17
03 2016
523

BERD şi UE extind asistenţa pentru IMM-uri şi femei antreprenoare din Parteneriatul Estic

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Uniunea Europeană extind asistenţa acordată întreprinderilor mici şi mijlocii şi femeilor antreprenoare din ţările Parteneriatului Estic, din care face parte şi Moldova, transmite Ipn.

Potrivit unui comunicat de presă al BERD, UE oferă 8 milioane de euro în sprijinul extinderii serviciilor de consultanţă în afaceri oferite IMM-urilor din 6 ţări într-un cadru multianual. Aceasta trebuie să le permită întreprinderilor mici şi mijlocii să beneficieze de consultanţă prin intermediul specialiştilor locali şi al consultanţilor profesionişti internaţionali, acoperind un spectru larg de domenii. Este vorba despre management strategic al companiilor, marketing, tehnologii informaţionale, eficienţă energetică şi altele.

Circa 40% din proiectele de consultanţă din Georgia, Moldova şi Ucraina se vor axa pe susţinerea întreprinderilor mici, astfel încât acestea să valorifice noile oportunităţi disponibile în cadrul Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA).

De asemenea, UE oferă peste 5 milioane de euro pentru programul „Femei în afaceri” implementat de BERD în ţările Parteneriatului Estic. Acest program oferă IMM-urilor conduse de femei acces la finanţare şi consultanţă în afaceri prin intermediul liniilor de creditare, sprijinului pentru managementul riscurilor şi al asistenţei tehnice acordate băncilor locale, care colaborează cu întreprinderile mici şi mijlocii conduse de femei, precum şi servicii de consultanţă în afaceri, instruire şi mentorat acordate direct companiilor conduse de femei.

Contribuţia Uniunii Europene va susţine activităţile de management al riscului şi asistenţă tehnică în cadrul programului, care este co-finanţat de Guvernul Suediei şi Fondul BERD pentru ţările la etapa incipientă a procesului de tranziţie spre economie de piaţă.

UE şi BERD cooperează şi în activităţile ce ţin de DCFTA în Georgia, Moldova şi Ucraina, ţările care au semnat Acordul de Asociere cu UE. Aceste activităţi sunt parte a unui program mai amplu al DCFTA pentru IMM-uri, care va aduce noi investiţii, preponderent, din contul noilor împrumuturi acordate de instituţiile financiare internaţionale, cum ar fi BERD şi Banca Europeană pentru Investiţii.

via | www.ipn.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.