Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciile turistice dau conținutul produsului turistic. Conform Legii nr. 352/2006 cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica Moldova (în continuare – Legea nr. 352/2006), serviciile turistice sunt servicii prestate de agenții economici din industria turismului, care includ cazarea,
Întrebarea contribuabilului:Se vor impozita oare cu impozitul pe venit cadourile în natură, inclusiv voucherele oferite salariaţilor, al căror cuantum anual în raport cu un salariat nu depăşeşte cumulativ valoarea de 1610 lei?
În trimestrul IV al anului curent se estimează o relativă stabilitate a activității economice a întreprinderilor, îndeosebi în domeniul industriei prelucrătoare și a construcțiilor, conform rezultatelor Anchetei
Conform art.453 din Codul civil, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive legate între ele, aparţinând unor persoane fizice şi juridice determinate. Toate bunurile persoanei fizice sau juridice fac parte componentă a patrimoniului ei.
În Parlament, în calitate de inițiativă legislativă a unui grup de deputați, este înregistrat proiectul de lege privind acordarea scutirii de plata drepturilor de import pentru cetățenii RM care revin cu traiul în RM, elaborat prin derogare de la prevederile Codului fiscal și Codului vamal.
Luni, 2 iunie curent, fiind publicat în Monitorul oficial, a intrat în vigoare Regulamentul privind informarea și consultarea publică în procesul elaborării și aprobării documentației de amenajare a teritoriului și de urbanism, aprobat prin HG nr. 310 din 28 mai 2025, care stabilește cadrul procedural pentru organizarea și desfășurarea informării și consultării publice în procesul de elaborare, modificare și aprobare a documentației menționate, promovând o planificare urbană participativă.
Principalele modificări aduse Modelului Convenției OCDE incluse în actualizarea din 2025 sunt următoarele...
Ministerul Finanțelor anunță că a demarat procesul de elaborare a Cadrului bugetar pe termen mediu (2025-2027), care reprezintă documentul de planificare a politicilor publice pentru o perioada de trei ani, se actualizează anual și stă la baza elaborării proiectului de buget pentru anul viitor.
Asociatul unic (nudul proprietar) al SRL „X” transmite în temeiul unui contract de uzufruct, dreptul de posesie și folosință asupra cotei sale sociale de 100% în societate, unei persoane fizice „Y”.
La data de 15 octombrie 2025 a avut loc ședința grupului de lucru nr.5 „Creșterea competitivității RM în contextul aderării la UE, al Consiliului Economic de pe lângă Prim-Ministrul Republicii Moldova, în cadrul căreia s-a discutat proiectul de lege cu privire la cerințele de accesibilitate aplicabile unor produse și servicii.
Un angajat al întreprinderii a depus o cerere și a beneficiat de concediu neplătit în perioada 25 august – 21 septembrie 2025 inclusiv. În acest interval se regăsesc două zile oficiale nelucrătoare și de sărbătoare: 27 august – Ziua Independenței Republicii Moldova; 31 august – sărbătoarea „Ziua Limbii Române”.
Facilitarea dialogului constructiv între sectorul public și privat și identificarea celor mai eficiente soluții pentru provocările cu care se confruntă antreprenorii – a fost scopul Conferinței Anuale „Dialog PRO-INDUSTRIE:
În scopul impozitării bunurilor imobile care nu au fost evaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate, autoritățile publice locale (APL) vor fi în drept să instituie comisii de specialitate în cadrul primăriilor.
În Republica Moldova a fost lansată, cu suportul PNUD Moldova și a Consiliului Economic, inițiativa „Taxele prevăzute de Politica Fiscală pentru susținerea egalității de gen în Moldova” – inițiativă ce are ca scop valorificarea impozitării ca un catalizator strategic pentru o dezvoltare incluzivă.
Dreptul de autor este protejat în Republica Moldova de prevederile Legii nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe (în continuare – Legea nr. 230/2022). Potrivit acestei legi, autorul și opera sunt definite, după cum urmează:
Subiecții care vor atinge obiectivul de valorificare a ambalajelor și deșeurilor de ambalaje vor fi scutiți de plata taxei pe ambalaje
În conformitate cu art.2 pct.21) din Legea nr.213/2024 privind controlul comerțului cu mărfuri strategice (Legea nr.213/2024), mărfuri strategice sunt:
Republica Moldova a realizat încontinuu, începând cu semnarea la 28 noiembrie 1994 a Acordului de Cooperare şi Parteneriat (APC) cu Uniunea Europeană (în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioadă iniţială de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii tacite), eforturi de a se încadra organic
Fermierii, asociațiile agricole, reprezentanții mediului academic și toți cei interesați de domeniul agricol sunt invitați să consulte Programul Strategic al Politicii Agricole 2025-2030, elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Programul va constitui instrumentul central pentru dezvoltarea unui sector agricol modern, și
Planul național de dezvoltare 2026-2028 (PND) – un document de referință în procesul de elaborare a Cadrului bugetar pe termen mediu (CBTM), pentru o perioadă de 3 ani, a fost aprobat de Guvern oprin Hotărârea nr. 238 din 29 aprilie 2025 și publicat în Monitorul Oficial din 19 mai curent. Este important de accentuat faptul că prioritățile aprobate în PND vor sta la baza elaborării Cadrului bugetar pe termen
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *