Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Se va elibera factura fiscală la momentul plății în avans pentru comercializarea de către întreprinderile de alimentaţie publică a mărfurilor și a produselor alimentare de fabricație proprie?
La data de 1 aprilie anul curent a intrat în vigoare Legea nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative (în continuare Legea nr. 34/2024), lege care vine să stabilească cadrul normativ de bază privind efectuarea decontărilor aferente operațiunilor de plată pe teritoriul Republicii Moldova, modul și limitele de efectuare a decontărilor, controlul respectării noilor prevederi, precum și sancțiunile aplicabile.
Ministerul Finanțelor comunică despre inițierea procesului de elaborare a proiectului ordinului Ministerului Finanțelor cu privire la modificarea ordinului Ministerului Finanțelor nr.2 din 9 ianuarie 2017 privind aprobarea unor formulare tipizate aferente activităţii persoanelor fizice care desfăşoară activitate independentă şi a Indicaţiilor metodice privind particularitățile ţinerii evidenţei vânzărilor şi procurărilor în scopuri fiscale de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente. Propunerile și sugestiile pot fi expediate de către părțile interesate până la 15 februarie în adresa persoanei responsabile pentru elaborarea proiectului: Rusu Diana (Inspector principal, Direcția generală metodologia impozitelor și taxelor), telefon (022) 82 33 70 / Email : diana.rusu@sfs.md.
Politica fiscală și vamală pentru anul 2021, adoptată prin Legea nr. 257 din 16 decembrie 2020, prevede unele modificări la capitolul ce ține de scutirile acordate persoanelor fizice pentru anul 2021. Astfel, a fost majorată scutirea personală și scutirea suplimentară majoră cu 5% – de la 24000 lei până la 25200 lei și, respectiv, de la 18000 lei până la 18900 lei, iar scutirea pentru persoanele întreținute – cu 50%: de la 3000 lei până la 4500 lei. De asemenea, a fost anulată scutirea pentru soți în cuantum de 11280 lei.
Serviciul Fiscal de Stat informează că, în perioada 27 martie – 7 aprilie 2023, se desfășoară misiunea expertului din cadrul Biroului de asistență tehnică a Departamentului Trezoreriei SUA, dl Randall Vaughn. Scopul misiunii respective este acordarea suportului în consolidarea capacităților Serviciului Fiscal de Stat în domeniul urmărire penală a infracțiunilor fiscale.
Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabilii despre obligativitatea trecerii ceasurilor echipamentelor de casă și de control cu memorie fiscală/imprimantelor fiscale (MCC/IF) la ora de vară până la 20 aprilie 2022. Ținând cont de faptul că, la 27 martie 2022 Republica Moldova a trecut la ora de vară, contribuabilii urmează să se conformeze prevederilor legale, prin modificarea orei la MCC/IF conform orei de vară până la data menționată supra, în caz contrar MCC/IF se va considera defectată.
O persoană fizică rezidentă, care nu desfășoară activitate de întreprinzător, pe parcursul anului 2022 a obținut venit impozabil doar sub formă de salariu în mărime de până la 360 000 lei. Totodată aceasta nu a beneficiat pe parcursul anului de cuantumul total al scutirilor pentru persoana întreținută, cum urmează contribuabilul să solicite restituirea impozitului pe venit achitat în plus?
Salariatul este obligat să achite primele de asigurare obligatorie de asistenţă medical (AOAM) în modul stabilit de legislaţie. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice cu privire la сondiţiile de asigurare medicală a angajaților. La determinarea obiectului impozabil privind impozitul pe venit pentru persoana fizică se permite deducerea sumelor pentru primele de AOAM achitate de persoanele fizice în
Având în vedere dinamica actuală a comerțului internațional, exportul este regimul vamal care oferă operatorului economic posibilități de extindere pe piețile externe, diversificarea parteneriatelor și consolidarea relațiilor comerciale dincolo de piața internă
Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii să fie vigilenți în contextul apariției unui nou tip de escrocherie cu utilizarea datelor și simbolicii autorității fiscale. Aceasta se manifestă prin expedierea aleatorie către contribuabili a mesajelor electronice (e-mail), prin care se solicită achitarea unor presupuse restanțe către Bugetul de stat.
Prezentul articol, în care sunt abordate aspectele-cheie ce urmează a fi luate în considerare la auditarea estimărilor contabile: cerințele ISA 540 (revizuit) „Auditarea estimărilor contabile și a prezentărilor de informații aferente” (în continuare – ISA 540 (revizuit)) și modul de abordare de către auditor a cerințelor înaintate, este o continuare a articolului publicat în numărul precedent al revistei
În sensul art. 3 din Legea insolvabilității nr. 149/2012, următoarele noțiuni semnifică: procedură de insolvabilitate - procedură prin care debitorul intră, după o perioadă de observație, în procedură de restructurare sau în procedură a falimentului; procedură de restructurare - una dintre procedurile procesului de insolvabilitate care se aplică debitorului și care presupune întocmirea
La virarea la bugetul de stat a defalcărilor pentru finanţarea sistemului de documente normative în construcţii de către contribuabili urmează a fi consultate prevederile Legii nr. 721/1996 (Lege nr. 721/1996) privind calitatea în construcţii.
Regula generală în privința perioadei fiscale cu privire la impozitul pe venit este că o perioadă fiscală privind impozitul pe venit reprezintă anul calendaristic, la încheierea căruia se determină venitul impozabil și se calculează suma impozitului care trebuie achitată. Pentru întreprinderile nou-create, perioadă fiscală se consideră perioada de la data înregistrării întreprinderii până la finele anului calendaristic. În anumite situații sunt prevăzute reguli speciale privind determinarea perioadei fiscale referitor la impozitul pe venit, și anume:
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat un proiect de lege pentru modificarea unor acte normative, ce se referă la delimitarea regimului de antrepozit și de producție în zonele libere. După cum se menționează în nota informativă, proiectul este elaborate în vederea eficientizării activității Zonelor Economice Libere (ZEL) din
1. Actele normative aferente ținerii și organizării contabilității în asociațiile de coproprietari în condominiu Deoarece în practică apar multe întrebări cu privire la modul de organizare și ținere a contabilității de către asociațiile de coproprietari în condominiu (ACC) în articolul respectiv vom examina atât prevederile actelor normative din domeniu, cât și exemple practice.
La Catalogul mijloacelor fixe și activelor nemateriale pentru autoritățile/instituțiile bugetare au fost operate modificări și completări, prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 50 din 2 mai 2024, publicat la 7 iunie curent în Monitorul Oficial.
Două persoane fizice, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil (teren cu casă), până la intrarea în vigoare a Legii nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar...
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *