Analytics and statistics

Numărul vizitatorilor străini veniți în Moldova, în creștere

În prima jumătatea a anului curent, numărul cetățenilor străini care au sosit în Republica Moldova a crescut cu circa 14 la sută, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Biroul Național de Statistică și se referă la perioada lunilor ianuarie-iunie, informează Noi.md. Din numărul total de sosiri ale vizitatorilor străini cei mai mulți au fost din Ucraina (41,5%), România (36,7%) și Federaţia Rusă (10,9%). După care urmează cetățenii din Bulgaria (1,7%), Italia (1,2%), Turcia (0,9%), Germania şi Israel (cîte 0,8%), Statele Unite ale Americii (0,7%). Vizitatorii străini au preferat să călătorească cu mijloace de transport auto - circa 78 la sută din numărul total de sosiri. Pe cale aeriană au ales să călătorească 19,16 la sută dintre vizitatori, iar pe cea feroviară - 2,6%. Plecările vizitatorilor moldoveni în străinătate, înregistrate la punctele de trecere ale frontierei de stat, în aceeași perioadă au crescut cu aproximativ 15%, comparativ cu anul precedent. Mijloacele de transport auto au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate de către vizitatorii moldoveni, reprezentînd 85,5 % din numărul total de plecări.





via | www.noi.md

1059 views

The date of publishing:

12 August /2015 17:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Numărul | touriste | Moldova | 2015

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon