05
10 2015
495

De Ziua Națională a Vinului, Valeriu Streleţ a înmînat Marele premiu în domeniul vitivinicol

Prim-ministrul Valeriu Streleţ a participat la evenimentul dedicat Zilei Naţionale a Vinului, desfășurat la vinăria „Asconi” din satul Puhoi, raionul Ialoveni, transmite Moldpres cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

În acest an, sărbătoarea a fost marcată și la alte zece vinării din țară, dar la „Asconi” evenimentul a avut o semnificație specială, dat fiind că această companie s-a învrednicit de trofeul principal al anului 2015 în domeniul vitivinicol.

Prim-ministrul a adresat felicitări cu prilejul Zilei Naționale a Vinului profesioniștilor din domeniul vitivinicol, tuturor celor care păstrează tradiția seculară a vinificației în țara noastră, dar și oaspeților ce apreciază vinurile moldovenești. „Acest patrimoniu poate fi un element de renaștere, care ne va promova pe piețele externe și ne va duce faima peste hotarele țării” a menționat Valeriu Streleț.

În cadrul evenimentului, Premierul i-a înmînat Marele premiu pentru merite deosebite în domeniul vitivinicol directorului companiei „Asconi”, Anatol Sîrbu, în prezența numeroșilor oaspeți, printre care s-au numărat demnitari și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați la Chișinău.

Valeriu Streleț a vizitat secțiile de producere a întreprinderii vinicole, familiarizîndu-se cu procesul tehnologic de la culesul strugurilor pînă la produsul finit – vinul îmbuteliat. Valeriu Streleț a apreciat calitatea vinurilor produse de compania cîștigătoare și eforturile depuse de aceasta pentru a găsi noi piețe de desfacere și a exporta cu succes producția în mai multe țări ale lumii. Aceasta deține plantații proprii de viță-de-vie cu suprafața de 630 hectare și exportă anual peste 857 mii de litri de vin.

Concursul „Marele premiu pentru merite deosebite în domeniul vitivinicol” a fost instituit prin Hotărîrea de Guvern din 3 octombrie 2002. Premiul se decernează persoanelor fizice și juridice din domeniul vitivinicol. Selectarea participanților se efectuează de către o comisie formată din viticultori, vinificatori, economişti, cu participarea reprezentanților Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare și Oficiului Național al Viei și Vinului.

via | moldpres.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.