SFS monitor

100 de contribuabili, decernați de Serviciul Fiscal de Stat cu certificate de credibilitate

Serviciul Fiscal de Stat apreciază înalt eforturile agenților economici în vederea promovării responsabilității fiscale, conformării voluntare, precum și manifestarea transparenței și corectitudinii în activitatea desfășurată.

 

În acest sens, autoritatea fiscală a decernat 100 de contribuabili cu certificate de credibilitate pentru aportul în promovarea civismului fiscal și conformare la onorarea obligațiilor fiscale, în cadrul unui eveniment organizat luni, 10 iulie, la Ministerul Finanțelor. Agenții economici respectivi sunt absolviți de la controale fiscale prin metoda de verificare totală și tematică pentru o perioadă de 2 ani. Menționăm că, aceste certificate, sunt recunoscute în premieră și de către Serviciul Vamal.

 

La eveniment au fost prezenți ministra Finanțelor Veronica Sirețeanu, directorul Serviciului Fiscal de Stat – Petru Rotaru și directorul Serviciului Vamal – Igor Talmazan.

 

În deschiderea evenimentului ministra Veronica Sirețeanu a menționat: „Dragi colegi, în primul rând, vreau să vă felicit pe toți.  Ați fost aleși foarte atent, cei mai buni dintre cei mai buni. Mândră să mă aflu astăzi în această sală cu cei care sunt un exemplu a modului în care îți onorezi obligațiile pe care le ai, a modului în care ești om și te ții de cuvânt și a modului în care îți faci datoria în felul în care trebuie să o faci”.

 

Directorul SFS, dl Petru Rotaru a menționat că este de apreciat contribuția contribuabililor onești la formarea veniturilor bugetului public național prin onorarea în termen a obligațiilor față de buget, menținerea și crearea locurilor de muncă și susținerea dezvoltării țării noastre, subliniind: „Vă asigur că, Serviciul Fiscal de Stat are ca prioritate modernizarea continuă a sistemului de administrare fiscală, obiectivul urmărit fiind simplificarea procedurilor de administrare fiscală astfel încât onorarea obligațiilor fiscale de către contribuabili să fie cât mai facilă și comodă, în conformitate cu cele mai bune practici internaționale în domeniu. Sunt convins că, prin eforturi comune vom reuși să implementăm toate obiectivele trasate, reciproc avantajoase pentru toate părțile implicate”, a adăugat Petru Rotaru.

 

La rândul său, directorul Serviciului Vamal, dl Talmazan a subliniat rolul important al dialogului cu mediului de afaceri, prin stabilirea unui cadru clar de oferire a unor informații prompte și clare părților interesate și de stabilire a unor canale de interacțiune cu mediul de afaceri, bazate pe bună încredere și pe fructificarea principiilor și practicilor de conformare benevolă.

 

Prezent la eveniment, Înaltul Consilier al UE, Rosario de Blasio, a spus: “Economia se dezvoltă în continuare, este în continuă creștere, iar voi sunteți un exemplu pentru alții. Voi, în calitate de contribuabili împreună cu Ministerul Finanțelor, cu Serviciul Vamal și cu Serviciul Fiscal de Stat trebuie să fiți ca o echipă, să lucrați pentru un obiectiv comun de dezvoltare. Promovarea conformității este foarte important, acesta este viitorul care duce la rezultate și cea care vă aduce facilități și beneficii din partea statului”.

 

Certificatele de credibilitate sunt înmânate anual în conformitate cu Ordinul IFPS nr. 396 din 06.05.2015 despre aprobarea Regulamentului cu privire la stimularea morală (non-financiară) a contribuabililor onești, iar lista acestora poate fi accesată aici.

 

 

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

534 views

The date of publishing:

11 July /2023 14:01

Domeniu:

Activitatea SFS

Tags:

contribuabil onest

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon