News
Ajustarea prevederilor contractului individual de muncă a administratorului întreprinderii municipale/ de stat
Unele prevederi ale contractului individual de muncă – model al administratorului întreprinderii de stat/municipal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.484/2019, vor fi modificate.
Necesitatea intervențiilor este justificată de modificările operate în Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023, potrivit cărora coeficienții de multiplicitate recomandați pentru stabilirea salariilor de funcție ale personalului din aceste unități au fost înlocuiți cu intervalul pentru stabilirea salariilor tarifare/de funcție calculat aplicând coeficientul de complexitate pe tipuri de lucrări și ramuri ale economiei naționale cu valoarea 1,00.
Pentru punerea în aplicare a acestor prevederi, Agenția Proprietății Publice a elaborat proiectul modificărilor HG nr. 484/2019 pentru aprobarea unor acte normative privind punerea în aplicare a Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală.
Conform proiectului, administratorului întreprinderii de stat/municipale i se stabileşte un salariu de funcţie în mărimea prevăzută de intervalul pentru stabilirea salariului de funcție pentru conducători, aplicând coeficientul de complexitate pe tipuri de lucrări și ramuri ale economiei naționale, care se achită din contul mijloacelor întreprinderii. Administratorul poate beneficia și de sporuri lunare cu caracter de compensare, garantate de stat şi reglementate de legislaţia în vigoare.
De asemenea, administratorul poate beneficia de spor pentru vechimea în muncă, precum și de concediu anual cu durata de 28 zile calendaristice și concediu suplimentar, conform legislaţiei muncii şi altor acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii.
Administratorul poate beneficia şi de alte plăţi (premii unice acordate la sărbătorile profesionale și la datele jubiliare personale sau ale întreprinderii precum și ajutor material pentru tratament şi odihnă), a căror mărime se determină în fiecare caz în parte de către fondator, la propunerea consiliului de administraţie, din contul economisirii mijloacelor pentru retribuirea muncii a angajaților întreprinderii. Totuși, cuantumul acestor plăţi pe parcursul unui an nu va depăşi 3 salarii de funcţie.
Administratorul poate beneficia și de premii trimestriale în mărimea stabilită de fondator, la propunerea consiliului de administrație, cu condiția îndeplinirii criteriilor de evaluare a performanțelor manageriale stabilite.
În același timp, la propunerea consiliului de administrație, administratorul poate beneficia de recompensă în baza rezultatelor activității anuale, în mărimea determinată de fondator, la repartizarea profitului net pentru anul gestionar, în funcţie de rezultatele economico-financiare anuale pozitive. Acest premiu nu poate depăşi în sumă mărimea a 3 salarii de funcţie lunare pe an.
Nivelul indicatorilor de performanţă (cumulativ pe an şi pe trimestre distincte) se stabilesc de către consiliul de administrație, anual, concomitent cu stabilirea plafonului concret al salariului conducătorului, pasibil limitării, pentru anul în curs, iar evaluarea gradului de atingere a indicatorilor de performanţă se efectuează trimestrial de către consiliul de administrație.
Proiectul modificărilor a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat și prevede că noile condiții de salarizare a administratorilor întreprinderilor de stat/municipale ar putea fi puse în aplicare începând cu 1 ianuarie 2023.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1853 views
The date of publishing:
06 February /2023 07:58
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
conducătorii întreprinderilor | intreprindere municipala | intreprindere de stat | contractul individual de muncă
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.