16
07 2014
1568

“Fiscservinform” – promotorul serviciilor electronice în Moldova

Î.S. “Fiscservinform” este specializata în domeniul tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii, fiind prezentă pe piaţa TIC a Republicii Moldova din anul 2008 în calitate de operator tehnico-tehnologic al sistemului informaţional fiscal din Republica Moldova.Misiunea întreprinderii noastre constituie identificarea şi implementarea noilor metode de interacţiune între cetăţeni, mediul de afaceri şi organele de stat, utilizând realizările tehnologiilor informaţionale moderne. Totodată, politica adoptată la întreprindere se referă la dezvoltarea şi promovarea utilizării serviciilor electronice şi sistemelor informaţionale uşor accesibile şi bine protejate oferite celor trei categorii de beneficiari. Prin urmare, direcţia principală de activitate a Î.S. „Fiscservinform” este crearea resurselor informaţionale în sectorul de stat, cel privat şi în cadrul societăţii civile, prin intermediul mobilizării potenţialului de producere şi a parteneriatului dintre agenţii pieţii. Astfel, “Fiscservinform” ocupa un loc primordial privind realizarea prevederilor Strategiei Naţionale de Edificare a Societăţii Informaţionale din Republica Moldova, concomitent stimulând implicarea activă în procesul dat a tuturor structurilor vizate”, comunică Administratorul Î.S. „Fiscservinform”, dl. Vitalie Coceban. Totuşi, obiectivul de baza al activităţii întreprinderii reprezintă administrarea, dezvoltarea şi menţinerea funcţionalităţii optime a Sistemului Informaţional al Serviciului Fiscal de Stat, având la baza principii de calitate, securitate şi modernizare. În acest mod, se asigură gestiunea şi întreţinerea Sistemului la nivel de aplicaţii şi a infrastructurii sale info-comunicaţionale, conectarea şi asistenţa contribuabililor în procesul de raportare fiscală prin metoda electronică, acordarea serviciilor de procesare şi administrare a arhivei documentelor fiscale, precum şi analiza informaţiilor fiscale.
În prezent, o administrare fiscală eficientă şi de calitate implică efort semnificativ pentru gestiunea operativă a informaţiilor eterogene. Acest proces nu poate fi asigurat fără aplicarea tehnologiilor avansate pentru procesarea datelor, fără o echipă de specialişti calificaţi în tehnologia informaţiei şi comunicaţiei. Activităţile complexe de recepţionare, prelucrarea şi analiza zilnică a volumului mare de date cu caracter fiscal, sunt realizate prin aplicarea soluţiilor IT şi utilizarea serviciilor eficiente de comunicare. Această provocare este orientată spre asigurarea Serviciului Fiscal de Stat cu suportul şi asistenţa profesională, în vederea dezvoltării Sistemului informaţional fiscal şi a serviciilor electronice destinate contribuabililor, susţine Victor Berzoi, Şef al Direcţiei gestionarea datelor.
Î.S. „Fiscservinform” prestează pe piaţa IT servicii electronice care permit utilizatorilor de a beneficia de ele la distanţă şi care implică anumite avantaje legate de excluderea cheltuielilor de timp, bani şi asigurarea comodităţii. Printre cele mai importante proiecte lansate pot fi nominalizate:
  1. Servicii de raportare automatizată „Declaraţie electronică” – oferă tuturor contribuabililor posibilitatea de a depune rapoartele fiscale cu aplicarea semnăturii digitale sau semnăturii electronice de autentificare. Sistemul dat completează gama de servicii electronice fiscale, orientate spre modernizarea actului de administrare fiscală în Republica Moldova. Implementarea serviciului „Declaraţie electronică” a contribuit la economisirea cheltuielilor contribuabililor aferente procesului de raportare fiscală. Întreprinderea oferă persoanelor fizice acces gratuit la sistemul informaţional respectiv, iar dezvoltarea acestuia este una din priorităţile stabilite.
  2. SIA „Cadastrul fiscal” asigură recepţionarea, stocarea, calcularea impozitelor şi a penalităţilor, generarea avizelor, raportarea şi monitorizarea procesului de impozitare a bunurilor imobile din Republica Moldova.
  3. Sistemului Informaţional Automatizat „e-Factura” oferă agenţilor economici opţiunea utilizării unui produs informaţional avantajos, menit să substituie procesul tradiţional de completare şi expediere a facturilor şi facturilor fiscale, asigurînd automatizarea procesului de circulaţie a documentelor între furnizorul şi beneficiarul facturii fiscale.
  4. SIA „Contul curent al contribuabilului” reprezintă un instrument on-line de vizualizare a datelor referitoare la impozitele şi obligaţiile fiscale, fiecare contribuabil avînd acces la un cont curent propriu, exact şi actualizat. Cu ajutorul acestui serviciu agenţii economici au posibilitatea să genereze diferite rapoarte, care le permit să afle situaţia fiscală pe tranzacţii, rulaje, solduri, restanţe istorice şi penalităţi atît a companii per ansamblu, cît şi pe fiecare subdiviziune.
  5. SIA „Crearea şi circulaţia documentelor electronice între SFS şi Instituţiile Financiare” presupune crearea, prelucrarea, semnarea digitală, păstrarea şi circulaţia documentelor electronice între Serviciul Fiscal de Stat şi instituţiile financiare din Republica Moldova. Obiectivul sistemului prevede sincronizarea interacţiunii informaţionale a Serviciului Fiscal de Stat cu instituţiile financiare.
  6. SIA „Comanda on-line a formularelor tipizate” a fost elaborată şi implementată pentru contribuabilii - solicitanţi de documente primare şi pentru inspectori fiscali, activitatea cărora interacţionează cu acest domeniu. Sistemul poate fi accesat de toţi agenţii economici din Republica Moldova, care deţin semnături electronice de autentificare sau semnături digitale şi sunt înregistraţi pe portalul servicii.fisc.md.
  7. SIA „Colectarea informaţiilor din surse indirecte” reprezintă o componentă informaţională, menită să asigure circulaţia informaţiei către Serviciul Fiscal de Stat de la sursele indirecte, cum sunt: instituţiile financiare, notarii, agenţiile de turism, companiile de asigurări şi deţinătorii de registre ale proprietarilor de valori mobiliare. Acest sistem permite elaborarea de raportarea şi prezentarea informaţiilor cu privire la mijloacele băneşti ale persoanelor fizice, transmiterea datelor conform normelor de securitate cu utilizarea semnăturilor electronice, fiind în concordanţă deplină cu actele normative în domeniu.
Aceste servicii sunt oferite de întreprindere printr-un ghişeu electronic unic: https://servicii.fisc.md, ce are drept scop unificarea tuturor proceselor de raportare fiscală şi accesul la informaţii utile din domeniul fiscal. Totodată, portalul serviciilor electronice fiscale asigură un nivel înalt de securizare a datelor transmise de contribuabili către Serviciul Fiscal de Stat. Întru consultarea operativă şi eficace a clienţilor aferent procesului de utilizare a serviciilor dezvoltate de Î.S. „Fiscservinform”, în cadrul întreprinderii funcţionează Centrul de apel. Adiţional, la activitatea sa de bază, Centrul oferă suportul necesar publicului privind produsele/serviciile puse la dispoziţia acestuia de organizaţiile cărora le prestăm asemenea servicii de asistenţă telefonică, printre care: Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Instituţia Publică “Centrul de Guvernare Electronică”, Asociaţia Obştească „Monitorul Fiscal FISC.md”. Totodată, Centrul de apel prelucrează solicitările înaintate de contribuabili (persoane fizice, juridice) sau instituţii publice prin intermediul poştei electronice, faxului, diverselor forumuri specializate, precum şi în regim internet chat – skype. Cu referinţă la principalii indici de performanţă, menţionăm că în anul 2013 Centrul de apel a înregistrat 104 438 apeluri de intrare şi 102 784 apeluri de ieşire. În cadrul întreprinderii activează şi un Laborator de Cercetări în Domeniul Protecţiei Documentelor, care deţine un rol important în procesul de combatere a evaziunii fiscale în sfera comerţului produselor din tutun şi alcool supuse accizelor. Laboratorul este echipat cu utilaj de ultimă generaţie şi în cadrul acestuia activează specialişti înalt calificaţi din domeniul expertizei documentare tehnice, asigurîndu-se astfel funcţiile privind realizarea cercetărilor şi constatărilor tehnico-ştiinţifice pe materialele parvenite de la subdiviziunile organelor de control. Adiţional, Laboratorul de Cercetări în Domeniul Protecţiei Documentelor este responsabil de procesul de fabricare, recepţionare, evidenţă şi distribuire a documentelor cu caracter special:
  • Timbre de acciz;
  • Facturi fiscale;
  • Sigilii de protecţie.
Întreprinderea gestionează permanent procesul dat, aplicînd metode de îmbunătăţire şi modernizare a acestuia. În rândul realizărilor Î.S. „Fiscservinform” se înscrie şi PP „Monitorul Fiscal FISC.md, fondată de întreprindere în anul 2011 sub egida Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, este concepută ca o revistă cu caracter social de informare a contribuabililor, funcţionarilor fiscali, experţilor în domeniile auditului financiar şi fiscal, analiştilor economici şi altor specialişti de profil financiar-economic. Revista enunţată este un ghid practic în care accentul de bază se pune pe abordare profesională a subiectelor de interes economic, fiscal şi legislativ, fiind astfel un mijloc pentru adoptarea celor mai bune decizii în activitatea financiar-contabilă. De asemenea, în anul 2011 Î.S. „Fiscservinform” a implementat Sistemul de Management al Calităţii conform standardului ISO 9001:2008. Realizarea procesului dat a avut ca obiectiv conformarea activităţilor desfăşurate la cerinţele internaţionale de calitate. Odată cu certificarea ISO, întreprinderea a cunoscut o abordare nouă, bazată pe proces, la elaborarea, implementarea şi îmbunătăţirea gradului de eficienţă a Sistemului de Management al Calităţii.
Dna Rodica Musteaţa, şef al Serviciului planificare şi audit intern comunică despre faptul că activităţile privind implementarea Sistemului de Management al Calităţii sunt orientate spre obţinerea de noi performanţe în asigurarea unui nivel înalt de corespundere a produselor şi serviciilor la necesităţile clienţilor noştri. Concomitent, utilizarea Sistemului dat vizează aplicarea unui proces continuu de îmbunătăţire a serviciilor prestate. În acest mod, calitatea serviciilor este asigurată de către un colectiv motivat, instruit şi profesionist, fiind adresate tuturor companiilor, care doresc să-şi îmbunătăţească amelioreze nivelul de performanţă şi competitivitate.
Noile oportunităţi pe care le oferă serviciile IT prestate de Î.S. „Fiscservinform” contribuie la accelerarea reformelor de modernizare şi digitizare a activităţilor de asistenţă a cetăţenilor, sporirea eficienţei administrării fiscale din Republica Moldova, în special a relaţiilor dintre SFS şi contribuabili. Astfel, optimizarea procedurilor de gestiune fiscală pe scară largă pot fi realizate prin aplicarea tehnologiilor informaţionale moderne. În acest context, eforturile Î.S. „Fiscservinform” sunt orientate spre perfecţionare şi stabilirea unor noi opţiuni, sisteme şi soluţii pentru a asigura o dezvoltare durabilă şi continuă a societăţii.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.