27
01 2016
755

e-Customs - Servicii electronice vamale care elimină hârtia și ușurează procesul de declarare a exportului

Serviciul Vamal continuă să modernizeze procedurile vamale, fiind un pas important procedura de declarare electronică. La acest capitol vama Moldovei se racordează totalmente conceptului european de Vama electronică (e-customs).

Este foarte important, că numărul agenților economici care au trecut la vămuire electronică este în continuă creștere. Astfel, dacă în 2014 erau înregistrate doar zeci de declaraţii electronice la export, în 2015 cifra acestora a crescut la peste 71 mii, la ziua de astăzi deja 65% din totalul exporturilor sunt declarate electronic, conform regimurilor vamale stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 904 din 13.11.2013, și această tendință este în continuă ascensiune.

În retrospectivă, din 1 martie 2015, toți agenții economici pot declara electronic nu doar exportul dar și importul de mărfuri. Odată cu lansarea declarării electronice au fost create 29 posturi vamale virtuale/electronice care asigură procesarea declarațiilor vamale, depuse de agenții economici din toate regiunile țării.

În cadrul posturilor electronice toate actele vamale sînt perfectate prin intermediul sistemului automatizat, exclusiv în format electronic, iar mărfurile pot fi transportate direct la frontieră, în cazul exportului sau la depozitul agentului economic, în cazul importului, fără a fi necesară prezentarea acestora la postul vamal intern.

De menţionat, că vămuirea electronică, prin definiţie, elimină contactul direct între agentul economic şi colaboratorul vamal în momentul depunerii declaraţiei vamale şi examinării ei. Astfel, se minimizează riscurile de corupţie, iar întreagă procedura devine absolut transparentă şi supravegheată în regim on-line.

Reiterăm, că la prima etapă sa dezvoltat procedura vămuirii electronice a mărfurilor la export, — punînd accent pe promovarea și susținerea producătorilor autohtoni și facilitarea exportului de produse moldovenești pe piețele externe de desfacere.

Odată cu eliminarea documentelor pe suport de hîrtie şi trecerea la procesarea doar electronică a tranzacţiilor de export, Serviciul Vamal a oferit posibilitatea producătorilor de a deveni mai competitivi pe piaţa străină, minimizînd timpul de vămuire şi reducîndu-le considerabil costurile aferente exportului produselor autohtone.

Directorul General al Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, susține că Serviciul Vamal este pe deplin angajat în implementarea cu succes a tuturor obiectivelor de armonizare a sistemului vamal național cu standardele UE, în vederea eficientizării sistemului de administrare vamală în domeniul facilitării comerţului internaţional, calităţii serviciilor prestate şi asigurării securităţii frontierei de stat.

Detalii vis a vis de procedura de declarare electronică pot fi accesate în rubrica Ecustoms.


via | customs.gov.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.