Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Din cele mai puternice economii ale Europei vin avertismente că dobânzile extrem de mici produc dezastru în industria pensiilor şi că populaţia încă nu realizează acest lucru. Soluţiile propuse de experţii din domeniu includ forţarea companiilor să efectueze injecţii masive de capital în schemele lor de pensii, reducerea beneficiilor sau majorarea vârstei de pensionare de-a lungul şi de-a latul Europei.
Prima ședință a board-ului Fondului Regional al Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu în Republica Moldova (E5P) a avut loc, astăzi, cu participarea instituțiilor guvernamentale, autorităților publice locale, reprezentanților instituțiilor financiare internaționale, experți ș.a. La eveniment a participat viceministrul Economiei, Valeriu Triboi.
Cel mai mare fond de pensii din lume are două motive să înlocuiască investiţiile în obligaţiuni cu pariuri pe acţiuni: datoriile suverane cu yielduri negative şi prăbuşirea preţurilor acţiunilor la minimele ultimilor trei ani, scrie Bloomberg.
Vă prezentăm informația generalizată despre tipurile de încălcări fiscale şi răspunderea pentru ele în vigoare, inclusiv cele operate prin Legea cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, nr. 138 din 17 iunie 2016, publicată în MO nr. 184-192 din 01 iulie 2016.
Compania Naţională de Asigurări în Medicină a alocat, în 2015, din fondul de bază al asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) în jur de 4 miliarde 900 milioane de lei pentru achitarea serviciilor medicale.
A fost aprobat Proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2016. Atât veniturile, cât și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2016 sunt prevăzute în aceeași sumă de 5 838 515,5 mii lei.
Potrivit portalului localbudgets.viitorul.org, orașele Vadul lui Vodă, Vatra, Șoldănești, Briceni și Ștefan Vodă întrec marile orașe din țară, raportând veniturile bugetelor locale la numărul de locuitori. Bunăstarea unui oraş depinde în cea mai mare măsură de dezvoltarea acestuia din punct de vedere economic. Acesta este şi motivul pentru care cele mai bogate cinci oraşe din Republica Moldova reprezintă «domiciliul» unor afaceri recunoscute şi prospere.
Politica bugetar-fiscală este unul din cele mai așteptate de către societatea civilă documente de politici, pornind de la setul de politici fiscale ce le conține, fiind un exercițiu anual complex și extrem de complicat, avînd implicații operaționale atît din partea organelor statului responsabile de elaborarea și promovarea acesteia, cît și din partea societății civile active, dornice să participe în procesul decizional.
"Ești la muncă în străinătate și nu ai cetățenia statului în care muncești, dar vrei să fii asigurat la bătrânețe cu pensie? Acest lucru e posibil. Trebuie doar să înțelegi în ce relații se află R. Moldova cu țara în care te afli", — recomandă rețea NEXUS.
Preţul petrolului a revenit sub pragul de 40 de dolari pe baril şi a scăzut, marţi, cu 2%, pe fondul temerilor investitorilor privind supraproducţia de ţiţei în raport cu evoluţia modestă a cererii.
În cadrul Proiectului de restructurare a căilor ferate, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va acorda Moldovei un grant de 5 milioane de euro, notează Noi.md.
S-a încheiat etapa întâi a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020, lansat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor în data de 15 martie 2016.
Descendenţii lui John D. Rockefeller şi-au vândut acţiunile deţinute la compania Exxon Mobil şi intenţionează să renunţe la toate celelalte investiţii din sectorul combustibililor fosili, cea mai recentă mişcare împotriva industriei pe baza căreia familia Rockefeller şi-a clădit averea, scrie CNBC.
Veniturile bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2016 se estimează la suma de 14 mlrd 945 mln 684,3 mii lei, cu o creștere cu 1 mlrd 465 mln 768,9 mii lei (+10,8%) față de anul 2015.
Redacția PP „Monitorul Fiscal FISC.MD” vă informează despre cuprinsul numărului Monitorului Oficial care va ieși în tipar mâine, 3 iunie. Astfel, în prima parte „Legi, hotărâri ale Parlamentului RM, decrete ale Președintelui RM”
Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) va continua să finanțeze proiectele în agricultură în Republica Moldova. Asigurarea vine din partea Dinei Saleh, manager de țară pentru Moldova, care a avut astăzi o întrevedere cu premierul Pavel Filip.
Legile nu lipsesc în Republica Moldova, problema este că acestea nu sunt aplicate la timp şi la momentul potrivit. De această părere este ex-ministrul finanţelor, Anatol Arapu, care a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că această problemă a fost semnalată de Fondul Monetar Internaţional încă din 2005.
Bugetul pentru anul 2016 trebuie adoptat pînă cel tîrziu 15-20 aprilie. Cel puțin asta susține președintele Parlamentului, Andrian Candu, potrivit căruia acum proiectul Legii bugetului este în ultima etapă de elaborare la Guvern, o decizie a căruia urmează să fie luat în 2-3 săptămâni, după care va fi supus dezbaterilor în plenul Parlamentului.
Conform art. 103 alin. (1) pct. 29) din CF, sunt scutite de T.V.A. activele materiale pe termen lung utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie. Modul de aplicare a facilităţilor fiscale respective se stabileşte de Guvern.
Republica Moldova s-a alăturat Cartei Calității pentru Transportul Rutier Internațional, implementarea căreia s-a decis în cadrul Forumului Internațional de Transport de la Leipzig, Germania, unde țara noastră a fost reprezentată de ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, informează Moldpres.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *