Știri

Pensionarii ar putea beneficia de un supliment de 180 de lei, numit pensie de bază

Pensionarii ar putea beneficia de un supliment de 180 de lei, numit pensie de bază. Iniţiativa vine din parea Ministerului Muncii. În prezent, statul oferă un suport financiar suplimentar doar persoanelor care au un venit sub nivelul minimului de existenţă, de 1.500 de lei. Pensia de bază urma să substituie suportul financiar de stat, să fie acordată tuturor beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă, indiferent de mărimea pensiei şi va fi acordată în sumă unică pentru toţi beneficiarii de pensii. Din punctul nostru de vedere aceste mecanism ar scoate întrebarea, că persoanele după indexarea pensiei, anumite persoane nu beneficiază de suport financiar de stat, a afirmat viceministrul Muncii, Laura Grecu. La 1 aprilie, pensiile au fost indexate cu 10 la sută. Astfel, contribuţiile lunare au crescut, în medie, cu 119 lei. După indexare, aproximativ 36 de mii de pensionari au depăşit nivelul minimului de existenţă şi, în aceste condiţii, au fost lipsiţi de ajutorul suplimentar din partea statului. Acest suport variază, în prezent, între o sută şi 180 de lei. În Moldova sunt peste 520 de mii de pensionari.

via | www.prime.md

1615 vizualizări

Data publicării:

19 Aprilie /2016 12:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

pensionari | beneficii | supliment | pensie de baza | venit | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon