News

Rolul autorităților publice responsabile de raționalizarea cheltuielilor bugetare

Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 va fi completată cu prevederi ce se referă la raționalizarea cheltuielilor bugetare. Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința din 2 iulie curent proiectul legii privind modificarea unor acte normative (ce vizează îmbnătățirea managementului finanțelor publice).

 

Astfel, Legea nr.181/2014 va prevede că autoritățile administrației publice centrale efectuează, o dată la cel mult 7 ani, de comun cu Ministerul Finanțelor, activitățile aferente raționalizării cheltuielilor bugetare. La rândul său, Ministerul Finanțelor, în contextul raționalizării cheltuielilor bugetare,  prezintă Guvernului anual, până la 31 decembrie, rapoartele privind raționalizarea cheltuielilor, inclusiv propunerile de măsuri de eficientizare a cheltuielilor, ce rezultă din aceste rapoarte, precum și include în politica bugetar-fiscală pentru perioada imediat următoare măsurile de eficientizare a cheltuielilor aprobate de Guvern. De asemenea, va publica rapoartele privind raționalizarea cheltuielilor și planurile de implementare a măsurilor de eficientizare a cheltuielilor aprobate.

 

Pe de altă parte, Guvernul asigură realizarea continuă și sistemică a activităților de raționalizare a cheltuielilor bugetare prin aprobarea anuală a tematicilor și cadrului de raționalizare a cheltuielilor, a rapoartelor privind raționalizarea cheltuielilor și a măsurilor de eficientizare a cheltuielilor, ce rezultă din aceste rapoarte și a planurilor de implementare a măsurilor de eficientizare a cheltuielilor cu stabilirea autorităților responsabile de implementare și a termenelor de realizare.

 

Legea va mai preciza că proiectele de acte normative cu impact financiar asupra bugetelor, prezentate Ministerului Finanțelor spre avizare, sunt însoțite de Nota de fundamentare cu fișa financiară integrată în textul acesteia, completate conform Metodologiei de analiză a impactului de reglementare, aprobată de Guvern. În lipsa fișei financiare, Ministerul Finanțelor restituie proiectele de acte normative fără avizare.

 

De asemenea, autoritățile administrației publice centrale prezintă Ministerului Finanțelor, lunar, nu mai târziu de data de 5 a lunii următoare, rapoarte privind nivelul de executare a alocațiilor bugetare, gradul de implementare și performanța proiectelor finanțate din surse externe conform cerințelor stabilite de Ministerul Finanțelor.

author icon

Marina Căldare

109 views

The date of publishing:

02 July /2025 14:40

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

finante publice

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon