News

Violența și hărțuirea la locul de muncă, interzise prin Codul muncii

Codul muncii a fost completat cu prevederi noi prin care se interzice violența în muncă și hărțuirea în muncă. Prevederile au fost aprobate prin Legea nr.194 din 10 iulie 2025 și publicate în Monitorul Oficial din 14 august curent, dar intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026.

 

Astfel, se interzic toate formele de violență și hărțuire care apar în cadrul raporturilor de muncă, precum şi altor raporturi legate nemijlocit de acestea, indiferent de forma de manifestare, frecvența, intensitatea sau statutul persoanei care le exercită. Dispozițiile privind prevenirea și combaterea violenței și hărțuirii în muncă se aplică acțiunilor comise în timpul exercitării atribuțiilor de muncă, în legătură cu munca sau care rezultă din muncă, inclusiv în următoarele situații și spații aferente activității profesionale:

  • la locul de muncă, inclusiv în spațiile publice sau private utilizate în mod efectiv pentru desfășurarea activității profesionale;
  • în spațiile auxiliare puse la dispoziție de angajator, cum ar fi cele destinate remunerării, odihnei, alimentației, grupurile sanitare, vestiarele, sau alte spații asemănătoare;
  • în cadrul deplasărilor și activităților legate de muncă, inclusiv în timpul călătoriilor de serviciu, programelor de instruire profesională, evenimentelor sau activităților sociale organizate în interes de serviciu;
  • prin intermediul oricăror forme de comunicare legate de muncă, inclusiv prin tehnologii ale informației și comunicațiilor;
  • în spațiile de cazare puse la dispoziție de angajator;
  • pe durata deplasării salariatului către și dinspre locul de muncă

 

Conform prevederilor publicate, angajatorul este obligat să asigure un mediu de muncă sigur, sănătos și lipsit de violență și hărțuire, prin elaborarea și punerea în aplicare a unei politici interne privind prevenirea și combaterea violenței și hărțuirii în muncă, dar și prin instituirea unor proceduri clare și confidențiale de raportare, investigare și soluționare a sesizărilor privind faptele de violență și/sau hărțuire. Este important de menționat faptul că angajatorul elaborează și aprobă conținutul politicii interne menționate mai sus în funcție de capacitatea, natura activității și structura organizatorică a unității. Politica internă trebuie să includă, cel puțin, următoarele elemente: scopul și principiile generale, noțiunile și definițiile relevante, atribuțiile și responsabilitățile persoanelor desemnate sau ale comisiilor implicate, procedura de raportare și investigare a cazurilor semnalate, măsurile de protecție și reparație aplicabile, precum și mecanismele de monitorizare, evaluare a eficienței și actualizare periodică a politicii.

 

În același timp, mai este important de menționat faptul că prevederile referitoare la elaborarea și implementarea politicilor interne, instituirea procedurilor de raportare, investigare și soluționare a cazurilor de violență și hărțuire în muncă, precum și desemnarea persoanelor sau a comisiilor special instruite, se aplică în mod obligatoriu angajatorilor care au cel puțin 50 de salariați angajați în cadrul unității.  La rândul lor, angajatorii care au sub 50 de salariați adoptă măsuri rezonabile și adecvate pentru prevenirea și combaterea violenței și hărțuirii în muncă, proporțional cu numărul de angajați, natura activității și structura organizatorică, cu respectarea principiilor de prevenire, imparțialitate, confidențialitate și protecție efectivă a persoanelor vizate.

 

Angajatorul este în drept să recurgă la servicii de consultanță externă specializată sau să solicite sprijinul reprezentanților salariaților, al autorităților competente, în vederea asigurării unei investigații imparțiale, conforme cu cerințele legii în cazurile de hărțuire și violență înregistrate la locul de muncă.

 

Conform prevederilor, violeța în muncă este: orice comportament, acțiune, faptă, omisiune sau amenințare, săvârșită o singură dată sau în mod repetat, în cadrul raporturilor de muncă, precum şi altor raporturi legate nemijlocit de acestea, care are ca scop și/sau efect vătămarea integrității fizice, psihologice, sexuale sau economice a unei persoane. Violența în muncă include, în mod expres, agresiunea fizică, intimidarea, constrângerea, abuzul verbal sau psihologic, violența sexuală, violența digitală, precum și orice altă formă de comportament care lezează demnitatea, sănătatea sau securitatea persoanei, indiferent dacă este exercitată de către angajator, salariat ori terți.

 

Hărțuirea în muncă reprezintă - orice comportament nedorit, exprimat prin acțiuni, cuvinte, gesturi sau alte forme de manifestare, săvârșit în cadrul raporturilor de muncă, precum şi în cadrul altor raporturi legate nemijlocit de acestea, în mod izolat sau repetat, și care are ca scop și/sau efect lezarea demnității unei persoane și crearea unui mediu de muncă ostil, intimidant, degradant, umilitor ori ofensator. Hărțuirea poate fi motivată de orice criteriu protejat prin lege, real sau presupus, și poate fi exercitată de către angajator, salariat ori terți cu care persoana intră în contact în exercitarea atribuțiilor de muncă.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

658 views

The date of publishing:

14 August /2025 10:05

Catalogul tematic

Noutăți | Codul muncii

Tags:

angajat | violenta | Codul muncii

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon