Știri

Antreprenorii sînt invitaţi să participe la programul de pregătire şi perfecţionare „Moldova-Germania”

Centrul de formare antreprenoriala a Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) a Republicii Moldova, în colaborare cu Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), invită companiile să participe la Programul de pregătire şi perfecţionare a managerilor "Moldova-Germania". Potrivit CCI, programul vizează pregătirea cadrelor moderne de conducere din noua generaţie şi dezvoltarea cooperării economice între două ţări. Acesta, de asemenea, permite îmbunătăţirea abilităţilor de management, studierea pieţei germane şi a regulilor de desfăşurare a activităţii de antreprenoriat în Germania, permite stabilirea legăturilor de afaceri şi edificarea parteneriatelor pe termen lung cu firmele germane. Programul constă din două etape. Prima etapă cuprinde treninguri desfăşurate în RM cu privire la operaţiunile de import/export; bazele managementului modern; comunicarea de afaceri; o prezentare eficientă. Etapa a doua prevede un stagiu de o lună de zile în cele mai importante centre educaţionale din Germania. La program pot participa managerii de nivel înalt sau secundar, care au interese comerciale concrete în Germania. Ei trebuie să cunoască limba engleză sau rusă, să deţină studii superioare şi experienţă de muncă nu mai puţin de trei ani. Selectarea participanţilor se face de către o comisie moldo-germană în baza rezultatelor de la interviu a candidaţilor. Programul este realizat cu ajutorul Ministerului Economiei al RM şi Ministerului Economiei şi Energiei al Republicii Federative Germania. În Germania fiecare participant beneficiază de asigurare, cazare, alimentare, transport intern şi primeşte bursă de 15 euro pe zi. Formularele de aplicare sînt acceptate până la 28 februarie 2016.

via | Infotag.md

1457 vizualizări

Data publicării:

09 Februarie /2016 11:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Moldova | germania | CCI | antreprenoriat | reguli | Export | import | forum

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon