News
A fost lansat apelul II de depunere a cererilor pentru granturi oferite de proiectul AGGRI pentru crescătorii de ovine și caprine
Începând de astăzi, 20 mai și până la data de 2 august curet, va fi activ apelul II de depunere a cererilor pentru granturi oferite de proiectul AGGRI pentru crescătorii de ovine și caprine din Republica Moldova, informează AIPA.
Granturile, în valoare maximă de $ 1 mil. per beneficiar, sunt destinate susținerii investițiilor în dezvoltarea infrastructurii de producere și procesare în sectorul zootehnic. Totodată, fermierii eligibili trebuie să asigure o cofinanțare de cel puțin 50% din valoarea totală a investiției eligibile. Solicitanții trebuie să demonstreze și existența cofinanțării prin mijloace proprii, credite bancare sau alte surse, înainte de semnarea contractului de grant.
Solicitanți eligibili sunt fermierii individuali și grupurile de producători înregistrați și activi pe teritoriul Republicii Moldova, excluzând orașele Chișinău și Bălți. Aceștia trebuie să fie deținători legali ai bunurilor imobile și mobile implicate în investiție.
Documentele necesare: cererea de grant trebuie să fie însoțită de un set complet de documente, inclusiv planul de afaceri pe 5 ani, documentația tehnică preliminară și avizele necesare.
Investiții eligibile:
- Construcția și modernizarea exploatațiilor zootehnice;
- Dotarea exploatațiilor cu utilaje și echipamente tehnologice;
- Dezvoltarea infrastructurii pentru procesarea laptelui și cărnii;
- Investiții în infrastructura aferentă, cum ar fi sistemele de alimentare cu energie și apă;
Lista completă a criteriilor de eligibilitate, precum și documentele care urmează a fi prezentate împreună cu cererea pot fi accesate aici.
Dosarele pot fi depuse la direcțiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
Notă: Proiectul Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI) va fi implementat până în anul 2029, fiind integrate următoarele domenii și direcții prioritare de intervenție pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii:
- Dezvoltarea sectorului zootehnic, cu accente pe: reziliența energetică, modernizarea fermelor și sporirea șeptelului cu genetică performantă;
- Reabilitarea a 3 sisteme centralizate de irigare - indispensabilr pentru a spori reziliența sectorului agricol la schimbările climatice;
- Consolidarea capacităților instituționale ale entităților de profil: AIPA, ANSA, Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală, crearea centrelor de excelență veterinară care vor asigura informarea și prestarea de servicii crescătorilor de animale etc.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
514 views
The date of publishing:
20 May /2024 11:00
Catalogul tematic
Noutăți fiscale
Tags:
depunere | crestere | bovine | concurs de granturi
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.