Analytics and statistics

Exportul din Moldova în primele 4 luni ale anului 2018

În luna aprilie 2018 suma exporturilor de mărfuri a constituit $199,9 mil., cu 17,5% mai puțin față de luna precedentă și cu 29,6% mai mult comparativ cu aprilie 2017, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Astfel, în ianuarie-aprilie 2018 exporturile de mărfuri au ajuns la $878,1 mil., cu 28,7% mai mult decât în aceiași perioadă a anului precedent. Mărfurile autohtone, care reprezintă 67,9% din totalul exporturilor, au constituit $596,6 mil., în creștere cu 34,6% față de ianuarie-aprilie 2017, pe când reexporturile au însumat $281,5 mil., majorându-se cu 17,8% comparativ cu ianuarie-aprilie 2017. Suma din exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene a constituit $595,0 mil. sau cu 38,5% mai mult față de ianuarie-aprilie 2017 şi constituie 67,8% în totalul exporturilor.Exportul în România a crescut cu 32,8%, în Italia și Germania – cu 1,7%, în Ucraina – 1,6% în Turcia – cu 11,7%. Semnificative sunt creșterile de export în Franța – cu 32,7%, SUA – cu 32,4%, China – 49,4% și Georgia – 34,4%. În același timp, în țările CSI s-au exportat mărfuri în sumă de $142,8 mil., iar ponderea lor în acest spațiu este de 16,3% din total. Potrivit datelor, s-au redus livrările în Federația Rusă cu 8,6%, în Belarus – cu 11,6%, în Bulgaria – cu 17,2%, Siria – cu 8,6%, Uzbekistan – cu 47,8%. În ianuarie-aprilie 2018 au crescut exporturile de mașini și aparate electrice cu 1,6%, legume și fructe - 32,2%, cereale și preparate pe bază de cereale - 44,3%, semințe și fructe oleaginoase - 30,1%, îmbrăcăminte și accesorii - 24,8%, mobilă și părți ale ei - 38,6% etc. Totodată, s-au micșorat exporturile de zahăr și miere cu 46,6%, mașini și aparate industriale cu aplicații generale cu 27,6%, uleiuri esențiale și substanțe parfumate – cu 20,3%, carne și preparate din carne – cu 28,8% și alte produse.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Biroul Naţional de Statistică al RM

1591 views

The date of publishing:

09 June /2018 08:54

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Export | tarile UE | CSI | BNS

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon