14
08 2015
577

Antreprenorii străini de pe traseul Chișinău – Ungheni ar putea fi înlocuiți

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, s-a întîlnit, ieri, cu reprezentanții companiei cehe „OHL ZS”, care este în întîrziere cu construcția traseului Chișinău – Ungheni, informează NOI.md. Anterior apăruse informația potrivit căreia, contractul cu firma respectivă ar putea fi reziliat.

La întrevedere a participat și ambasadorul Cehiei în Moldova, Jaromir Kvapil. Amintim că „OHL ZS” a cîștigat licitația pentru reabilitarea traseului Chișinău – Ungheni și cu această companie au fost încheiate două contracte pentru reparația a două porțiuni de drum.

Consilierul ministrului Vitalie Rapcea a comunicat pentru NOI.md că partea cehă a încercat să explice de ce nu se încadreză în termenul de executare a lucrărilor. S-a consumat deja 52% din termenul prevăzut, timp în care au fost efectuate lucrări în volum de 3-5%. Motivele enumerate au un caracter pur subiectiv: ba nu au fost materiale de calitate, ba au fost probleme cu aprobarea detaliilor tehnice ale proiectului. Însă potrivit ministerului de resort, în timpul coordonării unor probleme putea fi efectuate lucrări pe alte porțiuni de drum, pentru care documentele au fost aprobate.

Acum partea moldovenească așteaptă de la executor un plan detaliat privind recuperarea timpului pierdut, pentru a realiza lucrprile în termenii stabiliți. Iurie Chirinciuc a atenționat că în cazul în care un asemenea plan nu va fi prezentat, ministerul este în drept să examineze posibilitatea rezilierii contractului cu compania „OHL ZS”. La rîndul său, reprezentanții companiei cehe au dat asigurări că vor dubla numărul muncitorilor, pentru a recupera timpul pierdut.

Pentru săptămîna viitoare este planificată o întîlnire a ministrului cu directorii celor două companii care muncesc pe traseul Chișinău – Ungheni. Compania azeră „Evrascon” la fel urmează să prezinte un plan detaliat privind accelerarea lucrărilor. În caz contrar, va trebui de organizat un nou concurs pentru selectarea antreprenorilor.

via | www.noi.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.