04
12 2014
1646

Măsură împotriva salariilor în plic. Executivul a aprobat noi reguli pentru angajatori

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi-a propus să-i identifice pe agenţii economici care se eschivează de la plăţile contribuţiilor pentru angajaţii lor. Conform unui proiect de lege aprobat astăzi de Guvern, aceştia vor fi monitorizaţi, iar dacă se vor depista abateri, vor fi aplicate prevederi ale Codului Contravenţional. "Va fi eliberat un cod special de Casa Naţională de Asigurări Sociale, iar cu ajutorul acestuia, fiecare angajat îşi va putea verifica lunar contribuţiile plătite de angajator. De asemenea, vor fi iniţiate un şir de reguli pentru a diminua flagelul muncii la negru şi achitării salariului în plic. Se mai propune ca Legea privind administaţia publică locală să fie îmbunătăţită, pentru ca primăriile şi subdiviziunile ei să analizeze toate contractele de muncă", a explicat ministrul Valentina Buliga. Ministrul Muncii a precizat că agenţii economici care nu se vor conduce de noile reguli vor fi amendaţi, însă nu a fost stabilită deocamdată suma contravenţiei. De asemenea, angajatorii vor fi nevoiţi să achite angajaţilor săi, un salariu nu mai mic decât cel minim, stabilit de legislaţia actuală.

via www.publika.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.