News
Politica bugetar-fiscală 2024: legea a fost publicată
În Monitorul Oficial de astăzi, 10 august a fost publicată Legea nr.212 din 20 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală 2024). Amintim, proiectul a fost aprobat în lectura a doua în cadrul ședinței plenare din 20 iulie curent.
Obiectivele politicii bugetar-fiscale rezidă în crearea unui sistem fiscal armonizat, echitabil, eficient și simplu, care să asigure mobilizarea resurselor bugetare necesare pentru finanțarea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă, notează autorii.
Printre cele mai importante prevederi:
- Extinderea spectrului de stimulente fiscale și revizuirea categoriilor de cheltuieli suportate de către angajator în favoarea angajaților, permise spre deducere în scopuri fiscale;
- Extinderea listei cheltuielilor deductibile la determinarea impozitului pe venit de către persoanele fizice;
- Revizuirea normelor privind determinarea creșterii sau pierderii de capital;
- Implementarea noului regim fiscal aplicat veniturilor obținute de către agenții economici care desfășoară activități în domeniul comercializării deșeurilor feroase și neferoase;
- Uniformizarea cotelor impozitului pe venit aferent veniturilor investiționale ale persoanelor fizice;
- Stabilirea cotelor accizelor pe perioada următorilor 3 ani;
- Revizuirea listei mărfurilor accizabile prin excluderea blănurilor din cadrul acestora, în vederea racordării la practica UE și micșorarea cotei accizei pentru parfumuri și apă de toaletă de la 30% la 10%;
- Revizuirea spectrului de mărfuri supuse cotei reduse a TVA de 8%;
- Modificarea noțiunilor subdiviziune (dispozitivele electronice (de tip terminal de plată în numerar, terminal cash-in, aparat de schimb valutar, bancomat, precum și altele ce dispun de un program de aplicație dedicat și identificabil), inclusiv spațiul pentru amplasarea acestor dispozitive nu vor fi considerate ca parte componentă a subdiviziunii;);
- Revizuirea noțiunii de „dobândă, sau venituri sub formă de dobândă” prin extinderea tipurilor de instrumentelor financiare care pot genera venituri sub formă de dobândă, cum ar fi: valori mobiliare de stat, titluri de creanță sau obligațiuni, inclusiv sconturi, discount-uri, primele și premiile legate de asemenea valori, titluri și obligațiuni.
Pentru mai multe detalii vă recomandăm să consultați articolul
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
2415 views
The date of publishing:
10 August /2023 08:14
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
Aprobarea politicii bugetar fiscale
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.