Știri

Moldova, încurajată de Parlamentul European să continue reformele și să asigure stabilitatea economică

Situația social-economică din țară, evoluțiile politice și implementarea reformelor asumate în calitate de asociat al UE, au fost discutate de către președintele Parlamentului, Andrian Candu cu o delegație a Parlamentului European. Eurodeputații au încurajat Moldova să continue reformele, inclusiv prin implementarea prevederilor Acordului de Asociere și asigurarea stabilității economice. Președintele Parlamentului a menționat că provocările politice, economice și sociale cu care se confruntă în prezent Republica Moldova pot fi depășite prin reforme structurale profunde. Prin implementarea urgentă a acestor reforme, Guvernul, susținut de Parlament, ar trebui să recâștige încrederea cetățenilor. UE ar trebui să ofere sprijin țării noastre conform principiului «mai mult pentru mai mult» - mai multe reforme implementate de Republica Moldova, mai mult sprijin din partea UE, a subliniat Andrian Candu. Totodată, alte subiecte discutate în cadrul întrevederii au vizat prevederile ”pachetului de integritate” aprobat de Guvern, ”pachetului energetic”, noua Lege a procuraturii, stadiul actual de investigare a fraudei bancare de Compania internațională ”Kroll”. Candu a precizat că prioritatea guvernării este îndeplinirea tuturor condițiilor pentru negocierea unui nou program cu Fondul Monetar Internațional. O delegație a Parlamentului European efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 4-6 februarie. Din componența delegației fac parte eurodeputații Heido Hautala, Co-Președinta Adunării Parlamentare EURONEST, Rebecca Harms, Co-Președinta Grupului Verzilor/ Alianța Liberă Europeană și Peter Eriksson, membru al Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova. Eurodeputații vor purta o serie de discuții cu reprezentanții fracțiunilor parlamentare.

via | bani.md

1130 vizualizări

Data publicării:

05 Februarie /2016 15:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Moldova | Reforme | parlament | Europa | stabilire | economie

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon