30
06 2015
865

UE va ajuta BNM să-și consolideze capacitățile

Banca Națională a Moldovei, împreună cu Banca Națională a României și De Nederlandsche Bank (Banca Centrală a Olandei) au lansat marți proiectul Twinning pentru consolidarea capacității BNM de reglementare și supraveghere bancară în contextul prevederilor Uniunii Europene. Proiectul se va desfășura timp de doi ani, cu asistența tehnică a 44 de experți de la aceste două bănci-partenere și suportul financiar al Uniunii Europene de 1,2 mln euro.

Potrivit guvernatorului BNM Dorin Drăguțanu, obiectivul proiectului vizează în special îmbunătățirea reglementărilor prudenţiale ale băncilor, orientate spre afirmarea unui sector bancar solid şi competitiv. Astfel, conform angajamentelor asumate de Republica Moldova prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, timp de 3 ani de la semnarea acestuia, legislaţia Republicii Moldova urmează a fi armonizată cu actele UE şi standardele internaţionale aferente Basel III. Acestea vizează cerinţele prudenţiale aferente activității băncilor şi a firmelor de investiţii, în principal la capital, lichiditate, dezvăluirea informației.

Aplicarea cerințelor nominalizate va avea un impact direct asupra sectorului bancar sub aspectul diminuării riscurilor.

Implementarea proiectului Twinning va contribui la realizarea mai bună a funcției de supraveghere bancară exercitată de BNM într-un context instituțional modern și eficient — a specificat Drăguțanu.

Președintele parlamentului Andrian Candu a menționat că cea ce se întîmplă în sectorul bancar al Moldovei poatefi explicat și prin unele imperfecțiuni a legislației în domeniul supravegherii bancare. În acest sens el a salutat implementarea acestui proiect, care vine să aprofundeze relațiile de colaborare, care, de fapt, există între BNM, Banca Națională a Romaniei și De Nederlandsche Bank.

Candu a spus că modernizarea legislației bancare, armonizarea ei cu standardele europene se află în atenția parlamentului.

În acestă săptămânî pe agenda parlamentului se află examinarea și adoptarea unor modifcări importante, de consolidare a capacităților BNM, inclusiv prim instituirea ynui Consiliu de supraveghere – a specificat Candu.

Șeful Delegației UE la Chișinău Pirkka Tapiola și-a exprimat speranța că implementarea proiectului va reda încrederea cetățenilor în sistemul bancar,inclusiv a depunătorilor, ceea ce este foarte important având în vedere rolul acestui sector pentru dezvoltarea economică a țării.

Proiectul va consolida cadrul de supravghere a celor trei categorii de riscuri — de credit, de piață și opreațional, va contrui la implementarea procesului de autoevaluare a riscurilor de către bănci și evaluarea de către BNM a planurilor băncilor.

Proietele Twinning reprezintă un instrument de cooperare dintre autoritățile din statele membre ale UE și cele ale unei țări beneficiare situate în afara acesteia. Acțiunile inițiate în sensul dat țin de modernizarea instituției susținute prin instruire, reorganizare, precum și de armonizarea cadrului legal cu acquis-ul comunitar.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.