SFS monitor

Calendarul contribuabilului pentru luna iulie. Termenul-limită de prezentare a dărilor de seamă fiscale!

Termenul limită de prezentare a dărilor de seamă fiscale și termenul de achitare a impozitelor, taxelor, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale este data de 25 iulie 2024, informează Serviciul Fiscal de Stat.

 


Dările de seamă fiscale care urmează să fie prezentate către data menționată, pentru luna iunie 2024, sunt aferente:

  • Impozitului pe venit (Forma IPC21, Forma IU17);
  • Taxei pe valoare adăugată, accizelor (TVA12, ACZ09);
  • Darea de seamă privind calculul impozitului pe venit, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru angajații conducătorilor auto ce efectuează transport rutier de persoane în regim taxi pentru luna aprilie 2024 (TAXI18). În cazul angajării persoanelor de după prezentarea dării de seamă, angajatorii sunt obligați să prezinte o dare de seamă suplimentară în ziua angajării;
  • Informația privind stabilirea drepturilor sociale şi medicale aferente raporturilor de muncă (IRM19) – în termen de până la 10 zile lucrătoare de la data angajării sau modificării/ încetării raporturilor de muncă;
  • Taxelor în fondul de susținere a populației (TFSP20).

 

 

De asemenea, dările de seamă fiscale care urmează să fie prezentate către data de 25 iulie 2024, pentru trimestrul II al anului 2024, sunt aferente:

  • Contribuției în Fondul Viei și Vinului (Forma CFV21);
  • Taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehicule a căror masă totală, sarcină maximă pe osie sau ale căror gabarite depășesc limitele admise (Forma TDL13);
  • Taxelor locale (Forma TL13);
  • Taxelor pentru resursele naturale (Forma TRN21).

 

 

La fel, data de 25 iulie 2024 expiră termenul-limită de achitare a impozitului pe venit în rate pentru agenții economici care desfășoară activități în domeniul comercializării deșeurilor de metale feroase și neferoase, persoanele care desfășoară activitate profesională și pentru agenții economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.

 

Darea de seamă privind taxa pentru comercializarea gazelor naturale destinate utilizării în calitate de carburanți pentru unitățile de transport auto (Forma TGN 07) se prezintă către 22 iulie 2024, pentru trimestrul II al anului 2024

.

Darea de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului (Forma POLMED23) se prezintă către data de 30 iulie 2024 pentru luna iunie 2024.

 


Lista dărilor de seamă fiscale ce urmează a fi prezentate Serviciului Fiscal de Stat și obligațiile fiscale ce urmează a fi achitate la BPN, pot fi vizualizate în Calendarul fiscal de pe pagina-web a SFS, alegând categoria de contribuabili din care faceți parte. Calendarul poate fi accesat  aici.

 

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

951 views

The date of publishing:

16 July /2024 07:50

Catalogul tematic

Drepturile şi obligaţiile contribuabilului | Noutăți fiscale

Tags:

dare de seama fiscala | termenul limita | termen de prezentare | Calendarul fiscal

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon