11
12 2014
826

CCI a semnat un acord de cooperare cu Asociația Patronală în domeniul Energetic

Documentul mai prevede, printre altele, dezvoltarea și implementarea de proiecte comune în domeniul energetic, facilitarea accesului agenților economici la finanțare, dezvoltarea proiectelor comune care contribuie la eficientizarea energetică, securitatea energetică, liberalizarea pieței energetice, participarea membrilor APDE în cadrul Comitetelor sectoriale pentru industrie și servicii ale Camerei de Comerț și Industrie în vederea dezvoltării dialogului public-privat, informării membrilor părților despre noi prevederi legislative sau oportunități de afaceri și contribuția cu expertiză sectorială la dezvoltarea cadrului legal și normativ; instruirea personalului întreprinderilor membre ale Asociației în cadrul Centrului de formare antreprenorială al CCI, etc.

Președintele CCI, Valeriu Lazăr, a exprimat, cu ocazia semnării Acordului, întreaga disponibilitate a Camerei de Comerț și Industrie de a sprijini operatorii economici în creșterea competitivității, inclusiv prin reducerea intensității energetice, care are în Moldova o pondere de trei ori mai mare în costul produselor decât în țările UE.

Camera de Comerț și Industrie își propune să contribuie la implementarea în Moldova a modelului de piață energetică ce ar asigura tarirfe transparente și argumentate din punct de vedere economic. Această premisă, de rând cu stimularea consumului eficient de energie, au un impact semnificativ asupra costului și, respectiv, competitivității produselor, a spus Valeriu Lazăr.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a subliniat că instituția este mandatată prin lege să fie principalul reprezentant al mediului de afaceri, de aceea principala misiune pe care și-a stabilit-o este să ajute operatorii economici să fie competitivi în condițiile liberalizării comerțului cu UE.

Acordul a fost semnat în cadrul unei mese rotunde organizată de APDE cu tematica Pachetelor energetice II și III ale Uniunii Europene și implicațiilor acestora pentru Republica Moldova. Valeriu Lazăr a susținut, cu această ocazie, o prezentare despre procesul de negociere și implementare a Pachetelor energetice în Moldova.

via chamber.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.