17
09 2015
565

Modificări legislative menite să prevină și să combată corupția vor fi aprobate în pachet

Guvernul va prezenta un pachet de legi și modificări la actele legislative în vigoare, prin care vor fi consolidate mecanismele de prevenire și combatere a corupției – a menționat în sedința de miercuri a guvernului premierul Valeriu Streleț.

Urma ca să examinăm în această ședință proiectul legii privind reforma CNI și proiectul legii privind declararea averii și intereselor personale. Dar am convenit cu conducerea parlamentului ca să avem o abordare complexă a mecanismelor de prevenire și combatere a fenomenului corupției. Cred că această abordare e corectă. De aceea, a fost creat un grup de lucru din membri ai guvernului, societății civile, experți din legislativ și independenți care, în scurt timp, va prezenta întreg pachetul de legi, menite să prevină și să combată corupția, — a specificat Streleț.

Prim-ministru a spus că acest pachet va viza reforma conceptuală a CNA, în spiritul angajamentelor asumate în programul de guvernare, reforma CNI, a sistemului de declarare a averilor și intereselor personale. De asemenea, acesta va include modificările și completările în legislația conexă, proiectele privind instituirea Curților specializate anticorupție și Legea cu privire la Procuratură.

În sarcina grupului de lucru a fost pus obiectivul ca să nu fiu admise dublări și interferențe de competențe și urmare a promovării acestui pachet de legi și modificări la legislația în vigoare să obținem mecanisme, care să ne dea randament maxim în combaterea fenomenului corupției, — a relevat premierul.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.