Știri

AGEPI a înregistrat o creștere cu peste 7% a numărului de mărci înregistrate

Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală a înregistrat o creștere cu 7,2% a numărului de mărci înregistrate în condițiile recesiunii globale. Declarația a fost făcută de către directorul general al AGEPI, Octavian Apostol, în timpul prezentării raportului cu ocazia împlinirii unui an de activitate în această funcție. Promovarea intensivă a sistemului național de proprietate intelectuală și diseminarea acțiunilor în spațiul public a condus la plasarea AGEPI ca lider în topul vizibilității, printre instituțiile de stat sau internaționale din RM. O dovadă a eficienței activităților organizate și coordonate în ultimul an este finalizarea obiectivelor ce revin AGEPI în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova, a subliniat Apostol. Succesele obținute au fost posibile și grație accentului pus pe pregătirea personalului propriu, dar și a altor categorii profesionale a căror activitate are tangență cu domeniul Proprietății Intelectuale. Judecători, procurori, personal auxiliar din domeniul justiției, vameși sau polițiști au urmat cursuri specifice de perfecționare organizate de specialiștii AGEPI. Potrivit lui Octavian Apostol, în perioada de referință, o atenție deosebită a fost acordată susţinerii brevetării peste hotare, susţinerii participării inventatorilor moldoveni la expoziţii internaţionale. O implicare directă s-a produs în domeniul Indicațiilor Geografice și cu Denumire de Origine. Producătorilor le-au fost acordate reduceri de taxe semnificative, în paralel cu asigurarea unei promovări constante, la expoziții și evenimente internaționale de amploare, cum ar fi Conferinţa de Nivel Înalt privind Proprietatea Intelectuală de la Beijing, desfășurată în luna iulie 2016. Au fost aprobate proiecte de importanţă vitală privind Denumirile de Origine și Indicațiile Geografice, modificări esenţiale în legislaţia privind dreptul de autor şi drepturile conexe, sau cu privire la procedura de susţinere a brevetării în străinătate a invențiilor și a soiurilor de plante create în Moldova. Directorul AGEPI a menționat și care sunt prioritățile pentru viitor. Printre acestea: reducerea termenului de examinare a cererilor de înregistrare a mărcilor, identificarea de noi modalități de promovarea a Indicațiilor Geografice și lărgirea acestei game de produse (de exemplu, includerea celebrei pietre de Cosăuți), consolidarea sistemului de gestiune colectivă a drepturilor de autor și drepturilor conexe.

via | bani.md

Instituții:

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuala

1557 vizualizări

Data publicării:

10 Septembrie /2016 11:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

agepi | mărcile comerciale | înregistrarea | recesiune | raport | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon