Știri

Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna august 20141

Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în august 2014 faţă de iulie 2014 a constituit 99,6%, iar faţă de august 2013 – 105,1% (informativ: în august 2013 faţă de iulie 2013 IPC a marcat 99,8% şi faţă de august 2012 – 103,7%)2. Astfel, în august a.c. preţurile medii de consum s-au redus în medie cu 0,4% faţă de iulie 2014, fiind influenţate de descreşterea sezonieră a preţurilor la produsele alimentare cu 1,5 la sută, precum şi de creşterea preţurilor la mărfurile nealimentare cu 0,5 la sută şi de menţinerea la acelaşi nivel a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei (Tabelul 1). În luna august 2014 au scăzut preţurile la unele produse alimentare: harbuji şi zămoşi – cu 34,8%, tomate – cu 27,6%, morcovi – cu 25,4%, ceapă uscată – cu 25,2%, vinete – cu 23,2%, ardei graşi – cu 20,9%, struguri proaspeţi – cu 16,2%, varză – cu 14,2%, cartofi – cu 13,7%, fructe sămînţoase – cu 11,1%, fructe sîmburoase – cu 11,0%, usturoi – cu 8,8%, sfeclă roşie – cu 6,9%, zahăr tos – cu 2,1%. Totodată, în perioada de raport au crescut preţurile la: castraveţi proaspeţi – cu 26,2%, dovlecei – cu 16,7%, fructe exotice – cu 3,7%, citrice – cu 3,3%, ouă de găină – cu 2,5%, brînză din lapte de vacă – cu 1,4%, smîntînă şi frişcă – cu 0,8%, caşcaval şi brînză – cu 0,5%, bere – cu 0,6%. La mărfurile nealimentare în luna august 2014 a fost marcată majorarea preţurilor la: cărbune de pămînt – cu 13,8%, accesorii pentru scris şi alte mărfuri de cancelarie – cu 2,2%, aragazuri – cu 1,4%, confecţii pentru copii – cu 1,0% (în special îmbrăcăminte pentru şcoală: fuste – cu 2,1%, cămăşi, bluze – cu 2,0%, pantaloni – cu 1,4%, costume – cu 1,2%), sacouri, pulovere, jachete, pantofi pentru femei – cu cîte 0,9%, aspiratoare – cu 0,8%, încălţăminte pentru copii – cu 0,7% (în special: pantofi şi sandale – cu 1,3% şi respectiv 1,0%, ghete pentru cros – cu 0,8%), biciclete, maşini de spălat şi mărfuri chimice de uz casnic – cu cîte 0,7%, gaz ambalat în butelii – cu 0,6%, materiale de construcţie necesare pentru repararea cosmetică a locuinţei – cu 0,5%, ţigări – cu 0,6%. Concomitent, în perioada de analiză au scăzut preţurile la: automobile, articole pentru acoperirea capului bărbaţilor, sandale pentru femei şi bărbaţi, costume de baie, aparate de aer condiţionat, televizoare, alte obiecte electrice de uz casnic de folosinţă îndelungată şi aparate electrice mărunte – de la 0,1% pînă la 1,0%. La serviciile prestate populaţiei în luna august a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la: cheltuieli pentru alimentarea în ospătării – cu 1,8%, serviciile transportului feroviar internaţional de pasageri – cu 1,6%, serviciile stomatologice – cu 0,7%. În luna de analiză s-au redus tarifele la plata pentru întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe – cu 1,6%, serviciile transportului aerian – cu 1,2%, închirierea apartamentelor – cu 0,6 %. Tabelul 1. Rata inflaţiei în august 2014 Indicii parţiali3, calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente, se prezintă astfel: Note: 1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender. 2 În conformitate cu metodologia de calcul a IPC, anual se modifică coeficienţii de ponderare, în baza structurii cheltuielilor băneşti ale populaţiei conform datelor cercetării bugetelor gospodăriilor casnice în anul t-2 ajustaţi la structura cheltuielilor de la Conturi Naţionale (ved. metadatele de referinţă http://www.statistica.md/public/files/Metadate/IPC.pdf) . Trecerea la coeficienţii de ponderare noi a fost efectuată în luna ianuarie a.c (pentru calcularea IPC ianuarie 2014). 3 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009 (metodologia poate fi accesată pe site-ul BNS la următoarea adresă:http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=302&id=2264)

via www.statistica.md

Instituții:

Biroul Naţional de Statistică al RM

1870 vizualizări

Data publicării:

10 Septembrie /2014 16:47

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

evoluţia preţurilor | consum | Biroul Național de Statistică

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon