Știri

La Guvern au fost examinate aspecte ale Proiectului de prelungire a gazoductului Iaşi-Ungheni

Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega a avut ieri o întrevedere cu reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în Moldova, Julia Otto şi Octavian Costaş. La întrevedere au mai participat vicepremierul, ministrul în exerciţiu al Economiei, Stephane Christophe Bride, viceministrul Economiei, Valeriu Triboi şi cel al Mediului, Victor Morgoci, a relatat pentru Moldpres Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului. Scopul întrunirii a fost examinarea stadiului actual al implementării proiectului investiţional de interconexiune a sistemului de gaze al Republicii Moldova cu cel al Uniunii Europene şi, în special, a celei de-a doua faze - prelungirea gazoductului Iași-Ungheni pînă la Chișinău (construcţia conductei Ungheni-Chișinău). Avînd în vedere importanţa proiectului menţionat pentru asigurarea securităţii energetice a Moldova, Gheorghe Brega a solicitat celor responsabili de implementarea acestuia să monitorizeze riguros toate aspectele ce vizează promovarea în termen a activităţilor aferente şi realizarea obiectivelor stabilite în strictă conformitate cu documentele aprobate în acest sens. Potrivit Ministerului Economiei, recent a fost finalizat proiectul studiului de fezabilitate pentru construcția magistralei Ungheni-Chișinău. Acesta urmează să fie publicat la începutul anului 2016 şi supus discuţiilor publice, astfel încît la mijlocul anului viitor să fie posibilă demararea etapei de proiectare și construcție a conductei. La rîndul lor, reprezentanţii BERD au reconfirmat disponibilitatea de a sprijini Guvernul Republicii Moldova în modernizarea sectorului energetic, prezentînd unele propuneri care ar asigura accelerarea procesului de punere în aplicare a proiectului în cauză. Părţile au convenit asupra menţinerii unui dialog continuu pentru a complementa acţiunile necesare, în vederea realizării cu succes a proiectului care va permite diversificarea surselor de import de gaze în R. Moldova.

via | moldpres.md

1057 vizualizări

Data publicării:

18 Decembrie /2015 09:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Guvern | Moldova | gazoduct Iasi-Ungheni | Proiect | BERD

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon