaţionali.
Modificările efectuate la Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008 — I Prin Legea nr. 208 din 17 noiembrie 2016 privind modificarea și completarea Codului contravențional al Republicii Moldova nr. 218 din 24 octombrie 2008 (în continuare – Lege) (MO, 2016, nr. 441-451/879) au fost operate unele modificări și completări la Codul contravențional al Republicii Moldova (în continuare – Cod), care vizează și activitatea Serviciului Fiscal de Stat.
Premierul interimar Gheorghe Brega a semnat ieri, 27 noiembrie a.c., o dispoziţie prin care cere Ministerului Finanţelor, Ministerului Economiei și Ministerului Justiţiei să propună modificări a cadrului normativ și prevederilor legale pentru ajustarea regimului fiscal, aplicat cazinourilor și altor unități de agrement, conform recomandărilor Curții de Conturi, a relatat pentru Moldpres Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
Franța este principala piață de desfacere pentru mierea moldovenească, cu un consum anual de 35 de mii de tone de miere, dintre care aproape 24 de mii sînt importate, constată autorii unui studiu de piață, efectuat la solicitarea Organizației pentru Atragerea Investițiilor și Promovarea Exporturilor (MIEPO).
Zona Economică Liberă ”Bălți” a lansat către instituţile financiare/creditare pentru dezvoltare din Republica Moldova o solicitare de ofertă cu privire la deschiderea unei linii de creditare. Creditul cu o valoare de 250-350 de mii de eur va fi folosit pentru construcția rețelelor electrice.
Recent, urmare a implementării unui sistem modern de management al calității, precum și realizării cerințelor standardului SM SR EN ISO/CEI/17025:2006, Centrul Național de Acreditare MOLDAC a acreditat Direcția cercetarea și expertiza mărfurilor (Laboratorul vamal), conferindu-i competența de efectuare a activităților de expertiză pentru produsele petroliere și alimentare.
Ce urmează să indice avocatul la completarea informaţiei generale din Declaraţia cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12) în rubrica „Inspectorat Fiscal de Stat” şi unde, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, acesta poate depune Declaraţia? În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19 iulie 2002 (în continuare – Lege), profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonomă, în condiţiile Legii nominalizate şi ale statutului profesiei de avocat, iar activitatea avocatului nu este activitate de întreprinzător.
În urma cererii expediate de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în care se solicită anularea licitației care se desfășoară asupra clădirii de pe strada Toma Ciorbă a companiei Aroma, Curtea de Apel a luat o decizie.
Datoria sectorului public a înregistrat o tendință de creștere față de anul precedent cu 4,6 mlrd lei, — se menționează în Raportul auditului Curții de Conturi privind datoria sectorului public, garanțiile de stat și recreditarea de stat pe anul 2014.
Uniunea Europeană, în cadrul Programului TAIEX, va acorda Moldovei asistență la protejarea datelor în sectorul bancar. Anunțul a fost făcut de Centrul de Informare al Vecinătății Europene al UE, menționînd că, în particular, reprezentanți ai Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Moldovei se află la Roma, la 3-4 mai
Aspectele colaborării comercial-economice moldo-coreene, inițierea unor proiecte investiționale și alte chestiuni de interes reciproc au fost discutate ieri în cadrul întrevederii viceprim-ministrului, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, cu ambasadorul Republicii Coreea în țara noastră, cu sediul la Kiev, Lee Yang Goo.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *