21
01 2014
1510

Poșta Moldovei și Poșta Italiană vor să încheie un Acord de Colaborare

Î.S. „Poșta Moldovei” și Poşta Italiană urmează să încheie un Acord de colaborare în vederea stabilirii unor servicii eficiente şi durabile de transfer monetar internaţional între Italia şi Republica Moldova. În acest sens, vor demara procedurile premergătoare pentru acest lucru. Despre aceste posibilităţi de dezvoltare a colaborării bilaterale pe diverse planuri s-a discutat în cadrul unei vizite de lucru la Roma a viceministrului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Vitalie Ciolac. Vizita sa are drept scop dezvoltarea colaborării în domeniul transferurilor bănești prin intermediul rețelelor poștale, sporirea numărului de colete expediate dintre părți și abonarea cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare la ediții periodice și reviste prin intermediul Poștei Italiene. În cadrul întrevederii cu administraţia Poştei Italiene s-a discutat despre elaborarea unui proiect pentru canalizarea remitenţelor lucrătorilor emigranţi din Italia de la canalele neoficiale către cele oficiale prin micșorarea mărimii comisionului. Din delegaţia oficială a Republicii Moldova fac parte reprezentanţi ai Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, ai ÎS ”Poşta Moldovei”, ai Băncii Naţionale şi ai Misiunii Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie în ţara noastră.

via www.politik.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.