
Știri
Între guvern şi FMI nu există divergenţe – Vicepremierul, Ministrul Economiei Valeriu Lazăr
„Se ştie că FMI acordă surse, în general, pentru suplimentarea rezervei valutare a ţării. La moment rezervele valutare ale Republicii Moldova au atins maxime record, acestea acoperă sursele necesare pentru import pe parcursul a cel puţin cinci luni, iar minimul necesar este acoperirea a două-trei luni. Nu avem un program cu FMI, dar, de asemenea, ne consultăm cu fondul, activăm astfel ca şi cum programul există”,a menţionat Lazăr. Diplomatul a subliniat că una din cauzele absenţei programului este faptul că guvernul mai are de activat 10 luni – până la sfârşitul anului.
„Este complicat să contăm pe un nou program în aceste circumstanţe. Altă situaţie ar fi după alegeri, când vom avea înainte un mandat de patru ani. Dacă vom reuşi să câştigăm alegerile şi să păstrăm mandatul de guvernare a ţării, atunci vom semna un program nou. Apropo, în acest caz vom putea corecta şi prognoza creşterii economice – majorarea acesteia de la 4-5% anual la 7-8%”,a menţionat vicepremierul. Răspunzând la întrebările jurnaliştilor, acesta a recunoscut că există divergenţe cu FMI în privinţa cotei TVA de 8% în agricultură.
„În privinţa acestui aspect există păreri diferite. Recunosc că pledez pentru păstrarea cotei de 8%. Această ramură necesită surse. Iar noi, cu regret, nu am elaborat un mecanism eficient pentru revenirea acestui impozit la cota de 20%. Un exemplu elocvent este anul trecut, de aceea am şi revenit în 2014 la cota de 8%”,a spus Lazăr. (Detalii despre conferinţa de presă şi rezultatele economiei în 2013 citiţi în următoarele buletine de ştiri ale agenţiei „INFOTAG”).
via www.infotag.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
1551 vizualizări
Data publicării:
12 Februarie /2014 08:48
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
FMI | Valeriu Lazar | TVA
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.