Știri

Tinerii moldoveni au şansa să înveţe în Polonia

S-a dat startul concursului pentru obţinerea unei burse de studii „Lane Kirkland”, în Polonia pentru anul academic 2015/2016. Fundaţia Polono-Americană pentru Libertate şi Fundaţia Educaţie pentru Democraţie a anunţat deschiderea concursului burselor pentru candidaţii din Republica Moldova, dar şi pentru cei din Ucraina, Belarus, Rusia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan şi Kîrgîzstan. Persoanele cu studii superioare (cu diplomă de master) care doresc să contribuie la dezvoltarea democraţiei, economiei şi societăţii civile în ţara sa natală îşi pot depune dosarele la acest program de burse, iniţiat anume în aceste scopuri. Tinerii pot depune dosarele de admitere în una dintre instituţiile de învăţămînt superior din oraşele Varşovia, Cracovia, Lublin, Poznan şi Wroclaw, unde vor studia 2 semestre sau vor avea parte de 2-4 săptămîni de stagiu în instituţiile de stat sau organizaţii private. Domeniile pentru care pot opta tinerii sînt: economie şi management, administrare/ management, administraţie publică, drept, ştiinţe sociale, ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, politici de dezvoltare şi ajutor umanitar. Pot să-şi depună dosarele funcţionarii publici, politicienii, experţii şi angajaţii în administraţia publică, locală şi centrală, antreprenorii şi managerii, liderii organizaţiilor nonguvernamentale, animatorii din domeniul cultural şi civic, profesorii universitari, cercetătorii şi jurnaliştii. Pentru început se va depune un formular, care poate fi completat online pe site-ul www.kirkland.edu.pl. Două scrisori de recomandare împreună cu copiile actelor de studii vor fi trimise pe adresa kirkland@kirkland.edu.pl. Termenul limită de depunere a dosarelor şi de transmitere a formularelor, documentelor solicitate este de 1 martie 2015.

via tv7.md

1392 vizualizări

Data publicării:

30 Decembrie /2014 11:54

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Polonia | studii | program | învatamint superior

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon