15
12 2015
443

A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate pentru interconectarea sistemelor electroenergetice ale Republicii Moldova și României

Întreprinderea de Stat «Moldelectrica» și Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE) din România au semnat ieri contractul privind elaborarea și prezentarea studiilor de fezabilitate privind interconectarea sistemelor electroenergetice ale Republicii Moldova și României.

Potrivit viceministrului Economiei, Valeriu Triboi, în cadrul studiului va fi analizata posibilitatea interconectării prin intermediul a trei proiecte cu stații «Back-to-Back»: pe existenta linie de înaltă tensiune Isaccea – Vulcănești, precum și pe două linii noi de înaltă tensiune România — Ungheni — Strășeni și Bălți — Suceava.

Valeriu Triboi a specificat că în responsabilitatea ISPE revine și elaborarea termenilor de referință pentru realizarea proiectului tehnic şi asistarea ÎS ”Moldelectrica” în derularea activităților preinvestiționale. ”Pentru implementarea acestui contract, cu o durată de 12 luni, partenerii europeni ne vor oferi un grant în valoare de peste 1,1 milioane de euro. Potrivit prevederilor contractului, prima etapă a studiului de fezabilitate urmează a fi finalizată până la 30 iunie 2016”, a spus viceministrul Economiei.

Ghennadi Dimov, directorul general al ÎS ”Moldelectrica”, a specificat că în cadrul proiectului este prevăzut realizarea unui studiu de sistem având ca obiective estimarea modului de funcționare a sistemului electroenergetic din Republica Moldova în condițiile importului de energic electrică din România, impactul puterii importate prin cele trei puncte de export din România, condițiile de sistem în punctele de amplasare a unor stații «Back to back”, precum și alegerea tipurilor constructive de instalații ’'Back to back”, a spus directorul general ”Moldelectrica”.

În conformitate cu studiile de fezabilitate detaliate, care vor fi prezentate de ISPE, vor fi pregătite planurile de procurare de echipamente şi materiale conforme cu politica şi regulile de procurare BERD/ BEI, precum şi Planuri de Implementare a proiectelor, a specificat Dimov.

via | mec.gov.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.