08
07 2015
537

Impactul Acordului de Liber Schimb asupra comerțului și dezvoltării durabile a fost analizat de oficialii europeni și societatea civilă

Reprezentanți ai societății civile, înalți funcționari europeni și moldoveni au participat astăzi la primul Forum de dialog comun cu societatea civilă Uniunea Europeană — Republica Moldova, dedicat comerțului și dezvoltării durabile în contextul implementării Acordului de Liber Schimb RM-UE (DCFTA).

Forumul a urmărit identificarea unor soluții comune ce vizează buna aplicare a prevederilor DCFTA în domeniul comerțului și dezvoltării durabile, astfel încât să aibă un impact pozitiv atât asupra mediului de afaceri cât și asupra mediului, pieții muncii etc.

Prezent la eveniment, viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, a menționat importanța unui dialog constructiv cu societatea civilă:. „Ministerul Economiei mizează pe o comunicare eficientă cu societatea civilă pentru a identifica modul în care Acordul de Liber Schimb RM – UE poate aduce plus de valoare și beneficii în sfera economică, socială de mediu etc.”

Reprezentanții societății civile din UE și Moldova, prezenți la Forum au creat 2 Grupuri consultative interne. Aceștia au remarcat importanța forumului pentru implicarea societății civile, în vederea abordării profunde a provocărilor în implementarea Acordului de Asociere. Cele 2 grupuri consultative au semnat și o declarație, în care menționează un set de recomandări de politici necesare ce vizează sporirea competitivității produselor autohtone, ameliorarea mediului de afaceri, protecția socială a angajaților, eliminarea barierelor non-tarifare în comerț, îmbunătățirea sistemului educațional, protecția mediului, accelerarea reformelor etc.

Forumul de dialog va avea loc anual, în iulie 2016 urmând a fi organizat în Uniunea Europeană și va fi precedat, la fel ca în acest an, de reuniunea Subcomitetului de asociere pe comerț și dezvoltare durabilă Republica Moldova — Uniunea Europeană.

Totodată, experții din cadrul ministerelor de resort, instituțiilor europene și reprezentanții societății civile se vor întruni pe parcursul anului la ateliere de lucru tematice pentru a identifica politicile prioritare, ce vor contribui la implementarea cu succes a prevederilor Acordului de Asociere.

Ministerul Economiei în comun cu Comisia Europeană, a organizat astăzi, în cadrul Forumului, un atelier de lucru ce a vizat prevederile și noile reforme pe care le presupune DCFTA în domeniul managementului deșeurilor și aspecte legate de comerț.

via | mec.gov.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.