12
04 2016
580

Pavel Filip: „Guvernul va sprijini agricultorii care aduc plusvaloare şi contribuie la dezvoltarea ţării”

Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat, câteva întreprinderi agricole din raionul Criuleni. În cadrul vizitei de lucru la Institutul de Fitotehnie ”Porumbeni”, Premierul a avut o întrevedere cu cercetătorii și colaboratorii întreprinderii, pe care i-a felicitat pentru realizările acestora, în special, pentru faptul că trei hibrizi de porumb, care au fost obţinuţi de către specialiştii Institutului, au fost înregistraţi în Registrul de Stat al României. Este un succes al specialiștilor Institutului și, vreau să cred, că veți continua și cu alte inițiative și cercetări care să aibă ca rezultat promovarea produselor fabricate în Moldova. Asta ne va permite să promovăm și să comercializăm cele trei soiuri de porumb în spațiul Uniunii Europene, a menţionat Pavel Filip.

Șeful Executivului a subliniat faptul că agricultura reprezintă o prioritate pentru Guvern. „Ministerul agriculturii este Ministerul țării. Susținem centrele de excelență și inițiativele care, prin rezultatele obținute, pot deveni exemple de urmat pentru celelalte instituții de cercetare din țară. Vom sprijini instituțiile și întreprinderile cu tradiție din Republica Moldova pentru că anume ele ne fac mai competitivi ca țară”, a spus Prim-ministrul.

În timpul discuţiei cu specialiştii Institutul de Fitotehnie ”Porumbeni”, a avut loc un schimb de opinii cu privire la problemele și provocările cu care se confruntă cercetătorii din sectorul agricol, precum şi privind soluționarea acestora.

Premierul a vizitat, de asemenea, prima și cea mai mare fabrică de peleți din biomasă din ţară, construită în cadrul unui proiect cu finanţare din partea Guvernului Japoniei. Fabrica are o capacitate de producere a circa patru mii tone de peleți anual şi poate asigura încălzirea a 25 de grădiniţe şi şcoli, care sunt dotate cu cazane speciale din banii oferiţi, la fel, de către partenerii niponi.

Tot astăzi, Premierul a mers în satul Onițcani, raionul Criuleni, unde a luat cunoștință de activitatea serelor unuia dintre cei mai mari producători de legume din Republica Moldova, „Agromaxer” SRL. Întreprinderea a reușit să construiască o afacere profitabilă în domeniul agriculturii folosind tehnologii moderne cu susţinerea partenerilor externi. În cadrul dialogului, Premierul a menţionat că agricultura viitorului este una bazată pe tehnologii avansate, care să genereze valoare adăugată, Guvernul pe care îl conduce va susține anume aceşti agricultori.

Premierul a gustat din legumele recoltate la întreprinderea menţionată şi a venit cu un apel față de cetățenii Republicii Moldova să consume produsele locale, care sunt ecologice și gustoase, și să susțină în așa mod producătorii autohtoni.

Prim-ministrul a menţionat că Guvernul este determinat să susțină producătorii agricoli, atât prin politici de sprijin, prin accesul la credite de dezvoltare, importul direct al motorinei, negocierea unor granturi cu partenerii externi, cât și prin crearea unui mediu de afaceri mai atractiv pentru cei care vor să investească în economia Republicii Moldova.

via | gov.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.